Navigation path

Left navigation

Additional tools

Comisia Europeană - Comunicat de presă

Viitorul Europei: către un spațiu european al învățământului până în 2025

Strasbourg, 14 noiembrie 2017

Pe fondul dezbaterii despre viitorul Europei, aflată în plină desfășurare, Comisia Europeană își prezintă astăzi viziunea asupra creării, până în 2025, a unui spațiu european al învățământului.

Ideile formulate se doresc a fi o contribuție la reuniunea liderilor UE de la Göteborg din 17 noiembrie 2017, în cadrul căreia se va discuta despre viitorul educației și al culturii. Comisia consideră că toate statele membre au interesul să pună întreg potențialul educației și al culturii în slujba creării de locuri de muncă, a creșterii economice și a echității sociale, transformându-l totodată într-un mijloc prin care identitatea europeană poate fi percepută în toată diversitatea sa.

Vicepreședintele pentru locuri de muncă, creștere, investiții și competitivitate, Jyrki Katainen, a afirmat: „Un efort comun ar permite Europei, ca entitate, să își contureze viitorul, să își soluționeze mai bine problemele și să devină mai rezilientă. Printre realizările majore ale Europei se numără construirea de legături intra-continentale odată cu crearea spațiului de liberă circulație a lucrătorilor și a cetățenilor. Însă în domeniul învățământului persistă o serie de obstacole în calea mobilității. Până în 2025 ar trebui să trăim într-o Europă în care învățământul, participarea la studii și cercetarea să nu fie mărginite de frontiere, ci, dimpotrivă, în care studiile, învățământul și lucrul într-un alt stat membru să fie ceva firesc.”

Comisarul pentru educație, cultură, tineret și sport, Tibor Navracsics, a declarat: „Scrutând viitorul Europei, trebuie să ne creăm o agendă comună ambițioasă pentru folosirea culturii și a învățământului ca vector al unității. Educația este esențială, pentru că ea ne înzestrează cu abilitățile de care avem nevoie ca să devenim membri activi ai societății noastre tot mai complexe. Educația ne ajută să ne adaptăm la o lume aflată în rapidă schimbare, să realizăm o identitate europeană, să înțelegem alte culturi și să dobândim noile competențe de care avem nevoie într-o societate mobilă, multiculturală și din ce în ce mai informatizată.

În cadrul reuniunii de la Roma din martie 2017, liderii europeni s-au angajat să creeze o „Uniune în care tinerii să se bucure de cea mai bună educație și formare și în care să poată să studieze și să își găsească locuri de muncă pe întreg continentul.” Comisia este de părere că educația și cultura pot fi o parte importantă a soluției la problemele pe care le reprezintă îmbătrânirea forței de muncă, informatizarea permanentă, necesarul de competențe în viitor, necesitatea de promovare a discernământului și a alfabetizării mediatice într-o epocă în care „adevărul alternativ” și dezinformarea se pot propaga online, precum și necesitatea de consolidare a sentimentului de apartenență în fața populismului și a xenofobiei.

Spațiul european al învățământului ar trebui să includă:

