Navigation path

Left navigation

Additional tools

Comisia Europeană - Comunicat de presă

Săptămâna europeană a competențelor profesionale 2018 ajută milioane de oameni să descopere beneficiile educației și formării profesionale

Bruxelles, 9 noiembrie 2018

Astăzi se încheie ediția din 2018 a Săptămânii europene a competențelor profesionale, organizată de Comisia Europeană în cooperare cu președinția austriacă.

Datorită celor 1512 evenimente care au avut loc în întreaga Europă, campania a atins până în prezent 2,2 milioane de persoane, cu 1,2 milioane mai multe decât anul trecut. Și ea nu se termină aici, căci numeroase alte activități și evenimente conexe sunt organizate în întreaga Europă până în decembrie 2018. În încheierea Săptămânii, comisarul pentru ocuparea forței de muncă, afaceri sociale, competențe și mobilitatea forței de muncă, Marianne Thyssen, a anunțat câștigătorii Premiilor de excelență în domeniul educației și formării profesionale (EFP) 2018.

Cu ocazia festivității de închidere desfășurată astăzi la Camera Economică Federală a Austriei din Viena, comisarul Thyssen a declarat „Este o plăcere să fiu astăzi aici și să văd de cât sprijin se bucură educația și formarea profesională în întreaga Europă. Fiecare dintre dumneavoastră a contribuit la succesul acestei a treia ediții a Săptămânii europene a competențelor profesionale. Campania noastră s-a adresat milioanelor de europeni pentru a-i convinge de faptul că EFP reprezintă o primă alegere excelentă. Cu ajutorul dumneavoastră, ne vom continua eforturile pentru recunoașterea educației și formării profesionale drept o opțiune care conduce la cariere de succes și o alegere benefică pentru întreaga Europă.” 

Pe parcursul Săptămânii europene a competențelor profesionale de la Viena, reprezentanți și experți din toate statele membre au purtat discuții și au desfășurat o activitate intensă pe tema dezvoltării viitoare a educației și formării profesionale în Europa”, a declarat ministrul austriac al afacerilor digitale și economice, Dr. Margarete Schramböck. „Interesul general și voința de a sprijini aceste inițiative ne indică în mod clar cât de importante sunt educația și formarea profesională pentru satisfacerea necesităților viitoare în materie de competențe și pentru valorificarea optimă a oportunităților care decurg de aici pentru economie și pentru societate.” 

Ministrul federal al educației, științei și cercetării din Austria, Heinz Fassmann, a declarat: „Ediția din 2018 a Săptămânii europene a competențelor profesionale a avut parte de un succes răsunător. Încă o dată, aceasta a demonstrat clar că educația și formarea profesională se bucură de un sprijin larg în toate statele membre, și că, la nivel european, se depun eforturi pentru a transforma EFP într-o primă alegere reală. Dat fiind rolul pe care îl joacă educația și formarea profesională aici, în Austria, pentru președinția austriacă a fost o onoare să participe la ediția din acest an.” 

Președintele Camerei Economice Federale austriece, Harald Mahrer, a subliniat: „Am deosebita plăcere de a găzdui Săptămâna europeană a competențelor profesionale la Camera Economică Federală austriacă. Deviza ediției din acest an, „DiscoverYourTalent” (Descoperă-ți talentul) este emblematică pentru sistemul de învățământ dual din Austria, considerat un exemplu de bune practici în Uniunea Europeană. În prezent, după absolvirea învățământului obligatoriu, aproximativ 40 % dintre tinerii austrieci se îndreaptă către formarea profesională prin ucenicie. Acest lucru se datorează, de fapt, eforturilor întreprinderilor de a soluționa o problemă de nivel european, și anume deficitul de lucrători calificați. Această cooperare strânsă între sectorul economic și cel educațional reprezintă unul dintre cei mai importanți factori de succes care permit crearea unui sistem atractiv de formare profesională.”

Săptămâna a fost organizată cu implicarea activă și sprijinul ferm a două agenții ale UE - Centrul European pentru Dezvoltarea Formării Profesionale (Cedefop) și Fundația Europeană de Formare. În cursul Săptămânii, Cedefop a organizat o conferință pe tema viitorului EFP, Alianța europeană pentru ucenicii și-a sărbătorit cea de-a cincea aniversare, iar Comisia împreună cu Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) au găzduit un forum pe tema educației adulților.

