Navigation path

Left navigation

Additional tools

Comisia Europeană - Comunicat de presă

Autoritățile pentru protecția consumatorilor din statele membre și Comisia Europeană îndeamnă Volkswagen să finalizeze repararea tuturor autovehiculelor afectate de scandalul emisiilor

Bruxelles, 7 septembrie 2017

Autoritățile pentru protecția consumatorilor din UE și Comisia Europeană au transmis astăzi o scrisoare comună directorului general al grupului Volkswagen, solicitând repararea rapidă a tuturor autovehiculelor afectate de scandalul „dieselgate”.

Acest demers face parte dintr-o serie de acțiuni coordonate ale autorităților pentru protecția consumatorilor din UE, prin care acestea urmăresc să se asigure că grupul Volkswagen respectă legislația privind protecția consumatorilor în urma scandalului și are o atitudine proactivă față de consumatorii afectați. Autoritățile pentru protecția consumatorilor din UE continuă să primească informații conform cărora multe dintre autovehiculele afectate nu au fost încă reparate.

În urma discuțiilor purtate cu dna comisar Jourová în 2016, Volkswagen s-a angajat să asigure repararea tuturor autovehiculelor afectate până în toamna anului 2017. Autoritățile pentru protecția consumatorilor din UE, sub coordonarea Autorității pentru consumatori și piețe din Țările de Jos (ACM), solicită astăzi Volkswagen să confirme, în termen de o lună, că va respecta acest plan. Autoritățile solicită o transparență deplină în acest proces, inclusiv o prezentare detaliată atât cu privire la ce s-a realizat deja, cât și la ce rămâne de făcut. Volkswagen ar trebui să garanteze că va soluționa orice problemă care ar putea apărea în urma reparării, întrucât Comisia a solicitat ca toate autovehiculele Volkswagen afectate să fie puse în conformitate deplină cu normele de omologare de tip.

Dna comisar Jourová a declarat: „Constat cu satisfacție că autoritățile pentru protecția consumatorilor, a căror misiune este de a asigura respectarea dreptului UE, au adoptat o atitudine comună față de Volkswagen și insistă ca cererile pe care le-am formulat să fie onorate. Acționând împreună, autoritățile se pot asigura că legislația UE privind protecția consumatorilor este respectată pretutindeni în Uniune. Acest lucru este deosebit de important pentru soluționarea problemelor paneuropene, precum cazul Volkswagen, care afectează peste 8 milioane de consumatori din diferite state membre. Poziția comună adoptată astăzi le demonstrează consumatorilor din UE că atât autoritățile pentru protecția consumatorilor din statele membre, cât și Comisia Europeană sunt de partea lor și nu vor accepta jumătăți de măsură.”

Autoritățile pentru protecția consumatorilor așteaptă feedback din partea Volkswagen, printre altele, cu privire la următoarele aspecte:

  • Transparența și comunicarea: Volkswagen ar trebui să îi informeze în mod individual pe consumatori cu privire la reparații, cât mai curând posibil. Volkswagen ar trebui să pună la dispoziția consumatorilor suficiente informații pentru ca aceștia să poată lua o decizie în cunoștință de cauză. În conformitate cu Directiva privind practicile comerciale neloiale, informațiile ar trebui să cuprindă:

o Motivele exacte, prezentate în mod clar, pentru care autovehiculul trebuie să fie reparat;

o Ce presupune reparația;

o Ce trebuie să facă proprietarii de autovehicule pentru a obține repararea acestora;

o Ce se poate întâmpla sau ce se va întâmpla dacă nu își repară autovehiculele;

o Care sunt statele membre în care autovehiculele care nu au fost reparate nu vor mai fi conforme cu normele tehnice aferente circulației pe drumurile publice și când se va întâmpla acest lucru.

