Navigation path

Left navigation

Additional tools

Comisia Europeană - Comunicat de presă

Starea Uniunii 2016: Consolidarea investițiilor europene pentru locuri de muncă și creștere

Strasbourg, 14 septembrie 2016

„Europa trebuie să investească puternic în tineret, în europenii aflați în căutarea unui loc de muncă și în firmele nou înființate. Planul de investiții pentru Europa, în valoare de 315 miliarde EUR, a atras deja investiții în valoare de 116 miliarde EUR în primul an de punere în aplicare. Iar acum îl vom extinde la nivel mondial.” – Președintele Juncker, Starea Uniunii 2016

Cu ocazia discursului din 2016 al președintelui Juncker privind starea Uniunii, Comisia a prezentat astăzi modul în care plănuiește să dea un impuls suplimentar investițiilor pentru sprijinirea creării de locuri de muncă și a creșterii sustenabile, atât în Europa cât și la nivel mondial. Comisia propune

-        extinderea Fondului european pentru investiții strategice, care se bucură de succes și se află în centrul Planului de investiții pentru Europa, și majorarea și consolidarea lui

precum și

-        crearea unui nou Plan european de investiții externe (European External Investment Plan - EIP) pentru încurajarea investițiilor în Africa și în vecinătatea UE, pentru a ne consolida parteneriatele și pentru a contribui la îndeplinirea obiectivelor de dezvoltare durabilă.

Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate/vicepreședintele Comisiei Federica Mogherini a declarat: „Dacă ne uităm la Orientul Mijlociu și Africa, vedem regiuni cu un potențial uriaș care este blocat de războaie, de sărăcie, de lipsa infrastructurii și de guvernanță deficitară. Uniunea Europeană este deja cel mai mare donator la nivel mondial: investim mai mult în domeniul cooperării pentru dezvoltare decât tot restul lumii la un loc. Dar știm, de asemenea, că resursele publice nu sunt suficiente dacă dorim să deblocăm acest potențial uriaș și să îndeplinim obiectivele de dezvoltare durabilă. Întreprinderile europene creează deja locuri de muncă și generează creștere în întreaga vecinătate a Uniunii și în Africa, în beneficiul partenerilor noștri și al cetățenilor europeni. Creând condițiile necesare pentru extinderea afacerilor europenilor și pentru mutarea lor în noi țări, noul Plan de investiții externe va sprijini, totodată, economiile și societățile partenerilor noștri, precum și îndeplinirea obiectivelor noastre strategice de politică externă, de la securitate la dezvoltarea la nivel mondial.”

Kristalina Georgieva, vicepreședintele pentru buget și resurse umane, a afirmat:

„În aceste vremuri cu nevoi tot mai mari și resurse tot mai puține, UE trebuie să vină cu noi modalități de a extinde raza de acțiune a finanțărilor publice. Astăzi avem o nouă astfel de propunere, care folosește puterea bugetului UE pentru a atrage investiții care vor crea mai multe locuri de muncă și vor combate cauzele profunde ale migrației din alte țări.”

Jyrki Katainen, vicepreședintele pentru locuri de muncă, creștere, investiții și competitivitate, a adăugat: „Planul de investiții pentru Europa s-a dovedit un succes. Oferim finanțare suplimentară pentru proiecte inovatoare și pentru IMM-uri în cadrul Fondului european pentru investiții strategice; prin intermediul Platformei de consiliere, ajutăm întreprinderile să-și pregătească cererile de finanțare; prin Portalul pentru proiecte, informăm investitorii din întreaga lume în privința oportunităților de investiții care există în Europa și înlăturăm barierele din calea investițiilor cu ajutorul uniunii piețelor de capital și al altor inițiative ale UE. Sunt foarte mulțumit de rezultatele de până acum ale planului de investiții și aștept cu interes discutarea noii noastre propuneri cu membrii Parlamentului European și cu statele membre în săptămânile următoare.

 

I. Planul de investiții pentru Europa

În noiembrie 2014, la doar trei săptămâni de la începutul mandatului, Comisia a anunțat Planul de investiții pentru Europa, cu Banca Europeană de Investiții (BEI) ca partener strategic. După succesul din primul an, se preconizează deja că Fondul european pentru investiții strategice (FEIS) – aflat în centrul Planului de investiții – va mobiliza 116 miliarde EUR în 26 de state membre, în beneficiul a peste 200 000 de întreprinderi mici și mijlocii (IMM-uri).

Având în vedere succesul de până acum al planului și semnalele sale încurajatoare de înălțare sustenabilă a nivelurilor investiționale scăzute din Europa, Comisia se angajează să dubleze FEIS în ceea ce privește durata și capacitatea financiară, oferind promotorilor certitudinea necesară și permițând menținerea FEIS în viitor.

Comisia prezintă astăzi o prelungire juridică a perioadei inițiale de trei ani (2015-2018), modificând totodată obiectivul referitor la investiții de la 315 miliarde EUR la cel puțin 500 de miliarde până în 2020, ultimul an al actualului cadru financiar multianual. Pentru ca FEIS să aibă o capacitate financiară și mai mare și să îndeplinească obiectivul dublării investițiilor, Comisia invită statele membre să contribuie. Pentru perioada de după 2020, Comisia intenționează să prezinte propuneri prin care să se asigure că investițiile strategice vor continua la un nivel sustenabil.

De asemenea, Comisia dorește să sublinieze importanța adiționalității prin mobilizarea unei finanțări private și mai semnificative. FEIS2.0 va pune accentul pe finanțarea mai multor
proiecte sustenabile și transfrontaliere, care să lege FEIS de obiectivele ambițioase asumate prin acordul privind schimbările climatice din cadrul COP 21. Comisia propune sporirea și mai accentuată a gradului de transparență, prin detalierea motivelor exacte pentru care a fost ales fiecare proiect și a modului în care acesta îndeplinește criteriile prevăzute în Regulamentul privind FEIS, dovedind „adiționalitatea” proiectului.

