Navigation path

Left navigation

Additional tools

Other available languages: EN FR DE

Comisia Europeană - Comunicat de presă

Comisia prezintă condiţiile pe care România trebuie să le îndeplinească pentru încheierea monitorizării în cadrul Mecanismului de cooperare si de verificare în domeniul reformei sistemului judiciar si al luptei împotriva corupţiei

Bruxelles, 25 ianuarie 2017

Comisia a publicat astăzi cel mai recent raport pe care l-a elaborat în cadrul Mecanismului de cooperare si de verificare (MCV) privind România.

Comisia a publicat astăzi cel mai recent raport pe care l-a elaborat în cadrul Mecanismului de cooperare şi de verificare (MCV) privind România. La 10 ani de la instituirea MCV, Comisia a făcut un bilanţ al măsurilor întreprinse de România în ceea ce priveşte reforma sistemului judiciar şi lupta împotriva corupţiei, al realizărilor, al provocărilor nedepăşite încă şi al acţiunilor care sunt în continuare necesare pentru încheierea monitorizării în cadrul MCV.

Prim-vicepreşedintele Timmermans a declarat: „În cei 10 ani care au trecut de când România este membră a UE si a întreprins reformele din cadrul MCV, aceasta a făcut progrese majore. Tendinţa pozitivă constatată în ultimii trei ani, de a lupta împotriva corupţiei si de a apăra independenţa sistemului judiciar, a continuat si în ultimul an. Dinamica creată până în prezent permite reorientarea eforturilor către principalele măsuri care mai trebuie luate pentru îndeplinirea obiectivelor MCV si, în consecinţă, pentru încheierea acestui proces important în timpul mandatului actualei Comisii, în conformitate cu obiectivul stabilit de preşedintele Juncker. Viteza acestui proces depinde de rapiditatea cu care autorităţile române pot întreprinde, într- un mod ireversibil, măsurile rămase, astfel încât să nu pună sub semnul întrebării progresele înregistrate până în prezent. Sper că în 2017 vom vedea celeritatea, determinarea si garanţiile interne necesare pentru a duce la bun sfârșit reformele necesare, si pentru a asigura ireversibilitatea rezultatelor. "

Rapoartele privind MCV elaborate de Comisie în 2014, 2015 şi 2016 au evidenţiat o tendinţă pozitivă şi un bilanţ care indicau progrese importante şi sporirea caracterului ireversibil al reformei. Această tendinţă este confirmată în raportul din 2017, înregistrându-se în continuare un bilanţ solid al instituţiilor judiciare şi un impuls puternic imprimat de guvernele succesive pentru a consolida măsurile de prevenire a corupţiei. O analiză retrospectivă a celor 10 ani de la instituirea MCV arată că, în pofida unor perioade în care reformele şi-au încetinit ritmul şi au fost puse sub semnul întrebării, România a înregistrat progrese majore în direcţia îndeplinirii obiectivelor de referinţă ale MCV. De asemenea, Comisia consideră că nu ar trebui să se stabilească o legătură între MCV şi alte domenii ale dreptului UE.

Cu toate acestea, o serie de aspecte esenţiale identificate în rapoartele anterioare nu au fost încă soluţionate, astfel încât Comisia nu poate concluziona în prezentul raport că obiectivele de referinţă sunt îndeplinite în mod satisfăcător. Prin urmare, raportul identifică o serie de recomandări esenţiale menite să conducă la încheierea procesului MCV. Majoritatea acestor recomandări se axează pe responsabilitatea şi răspunderea autorităţilor române şi pe garanţiile interne necesare pentru a asigura caracterul ireversibil al rezultatelor.

Încheierea monitorizării în cadrul MCV în timpul mandatului actualei Comisii, în conformitate cu obiectivul stabilit de preşedintele Juncker, depinde de celeritatea cu care România poate îndeplini, într-un mod ireversibil, recomandările Comisiei şi de evitarea măsurilor negative care pun sub semnul întrebării progresele realizate până în prezent. Comisia va colabora îndeaproape cu autorităţile române, va acorda sprijin în cazul în care este necesar şi va evalua progresele realizate, către sfârşitul anului 2017.

Context

La 1 ianuarie 2007, Comisia a instituit un mecanism de cooperare şi de verificare pentru a evalua progresele înregistrate în raport cu angajamentele asumate de România în domeniul reformei sistemului judiciar şi al combaterii corupţiei. Comisia prezintă în mod regulat rapoarte privind progresele înregistrate în aceste domenii. Primul raport al Comisiei a fost prezentat la 27 iunie 2007. Rapoartele conţin evaluarea situaţiei de către Comisie şi recomandările pe care aceasta le adresează autorităţilor române. Rapoartele sunt completate de un document de lucru al serviciilor Comisiei, care analizează
în mod aprofundat fiecare dintre obiectivele de referinţă stabilite în cadrul MCV.

Comisia analizează măsurile luate de autorităţile române, bazându-se pe un dialog continuu între autorităţile române şi serviciile Comisiei. De asemenea, rapoartele s-au bazat pe contactele cu statele membre, cu societatea civilă, cu organizaţii internaţionale, cu specialişti independenţi şi au ţinut seama de diverse alte surse. Concluziile Comisiei şi metodologia utilizată în cadrul MCV s-au bucurat în mod constant de un sprijin ferm din partea Consiliului de Miniştri.

Raportul anterior privind MCV a fost publicat la 27 ianuarie 2016. Noul raport se referă la perioada scursă de atunci şi prezintă o evaluare globală a progreselor înregistrate în cei 10 ani de la instituirea MCV. Următorul raport oficial va fi prezentat, probabil, la sfârşitul anului 2017.

Pentru mai multe informaţii:

Întrebări şi răspunsuri privind MCV

Raportul Eurobarometru privind MCV

Rapoartele MCV:

IP/17/130

Persoane de contact pentru presă:

Întrebări din partea publicului larg: Europe Direct la numărul de telefon 00 800 67 89 10 11 sau prin email


Side Bar