Navigation path

Left navigation

Additional tools

Comisia Europeană - Comunicat de presă

Raport: Acordurile comerciale în vigoare ale UE oferă beneficii concrete

Bruxelles, 9 noiembrie 2017

Noul raport al Comisiei subliniază rezultatele pozitive ale acordurilor în vigoare ale UE și identifică domeniile în care se pot aduce îmbunătățiri.

UE a publicat astăzi un raport de evaluare a implementării acordurilor sale comerciale existente. Acest raport orizontal este primul de acest tip, el aruncând o lumină asupra etapei ulterioare negocierii și intrării în vigoare a acordurilor comerciale.

Publicarea sa reprezintă încă un pas în direcția unei politici comerciale pe deplin transparente și incluzive, în conformitate cu angajamentele Comisiei stipulate în Strategia "Comerț pentru toți” a UE din 2015.

Comentând raportul, comisarul pentru comerț, Cecilia Malmström, a declarat: „Succesul politicii comerciale a UE nu se măsoară doar prin încheierea de noi acorduri comerciale, ci și prin asigurarea faptului că acordurile noastre existente produc beneficii concrete. Raportul publicat astăzi confirmă faptul că acordurile noastre comerciale reprezintă un stimulent pentru economia europeană: ele s-au tradus prin creșteri semnificative ale exporturilor, în beneficiul firmelor din UE și al angajaților acestora. Ne aflăm de asemenea pe calea cea bună în ceea ce privește colaborarea concretă cu partenerii noștri în privința standardelor de muncă și de mediu. În plus, raportul conține lecții valoroase privind modalitățile de îmbunătățire a implementării noilor acorduri.”

Per ansamblu, rezultă că acordurile UE conduc la sporirea exporturilor și la ameliorarea creșterii economice, cu o creștere importantă a exporturilor către țări precum:

  • Mexic (+416 % față de 2000),
  • Chile (+170 % față de 2003),
  • Coreea de Sud (+59 % față de 2011),
  • Serbia (+62 % față de 2013).

Raportul arată că sectoarele agriculturii și autovehiculelor din UE sunt cele care profită cel mai mult. De exemplu, exporturile de autovehicule către Coreea de Sud au crescut cu 244 % față de 2011, iar în cazul acordului cu Columbia și Peru s-a înregistrat o creștere a exporturilor de produse agricole din UE cu 92 %, respectiv 73 %.

Raportul investighează și impactul prevederilor incluse în capitolele „Comerț și dezvoltare durabilă”, care acoperă protecția mediului și drepturile lucrătorilor, prezente în acordurile mai noi. Deși este prea devreme pentru a trage concluzii generale cu privire la punerea în aplicare a obiectivelor de dezvoltare durabilă incluse în acordurile comerciale ale UE, având în vedere că aceasta este o practică relativ recentă, există deja numeroase exemple de colaborare pozitivă pe teme care depășesc liberalizarea comerțului, iar acest lucru a fost posibil datorită acestor acorduri. UE ar putea, de exemplu, să se angajeze în probleme cum ar fi libertatea de asociere, violența împotriva membrilor sindicatelor, munca copiilor, inspecțiile muncii, negocierea colectivă, consultarea tripartită și sănătatea și securitatea la locul de muncă.

Primele lecții evidențiate în raport cu privire la punerea în aplicare a capitolelor privind dezvoltarea durabilă vor fi încorporate în dezbaterea mai largă a Comisiei privind îmbunătățirea eficacității normelor de dezvoltare durabilă în acordurile noastre comerciale, care a fost lansată printr-un document de discuții în luna iulie a acestui an.

Raportul identifică de asemenea domenii în care se pot aduce îmbunătățiri pentru a spori beneficiile acordurilor existente. În ciuda impactului general pozitiv al acordurilor comerciale asupra exporturilor UE, companiile din UE nu profită din plin de oportunitățile oferite. De exemplu, măsura în care întreprinderile din UE utilizează reducerile tarifare este mai mică în UE decât în țările în care sunt stabiliți partenerii noștri. În ceea ce privește exporturile către țări cu care există noi acorduri comerciale, companiile din UE recurg la reducerile de taxe disponibile pentru aproximativ 70% din exporturile lor eligibile, în timp ce partenerii noștri utilizează această reducere a taxelor în aproximativ 90% din cazuri.

De asemenea, pentru anumite produse sensibile, în locul unei liberalizări totale, UE și partenerii săi convin asupra unor deschideri limitate ale pieței prin cote scutite de taxe vamale, denumite "contingente tarifare". Raportul arată că aceste posibilități sunt adesea utilizate insuficient de către exportatorii din UE: pentru brânzeturi, doar 4,3 % din cota totală a fost utilizată pentru exporturile către Peru, 7,9% pentru exporturile către Columbia și 44% pentru exporturile către America Centrală. Același lucru este valabil și pentru utilizarea unor contingente tarifare acordate de UE pentru unele produse sensibile, în ciuda faptului că aceste aspecte sunt printre cele mai controversate în timpul negocierilor.

Raportul evidențiază o nevoie tot mai mare de sensibilizare a companiilor din UE - în special a celor mici și mijlocii - cu privire la oportunitățile oferite de aceste acorduri în ceea ce privește extinderea exporturilor și creșterea afacerilor acestora.

Raportul urmează să facă obiectul discuțiilor cu membrii Parlamentului European și cu reprezentanții statelor membre în Consiliu. Comisarul Malmström va prezenta raportul miniștrilor statelor membre în cadrul reuniunii Consiliului de vineri, 10 noiembrie. Acesta va reprezenta, de asemenea, o bază a discuțiilor cu societatea civilă, următoarea ocazie fiind Ziua politicii comerciale a UE, care va avea loc în 5 decembrie la Bruxelles.

Informații suplimentare

Raportul complet

Fișă informativă

Articol publicat pe blogul comisarului Malmström: Reviewing our trade agreements (Examinarea acordurilor noastre comerciale)

Acordurile comerciale ale UE

Transparența politicii comerciale în practică

Ziua politicii comerciale a UE

IP/17/4486

Persoane de contact pentru presă:

Întrebări din partea publicului larg: Europe Direct la numărul de telefon 00 800 67 89 10 11 sau prin email


Side Bar