Navigation path

Left navigation

Additional tools

Comisia Europeană - Comunicat de presă

172 de milioane EUR pentru promovarea produselor agroalimentare în UE și în afara UE

Bruxelles, 16 octombrie 2018

Comisia Europeană va finanța cu 172,5 milioane EUR din bugetul agricol al UE promovarea, în Europa și în lume, a produselor agroalimentare ale UE.

În următorii trei ani vor fi derulate 79 de campanii, vizând o gamă largă de produse precum lactatele, măslinele și uleiul de măsline, precum și fructele și legumele.

Comisarul pentru agricultură și dezvoltare rurală, Phil Hogan, a declarat: „Europa este cunoscută în întreaga lume pentru produsele sale alimentare de bună calitate și pentru patrimoniul său culinar. Producătorii din UE pot conta pe susținerea Comisiei Europene în promovarea, în Europa și în lume, a acestor produse de înaltă calitate. Am călătorit personal în mai multe țări din lume, cum ar fi China, Japonia, Mexic sau Columbia, ca să deschidem noi piețe pentru produsele noastre. Am constatat că există un mare potențial.”

Scopul programelor este ca producătorii din sectorul agroalimentar al UE să propage informații despre calitatea produselor lor, pentru a le promova pe piețele din UE și pentru a deschide noi piețe. Programele au o serie de priorități, cum ar fi evidențierea calității alimentelor europene cu indicații geografice sau a metodelor de producție ecologică.

Dintre cele 79 de programe aprobate, 48 au vizat țări din afara UE. Anumite sectoare de produse sunt, de asemenea, foarte bine reprezentate. De exemplu, 23 de programe sunt dedicate sectorului fructelor și legumelor, iar altele sunt dedicate brânzeturilor și produselor lactate.

Anul acesta, s-au alocat în total 97 de milioane EUR „programelor simple de promovare”, propuse de una sau mai multe organizații din același stat membru. Alte 75,5 milioane EUR vor finanța „multiprograme”, propuse de cel puțin două organizații din cel puțin două state membre sau de una sau mai multe organizații europene. Programele selectate vizează solicitanți din 19 state membre.

Context

Prin cererea de propuneri lansată în ianuarie 2018, mai multe tipuri de organizații (organizații comerciale, organizații de producători și organisme agroalimentare responsabile cu activitățile de promovare) au devenit eligibile pentru a solicita finanțare. Ele au fost apoi evaluate și ierarhizate de către Agenția Executivă pentru Consumatori, Sănătate, Agricultură și Alimente (CHAFEA) a UE, cu ajutorul unor experți externi.

Informații suplimentare

Lista propunerilor acceptate

Politica UE în materie de promovare a produselor agricole

IP/18/6124

Persoane de contact pentru presă:

Întrebări din partea publicului larg: Europe Direct la numărul de telefon 00 800 67 89 10 11 sau prin email


Side Bar