Navigation path

Left navigation

Additional tools

Comisia Europeană - Comunicat de presă

Statele membre vor beneficia de investiții în domeniile mediului, naturii și politicilor climatice în valoare de peste 222 de milioane EUR

Bruxelles, 28 septembrie 2017

Comisia Europeană a aprobat, în cadrul programului LIFE pentru mediu și politici climatice, un pachet de investiții în valoare de 222 de milioane EUR din bugetul UE pentru a susține tranziția Europei către un viitor mai durabil și cu emisii scăzute de dioxid de carbon.

Finanțarea UE va atrage investiții suplimentare, preconizându-se că în total vor fi direcționate în sprijinul a 139 de noi proiecte, derulate în 20 de state membre 379 de milioane EUR .

Comisarul pentru mediu, afaceri maritime și pescuit, domnul Karmenu Vella, a declarat: „Au trecut 25 de ani de la lansarea sa și programul LIFE continuă să investească în proiecte inovatoare care aduc o valoare adăugată ridicată pentru oameni, întreprinderi și natură. Mă bucură să constat faptul că, grație acestui program, tehnologiile apropiate de piață se transformă în întreprinderi noi, ecologice.”

Comisarul pentru politici climatice și energie, domnul Miguel Arias Cañete, a adăugat: „Acordul istoric de la Paris privind schimbările climatice a suflat vânt în pânzele investițiilor în proiecte inteligente din punctul de vedere al mediului, al căror ritm s-a accelerat deja. Prin aceste proiecte, utilizăm fondurile publice într-o măsură limitată, mizând pe efectul lor catalizator: deblocăm investițiile private în domeniul protecției mediului, al combaterii schimbărilor climatice și al furnizării de energie mai curată pentru cetățenii noștri. Rolul acestor tipuri de investiții este crucial dacă dorim să traducem aspirațiile în acțiuni concrete.”

Finanțarea unui viitor cu emisii scăzute de dioxid de carbon și cu o economie circulară

Suma de 181,9 milioane EUR va fi alocată pentru proiecte în domeniul mediului și al utilizării eficiente a resurselor, al naturii și biodiversității, precum și al guvernanței și informării în domeniul mediului.

În conformitate cu pachetul privind economia circulară propus de Comisia Europeană, proiectele vor ajuta statele membre să facă tranziția către o economie mai circulară. Printre proiectele care vor beneficia de finanțare se numără: testarea unui prototip italian care ar putea converti autoturismele pe benzină în vehicule hibride la un raport rezonabil costuri-beneficii, crearea de bioproduse din nămolurile generate de stațiile de epurare a apelor uzate în Țările de Jos și aplicarea unui nou tip de epurare biologică a apei în sudul Spaniei în vederea eliminării pesticidelor și a nitraților. Alte proiecte vor sprijini punerea în aplicare a Planului de acțiune pentru natură, în special gestionarea siturilor Natura 2000. Protecția speciilor constituie o altă preocupare centrală, cum ar fi proiectul transfrontalier sloven care contribuie la supraviețuirea unei specii de râs alpin extrem de amenințate.

În domeniul politicilor climatice, UE va investi 40,2 milioane EUR pentru a sprijini proiecte de adaptare, atenuare, guvernanță și informare în domeniul schimbărilor climatice. Proiectele selecționate sprijină obiectivul UE de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră cu cel puțin 40 % până în 2030, comparativ cu nivelurile din 1990. Finanțarea LIFE va contribui, de asemenea, la îmbunătățirea rezilienței uneia dintre cele mai aglomerate căi navigabile din Europa, estuarul Scheldt din Belgia, la dezvoltarea instrumentelor care vor permite formularea de previziuni cu privire la furtunile de nisip din deșert și la contracararea efectului de insulă termică urbană .

  • 59 de proiecte LIFE în domeniul mediului și al utilizării eficiente a resurselor vor atrage 134,6 milioane EUR, din care UE va furniza 73,0 milioane EUR. Aceste proiecte vizează întreprinderea de acțiuni în cinci domenii tematice: aer, mediu și sănătate, utilizarea eficientă a resurselor, deșeuri și apă. Cele 15 proiecte din domeniul utilizării eficiente a resurselor vor mobiliza doar ele 37,9 milioane EUR, care vor facilita tranziția Europei către o economie mai circulară.
  • 39 de proiecte LIFE în domeniul naturii și biodiversității sprijină punerea în aplicare a Planului de acțiune pentru natură, a directivelor privind păsările și habitatele, precum și a Strategiei UE în domeniul biodiversității pentru 2020. Acestea au un buget total de 135,5 milioane EUR, din care 90,9 milioane EUR vor reprezenta contribuția UE.
  • 14 proiecte LIFE pentru guvernanță și informare în domeniul mediului vor spori gradul de informare cu privire la problemele de mediu. Acestea au un buget total de 30,2 milioane EUR, din care 18 milioane EUR vor reprezenta contribuția UE.
  • 12 proiecte LIFE în domeniul adaptării la schimbările climatice vor mobiliza 42,6 milioane EUR, din care UE va furniza 20,6 milioane EUR. Aceste granturi pentru acțiuni sunt acordate proiectelor din șase domenii tematice: adaptarea bazată pe ecosisteme, sănătatea și bunăstarea, adaptarea în zonele montane sau insulare, cu accent pe sectorul agricol, adaptarea urbană/urbanismul, evaluările vulnerabilității/ strategiile de adaptare și apa (inclusiv gestionarea inundațiilor, zonele de coastă și deșertificarea).
  • 9 proiecte LIFE în domeniul atenuării schimbărilor climatice au un buget total de 25,7 milioane EUR, din care UE va furniza 13,6 milioane EUR. Aceste granturi pentru acțiuni sunt acordate pentru proiecte legate de cele mai bune practici, pentru proiecte-pilot și proiecte demonstrative în trei domenii tematice: industrie, contabilizarea/raportarea emisiilor de gaze cu efect de seră și amenajarea teritoriului/silvicultură/agricultură.
  • 6 proiecte LIFE pentru guvernanță și informare în domeniul climei vor îmbunătăți guvernanța și vor spori gradul de informare cu privire la schimbările climatice. Acestea au un buget total de 10,4 milioane EUR, din care 6 milioane EUR vor reprezenta contribuția UE.

Pentru descrierile acestor proiecte și alte detalii suplimentare, puteți consulta anexa la prezentul comunicat de presă.

Context

Programul LIFE este instrumentul de finanțare al UE pentru mediu și politicile climatice. Acesta a fost lansat în 1992 și de atunci a cofinanțat peste 4 500 de proiecte în întreaga UE și în țări terțe, mobilizând peste 9 miliarde EUR și contribuind cu peste 4 miliarde EUR la protecția mediului și a climei. În orice moment aproximativ

1 100 de proiecte sunt în curs de desfășurare. Programul LIFE, al cărui buget pentru perioada 2014-2020 este de 3,4 miliarde EUR în prețuri curente, cuprinde un subprogram pentru mediu și un subprogram pentru politicile climatice.

Pentru informații privind programul LIFE

Anexă

Programul LIFE

Pentru a contacta autoritățile naționale relevante, a se vedea aici.

IP/17/3429

Persoane de contact pentru presă:

Întrebări din partea publicului larg: Europe Direct la numărul de telefon 00 800 67 89 10 11 sau prin email


Side Bar