  • Transformarea mobilității într-o realitate a tuturor: pe baza experiențelor pozitive dobândite cu ocazia programului Erasmus+ și a activității Corpului european de solidaritate, prin extinderea participării la acestea, precum și prin crearea unei legitimații de student UE care să ofere o nouă modalitate, ușor de utilizat, de a stoca informații privind parcursul universitar al unei persoane;
  • Recunoașterea reciprocă a diplomelor:prin inițierea unui nou „proces Sorbona”, după modelul „procesului Bologna”, în vederea pregătirii terenului pentru recunoașterea reciprocă a diplomelor de licență și de bacalaureat;
  • Consolidarea cooperării privind dezvoltarea programelor școlare: prin formularea de recomandări pentru a asigura faptul că sistemele educaționale transmit toate cunoștințele, aptitudinile și competențele considerate esențiale în lumea de astăzi;
  • Îmbunătățirea învățării limbilor străine: prin stabilirea unui nou etalon pentru ca toți tinerii europeni absolvenți ai învățământului secundar superior să stăpânească bine două limbi în plus față de limba sau limbile lor materne până în 2025;
  • Promovarea învățării pe tot parcursul vieții: prin urmărirea convergenței și prin creșterea ponderii persoanelor care participă la o activitate de învățare pe tot parcursul vieții, cu scopul de a se ajunge la 25 % până în 2025;
  • Integrarea inovării și a competențelor digitale în învățământ: prin promovarea formării inovatoare și informatizate și prin elaborarea unui nou Plan de acțiune pentru învățământul informatizat;
  • Sprijinirea cadrelor didactice: prin creșterea numărului de profesori care participă la programul Erasmus+ și la rețeaua de eTwinning și prin furnizarea de orientări privind dezvoltarea profesională a profesorilor și a cadrelor de conducere din învățământ;
  • Crearea unei rețele a universităților europene, astfel încât universitățile europene de renume mondial să poată colabora fără probleme peste granițe, precum și sprijinirea instituirii unei Școli de guvernanță europeană și transnațională;
  • Investiții în învățământ: prin folosirea Semestrului european pentru a sprijini reformele structurale de îmbunătățire a politicii în domeniul educației, prin utilizarea fondurilor UE și a instrumentelor investiționale ale UE la finanțarea învățământului și prin stabilirea nivelului de 5 % din PIB pentru investiții în domeniul învățământului în fiecare stat membru.
  • Conservarea patrimoniului cultural și încurajarea unui sentiment de identitate și de cultură europeană: prin dezvoltarea - profitând de ocazia creată de Anul European al Patrimoniului Cultural 2018 - a unei Agende europene pentru cultură și prin elaborarea unei Recomandări a Consiliului privind valorile comune, învățământul incluziv și dimensiunea didactică europeană.
  • Consolidarea dimensiunii europene a postului Euronews, creat în 1993 de mai multe televiziuni publice europene, cu scopul de a obține un canal TV european care să furnizeze informații independente și de înaltă calitate, cu o perspectivă paneuropeană.

Context

Responsabilitatea de bază pentru politicile din domeniul educației și al culturii revine statelor membre, la nivel național, regional și local. Uniunea Europeană a jucat însă un important rol complementar de-a lungul anilor. Acest fapt se confirmă în special când vine vorba de activitățile transfrontaliere. De exemplu, după 30 de ani de existență, programul Erasmus (Erasmus+ începând din 2014) a permis unui număr de 9 milioane de persoane să studieze, să se formeze, să predea sau să facă voluntariat într-o altă țară.

În ultimul deceniu, Uniunea Europeană a pus la punct și o serie de instrumente cu caracter neobligatoriu care să poată fi folosite de statele membre atunci când formulează politicile naționale în domeniul educației. Din 2000, statele membre cooperează în „Cadrul strategic pentru cooperarea europeană în domeniul educației și formării”, care stabilește obiective și etaloane comune.

În 2010, UE și-a stabilit două obiective educaționale în cadrul Strategiei Europa 2020, în domeniul cărora s-a realizat deja un progres real. Abandonul școlar timpuriu a scăzut de la 13,9 % în 2010 la 10,7 % în 2016, cu un obiectiv de atingere a valorii de 10 % până în 2020. Absolvirea învățământului terțiar a crescut la 39,1 % în 2016, de la 34 % în 2010, cu un obiectiv de atingere a valorii de 40 % până în 2020.

Comisia consideră că a sosit timpul să ducem mai departe acest demers și să ne intensificăm ambiția.

Pentru coordonarea acestei reforme și pentru stimularea dezbaterilor în aceste momente în care Europa își scrutează viitorul, președintele Juncker a propus, cu ocazia discursului din 13 septembrie 2017 privind starea Uniunii, o Foaie de parcurs pentru o Uniune mai unită, mai puternică și mai democrată . Reuniunea de la Göteborg din 17 noiembrie 2017 va da ocazia liderilor UE să discute despre consolidarea identității europene prin intermediul educației și culturii.

Mai multe informații

Comunicare: Un spațiu european al învățământului până în 2025: Încurajarea unei identități europene prin educație și cultură

Fișe informative privind consolidarea identității europene prin educație și cultură

Nota strategică a Centrului european de strategie politică (EPSC) privind cele 10 tendințe de remodelare a învățământului actual

Ediția din 2017 a Monitorului educației și formării al Comisiei: cifre importante legate de situația învățământului și a formării în UE

#FutureOfEurope #EURoad2Sibiu

IP/17/4521

Persoane de contact pentru presă:

Întrebări din partea publicului larg: Europe Direct la numărul de telefon 00 800 67 89 10 11 sau prin email


Side Bar