Navigation path

Left navigation

Additional tools

Comisia Europeană - Comunicat de presă

Starea Uniunii: Președintele Juncker își va prezenta săptămâna viitoare discursul pe 2018

Bruxelles, 7 septembrie 2018

Miercuri, 12 septembrie, președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, își va prezenta, în fața Parlamentului European reunit la Strasbourg, cel de al patrulea discurs privind starea Uniunii.

banner

 

Discursul din acest an are loc înaintea alegerilor europene din 2019 și în contextul dezbaterii actuale cu privire la viitorul Uniunii Europene cu 27 de state membre. În discursul de anul trecut, președintele Juncker a schițat viziunea sa privind modul în care Uniunea Europeană ar putea evolua până în 2025 și a prezentat o foaie de parcurs pentru o „Uniune mai unită, mai puternică și mai democratică”. Discursul a fost însoțit de inițiative concrete care au vizat schimburile comerciale, examinarea investițiilor, securitatea cibernetică, industria și datele. Pe această bază, liderii naționali s-au întâlnit la Tallinn, în Estonia, și au convenit asupra unei „agende a liderilor”, care cuprinde lista celor mai presante probleme și provocări pentru care trebuie identificate soluții înaintea alegerilor pentru Parlamentul European din mai 2019. La 9 mai 2019, cu ocazia summitului care se va desfășura la Sibiu (România), se așteaptă ca liderii naționali să marcheze punctul culminant al acestui proces, exprimând un angajament reînnoit față de o Uniune care își ține promisiunile în ceea ce privește aspectele cu adevărat importante pentru cetățeni.

Discursul din acest an va fi însoțit, la rândul său, de noi propuneri, care vor fi concretizate imediat în acțiuni. Președintele va prezenta propuneri care pot aduce rezultate pozitive pentru cetățeni în perioada de până la summitul de la Sibiu și va deschide calea pentru o dezbatere amplă în perioada premergătoare alegerilor europene.

Context

Discursul privind starea Uniunii marchează începutul dialogului cu Parlamentul European și Consiliul în vederea pregătirii programului anual de lucru al Comisiei. Ancorat în Tratatul de la Lisabona, discursul privind starea Uniunii este prevăzut în Acordul-cadru din 2010 privind relațiile dintre Parlamentul European și Comisia Europeană. Acordul prevede faptul că președintele și prim-vicepreședintele Comisiei trimit președintelui Parlamentului European și președinției Consiliului o scrisoare de intenție în care prezintă în detaliu acțiunile pe care Comisia Europeană intenționează să le întreprindă prin măsuri legislative și prin alte inițiative. Discursul privind starea Uniunii este urmat de o dezbatere în plen cu membrii Parlamentului European. Primul discurs privind starea Uniunii a fost pronunțat în 2010, după intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona.

Președintele Juncker începe în luna iulie pregătirile pentru discursul privind starea Uniunii. Se colectează contribuții din întreaga Comisie – de la comisari, cabinete, directori general, precum și de la ambasadorii UE. În continuare, președintele Juncker ține, la sfârșitul lunii august, un seminar de două zile cu Colegiul comisarilor pentru a discuta provocările și prioritățile pentru anul următor. La elaborarea discursului, președintele Juncker se consultă, de asemenea, pe larg, în afara instituției, cu lideri din Europa și din afara acesteia, cu membrii Conferinței președinților grupurilor politice din Parlamentul European, cu ambasadorii la Uniunea Europeană și cu reprezentanții permanenți, precum și cu principalele grupuri de reflecție europene.

Pentru informații suplimentare

Discursul anterior al președintelui Juncker privind starea Uniunii

 

IP/18/5502

Persoane de contact pentru presă:

Întrebări din partea publicului larg: Europe Direct la numărul de telefon 00 800 67 89 10 11 sau prin email


Side Bar