  • Informarea proprietarilor de autovehicule de ocazie și a consumatorilor care și-au achiziționat autovehiculele din afara rețelei concesionarilor Volkswagen: Volkswagen ar trebui să depună toate eforturile pentru a-i informa pe consumatorii care și-au cumpărat autovehiculele din afara rețelei concesionarilor Volkswagen sau care realizează întreținerea autovehiculelor în afara acestei rețele (de exemplu, în cazul autovehiculelor de ocazie sau al autovehiculelor cumpărate direct de la importatori).
  • Măsura de restabilire a încrederii: Autoritățile pentru protecția consumatorilor au salutat măsura de restabilire a încrederii anunțată de grupul Volkswagen, care le oferă consumatorilor o garanție în legătură cu reparația. Autoritățile pentru protecția consumatorilor au solicitat astăzi Volkswagen să comunice în mod activ această măsură tuturor consumatorilor afectați, să nu limiteze aplicarea acesteia doar la anumite părți ale autovehiculului și nici la o anumită perioadă de timp și să ofere o garanție obligatorie din punct de vedere juridic conform căreia performanța globală a autovehiculului nu va fi afectată în urma reparației.
  • Sprijin pentru concesionarii auto în procesul de efectuare a reparațiilor: Cu toate că responsabilitatea pentru asigurarea conformității de tip a autovehiculelor le revine producătorilor, în temeiul Directivei privind vânzarea de bunuri de consum și garanțiile, vânzătorul este responsabil pentru orice defect în momentul livrării bunului. Autoritățile solicită Volkswagen să utilizeze toate mijloacele posibile pentru a facilita activitatea concesionarilor auto.
  • Prelungirea procesului de efectuare a reparațiilor: Autoritățile pentru protecția consumatorilor din UE solicită Volkswagen să confirme orizontul de timp în care toate mașinile vor fi reparate. În cazul în care procesul de efectuare a reparațiilor nu se va termina în toamna anului 2017, Volkswagen ar trebui să se angajeze să prelungească perioada în care software-ul poate fi reparat gratuit oricât va fi necesar pentru a-și respecta obligația de a se asigura că toate autovehiculele respectă legislația UE privind protecția consumatorilor.

Etapele următoare

Autoritățile pentru protecția consumatorilor din UE solicită Volkswagen să transmită un răspuns în termen de o lună și să participe la un dialog la nivel european. Va fi la latitudinea fiecărui stat membru să decidă ce măsuri va lua în continuare dacă Volkswagen nu va reacționa la poziția comună sau dacă nu se va putea ajunge la un acord. Autoritățile pot lua măsuri în funcție de circumstanțele locale, inclusiv măsuri de asigurare a respectării legislației, dacă acestea se dovedesc necesare.

Context

Regulamentul UE privind cooperarea în materie de protecție a consumatorului pune în legătură autoritățile naționale pentru protecția consumatorilor prin intermediul unei rețele paneuropene de asigurare a respectării legislației. Mulțumită acestui cadru, o autoritate națională dintr-o țară a UE poate apela la omologul său din altă țară a UE pentru a-i solicita să intervină în cazul unei încălcări la nivel transfrontalier a normelor UE în domeniul protecției consumatorilor.

Această cooperare se aplică în cazul normelor de protecție a consumatorilor din diverse domenii, precum Directiva privind practicile comerciale neloiale, Directiva privind drepturile consumatorilor sau Directiva privind vânzarea de bunuri de consum și garanțiile.

În temeiul cadrului privind cooperarea în materie de protecție a consumatorului, autoritățile analizează periodic aspectele de interes comun legate de protecția consumatorilor în cadrul pieței unice și își coordonează activitățile de supraveghere a pieței și eventualele măsuri de asigurare a respectării legislației. Comisia facilitează schimbul de informații între autorități, precum și coordonarea acestora.

Pentru informații suplimentare

Politica UE privind protecția consumatorilor

IP/17/3102

Persoane de contact pentru presă:

Întrebări din partea publicului larg: Europe Direct la numărul de telefon 00 800 67 89 10 11 sau prin email


Side Bar