În sfârșit, festivitatea de închidere de astăzi a inclus o ceremonie de decernare de premii și prezentarea ambasadorilor Săptămânii europene a competențelor profesionale 2018. Atât inițiativele premiate, cât și mărturiile ambasadorilor EFP evidențiază și confirmă rolul crucial al educației și formării profesionale în a-i ajuta pe oameni să valorifice oportunitățile oferite de noua piață a muncii.

Premiile de excelență în domeniul EFP 2018 

Premiile de excelență în domeniul EFP 2018, înmânate de comisarul Thyssen în cadrul conferinței de închidere a Săptămânii europene a competențelor profesionale 2018, recompensează exemple remarcabile de educație și formare profesională din Europa și reprezintă un criteriu de excelență în domeniu.

Lista completă a câștigătorilor și a categoriilor:

1. Întreprinderi și cursanți

  • Alianța europeană pentru ucenicii - Ucenic. Câștigător – Domenico Calabrese, Italia; Alianța europeană pentru ucenicii - Întreprinderi mari. Câștigător – ESB Networks DAC, Irlanda; Alianța europeană pentru ucenicii - Întreprinderi mici. Câștigător - Atelier du Pain, Franța
  • Formare la locul de muncă. Câștigători – Human Partner Sp. Z o.o. și Joanna Kamola, Polonia
  • Concursul internațional de competențe. Câștigător – Daniel Gerber, competențe în domeniul instalațiilor electrice, Elveția
  • Junior Achievement (JA) Europe. Câștigător – Liceul Tehnologic Marmația, Simona ONA, România

2. Inovatori în domeniul EFP

  • Furnizor inovator de EFP. Câștigător – Centrul de formare profesională Xabec, Spania
  • Selecție specială în contextul Anului European al Patrimoniului Cultural – Compagnons du Devoir et du Tour de France, Franța
  • Profesor și formator. Câștigător – Joanna Żebrowska, Polonia
  • Cercetător în domeniul EFP. Câștigător – Learning Layers, Estonia 

3. Finanțarea excelenței la nivel european

  • Proiect finanțat de Fondul social european: Câștigător – Closer to the Labour Market 2, Polonia
  • Proiect Erasmus +. Câștigător - Mobile Learning in VET towards 2020, Italia

4. Premiile agențiilor europene

Pentru mai multe detalii privind categoriile și câștigătorii, vizitați site-ul Săptămânii europene a competențelor profesionale

Context

Cea de-a treia Săptămână europeană a competențelor profesionale s-a desfășurat la Viena, în perioada 5 - 9 noiembrie, fiind organizată de Comisia Europeană, sub deviza „Descoperă-ți talentul”. Scopul Săptămânii este de a demonstra că EFP este o alegere inteligentă, care duce la excelență în educație, locuri de muncă de înaltă calitate și creșterea șanselor de angajare. Ea reprezintă una dintre cele zece acțiuni cheie propuse de Comisie în cadrul Agendei pentru competențe în Europa, lansate în iulie 2016. Importanța competențelor adecvate este recunoscută și în Pilonul european al drepturilor sociale, un angajament comun al tuturor instituțiilor europene și al tuturor statelor membre.

Cifrele disponibile până în prezent demonstrează succesul Săptămânii organizate anul acesta: 

  • 8 evenimente naționale organizate
  • evenimente desfășurate în 47 țări
  • peste 500 de participanți la evenimentele oficiale de la Viena
  • 26 de ambasadori naționali și paneuropeni desemnați

Evenimentele din fiecare țară pot fi consultate aici.

Pentru informații suplimentare

Comunicatul de presă: Educația și formarea profesională în inima Europei: Lansarea celei de a treia Săptămâni europene a competențelor profesionale

Site-ul web și harta evenimentelor pentru Săptămâna europeană a competențelor profesionale

Pagina de Facebook a evenimentului: European Vocational Skills Week 2018

Site-ul web al Președinției austriece a Consiliului Uniunii Europene 2018

Urmăriți activitatea comisarului Marianne Thyssen pe Facebook și pe Twitter, #EUVocationalSkills #DiscoverYourTalent

 

IP/18/6305

Persoane de contact pentru presă:

Întrebări din partea publicului larg: Europe Direct la numărul de telefon 00 800 67 89 10 11 sau prin email


Side Bar