Navigation path

Left navigation

Additional tools

Comisia Europeană - Comunicat de presă

Cea de-a 60-a aniversare a Fondului social european: șase decenii de investiții în oameni

Bruxelles, 22 martie 2017

Anul 2017 marchează cea de-a 60-a aniversare a Fondului social european (FSE), principalul și cel mai vechi instrument european care investește în oameni.

În prezent, acesta reprezintă un factor important pentru crearea de locuri de muncă și pentru promovarea unei educații mai bune, a unor administrații publice mai moderne și a incluziunii sociale, fiind, prin urmare, un mijloc esențial de asigurare a unor oportunități mai echitabile pentru toți cetățenii.

Comisarul pentru ocuparea forței de muncă, afaceri sociale, competențe și mobilitatea forței de muncă, Marianne Thyssen, a declarat: „Cea de-a 60-a aniversare a Fondului social european merită într-adevăr să fie sărbătorită cu entuziasm. De-a lungul a șase decenii, Fondul social european a ajutat milioane de persoane aflate în câmpul muncii sau în căutarea unui loc de muncă și a sprijinit sute de mii de societăți și de start-up-uri. Investind direct în oameni, contribuim la garantarea faptului că nimeni nu rămâne în urmă, impulsionând totodată competitivitatea Europei și ținând pasul cu schimbările de pe piața muncii. Șaizeci de ani de succese, care demonstrează că Uniunea Europeană poate transforma efectiv viețile cetățenilor europeni, în prezent, în trecut și în viitor.

În ultimii șaizeci de ani, Fondul social european a ajutat milioane de europeni să își găsească un loc de muncă, să dobândească o calificare sau un certificat și să-și îmbunătățească competențele. Aceste rezultate au fost obținute prin intermediul a mii de proiecte desfășurate în întreaga Europă.

Printre exemple, se numără proiecte vizând:

  • favorizarea inserției sociale: în Spania, organizația Caritas a colaborat cu FSE pentru a ajuta peste un milion de persoane să își îmbunătățească șansele de a-și găsi un loc de muncă. Această colaborare a inclus îndrumarea persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă, efectuarea de stagii sau crearea de locuri de muncă prin intermediul întreprinderilor sociale. Multe dintre aceste inițiative s-au axat pe grupuri cu dificultăți speciale, inclusiv imigranți, femei defavorizate, tineri mai puțin calificați și șomeri de peste 45 de ani.
  • îmbunătățirea rezultatelor școlare: proiectul Diritti a Scuola, derulat în Italia, a contribuit în mod pozitiv la școlarizarea a peste 200 000 de copii. Printr-un efort comun, la care au participat școlile, cadrele didactice, părinții și elevii, programele școlare și metodele de predare au fost îmbunătățite, iar tinerii și familiile lor au beneficiat de consiliere individuală. Drept urmare, rata abandonului școlar în Puglia a scăzut de la 30,3 % în 2004 la 19,5 % în 2011.
  • încurajarea incluziunii sociale: proiectul Academy of Social Economy Development (Academia pentru dezvoltarea economiei sociale) din regiunea Małopolskie din Polonia a creat o economie socială înfloritoare, în beneficiul multora dintre cei mai dezavantajați cetățeni din regiune. Proiectul oferă consiliere juridică și de afaceri, dar și sprijin financiar pentru înființarea de întreprinderi sociale. Peste 1 700 de persoane au beneficiat până în prezent de activitățile proiectului, împreună cu 245 de organizații din sectorul economiei sociale și cu 126 de parteneri locali.

Activitatea noastră nu se oprește aici. Și în perioada 2014-2020, milioane de persoane au beneficiat și vor beneficia de sprijinul FSE, grație investițiilor de 86,4 miliarde EUR de la bugetul UE. În această perioadă de programare, FSE se concentrează asupra unui număr limitat de priorități, pentru a asigura un impact maxim, punând accentul pe încadrarea în muncă a tinerilor și pe incluziunea socială. Platforma de date deschise, accesibilă online, care oferă acces la datele privind realizările datorate fondurilor structurale și de investiții europene în perioada 2014-2020, arată că proiectele FSE înregistrează progrese foarte bune: peste 30 % dintre proiecte au fost deja selectate pentru finanțare. Proiectele din cadrul Inițiativei „Locuri de muncă pentru tineri” prezintă chiar o rată de implementare de 60 %.

Festivitățile pentru sărbătorirea realizărilor fondului și dezbaterile cu privire la viitorul finanțării capitalului uman în Europa vor debuta mâine cu conferința „Fondul social european: trecut, prezent și viitor”, găzduită de Președinția malteză a UE, care precedă festivitățile desfășurate cu ocazia celei de a 60-a aniversări a Tratatelor de la Roma și reuniunea cu partenerii sociali ai UE, care va avea loc la Roma și la care vor participa președintele Juncker, vicepreședintele Dombrovskis și comisarul Thyssen. Pe tot parcursul anului, statele membre vor organiza evenimente și dezbateri similare, pentru a analiza realizările de până acum ale FSE, pentru a face bilanțul performanței fondului și pentru a pleda pentru realizarea de investiții ferme în capitalul uman în viitor. În cursul lunii mai, mii de proiecte finanțate de UE își vor deschide porțile pentru public, în cadrul campaniei Europa în regiunea mea.

Context

Fondul social european, cel mai vechi fond al Uniunii Europene, a fost creat în 1957, odată cu semnarea Tratatului de la Roma, cu scopul de a îmbunătăți oportunitățile de ocupare a forței de muncă pentru lucrători și de a le ridica nivelul de trai. Inițial, fondul a fost un instrument relativ simplu, prin care li se rambursa statelor membre jumătate din costurile aferente formării profesionale și din indemnizațiile de reinstalare acordate lucrătorilor afectați de restructurările economice. În prezent, FSE a devenit un instrument tot mai orientat și mai strategic, care se axează din ce în ce mai mult pe reforme sistemice, pentru a aduce beneficii unui număr cât mai mare de persoane.

FSE este bazat pe cofinanțare, primind contribuții atât din partea statelor membre, cât și a Comisiei Europene, iar uneori și din partea sectorului privat. În actuala perioadă de finanțare 2014-2020, FSE este operațional în toate cele 28 de state membre, având un buget total de 124,9 miliarde EUR (din care 86,4 miliarde EUR de la bugetul UE).

FSE acționează pe teren prin intermediul unor programe operaționale (PO). Acestea permit realizarea obiectivelor generale de la nivel european - favorizarea inserției profesionale, îmbunătățirea educației, încurajarea incluziunii sociale și ameliorarea serviciilor publice - astfel încât să satisfacă necesitățile specifice ale unei regiuni sau ale statelor membre și ale cetățenilor acestora. PO sunt negociate între autoritățile naționale și Comisie, iar punerea lor în aplicare este gestionată de autoritățile de resort din fiecare țară. Aceasta demonstrează că FSE se bazează pe principiul gestiunii partajate, adică pe atribuirea responsabilităților la nivelul adecvat.

Pentru informații suplimentare

Site-ul Fondului social european

Abonați-vă la buletinul de informare electronic gratuit privind ocuparea forței de muncă, afacerile sociale și incluziunea al Comisiei Europene.

Twitter: @mariannethyssen @EU_Social #ESF #EU60

IP/17/681

Persoane de contact pentru presă:

Întrebări din partea publicului larg: Europe Direct la numărul de telefon 00 800 67 89 10 11 sau prin email


Side Bar