Pentru a îmbunătăți și mai mult FEIS, Comisia intenționează să rezolve problema acoperirii geografice printr-un accent mai puternic asupra furnizării de asistență tehnică locală, în statele membre, celor care doresc să solicite finanțare. De asemenea, Comisia propune ca, în cadrul cererilor depuse pentru finanțare din FEIS, să poată fi combinate cu ușurință și alte surse de finanțare din partea UE, precum fondurile structurale și de investiții europene (fondurile ESI).

Având în vedere succesul înregistrat, componenta pentru IMM-uri a FEIS a fost deja potențată în iulie 2016, printr-un transfer de 500 de milioane EUR din garanția UE aferentă componentei pentru infrastructură și inovare. În plus, Comisia propune consolidarea dimensiunii sociale a FEIS, prin majorarea de la 193 de milioane EUR la 1 miliard EUR a cuantumului total al instrumentelor financiare aflate în sprijinul întreprinderilor sociale și al microfinanțării, ceea ce se preconizează că va determina mobilizarea unor investiții totale de aproape 3 miliarde EUR.

 

II. Planul european de investiții externe

Totodată, Comisia anunță astăzi un nou Plan european de investiții externe (EIP). Instrumentul va permite stimularea investițiilor în Africa și în țările vizate de politica de vecinătate a UE, în special pentru sprijinirea infrastructurii sociale și economice și a IMM-urilor, înlăturând obstacolele din calea investițiilor private. Cu o contribuție de 3,35 miliarde EUR din bugetul UE și din Fondul european de dezvoltare, EIP va sprijini garanțiile inovatoare și instrumentele similare de sprijinire a investițiilor private, putând să mobilizeze astfel investiții de până la 44 de miliarde EUR. Dacă statele membre și alți parteneri aduc o contribuție egală cu cea a UE, cuantumul total ar putea ajunge la 88 de miliarde EUR.

Deblocând investiții în țări partenere, EIP va contribui la punerea în aplicare a Agendei 2030 privind obiectivele de dezvoltare durabilă și a Programului de acțiune de la Addis Abeba privind finanțarea pentru dezvoltare. De asemenea, EIP va oferi o contribuție esențială pentru combaterea cauzelor profunde ale migrației, pentru consolidarea parteneriatelor noastre și pentru analizarea factorilor care, pe termen lung, determină marile deplasări de populații.

EIP este format din trei piloni complementari:

  • mobilizarea investițiilor prin combinarea facilităților existente pentru investiții cu o nouă garanție din cadrul noului Fond European pentru dezvoltare durabilă (FEDD). FEDD va fi format din două platforme de investiții regionale pentru Africa și pentru vecinătatea UE;
  • intensificarea asistenței tehnice pentru un mediu de politică mai amplu în sprijinul autorităților publice și al întreprinderilor din țările partenere, astfel încât acestea să pregătească și să promoveze mai bine proiectele și să atragă mai multe investiții;
  • îmbunătățirea mediului de afaceri general, prin încurajarea bunei guvernanțe, combaterea corupției, înlăturarea barierelor din calea investițiilor și eliminarea distorsiunilor de pe piață.

În plus, operațiunile de creditare ale Băncii Europene de Investiții (BEI) fac parte integrantă din EIP. În acest scop, Comisia va majora garanția bugetului UE din cadrul mandatului BEI de acordare a împrumuturilor externe cu un total de 5,3 miliarde EUR. Astfel, în perioada 2014-2020, BEI va acorda împrumuturi în cuantum total de până la 32,3 miliarde în cadrul garanției UE.

EIP oferă un cadru integrat care permite cooperarea deplină dintre UE, statele sale membre, țările partenere, instituțiile financiare internaționale, donatori și sectorul privat. Planul va îmbunătăți modul în care sunt utilizate fondurile publice insuficiente și modul în care conlucrează autoritățile publice și investitorii privați în cadrul proiectelor de investiții.

Prin EIP, UE va oferi o nouă contribuție la arhitectura globală pentru dezvoltare și pentru gestionarea migrației, cele două teme care se vor afla în centrul dezbaterilor din cadrul viitoarei Adunări Generale a ONU.

 

Context:

Din noiembrie 2014 și până acum, Comisia a mobilizat resurse financiare semnificative din partea UE într-un mod inovator care maximizează impactul fondurilor publice și mobilizează investiții private. Investițiile sustenabile, în special în infrastructură și în întreprinderile mici și mijlocii, s-au aflat în centrul acțiunii politice a Comisiei, mai ales printr-o utilizare mai eficientă a resurselor limitate ale bugetului UE, însoțită de măsuri de îmbunătățire a mediului de afaceri general. În afara UE, această nouă abordare va fi utilă, de asemenea, pentru a răspunde multiplelor provocări atât din vecinătatea UE, cât și din Africa.

Planul de investiții pentru Europa este format din trei piloni. În primul rând, Fondul european pentru investiții strategice (FEIS), care furnizează o garanție UE pentru mobilizarea investițiilor private. În al doilea rând, Platforma europeană de consiliere în materie de investiții și Portalul european pentru proiecte de investiții, care ajută proiectele de investiții să ajungă în economia reală, prin furnizarea de asistență tehnică și oferind vizibilitate sporită oportunităților de investiții. În al treilea rând, înlăturarea barierelor de reglementare din calea investițiilor, atât la nivel național, cât și la nivelul UE.

Platforma europeană de consiliere în materie de investiții a fost lansată la 1 septembrie 2015. Promotorii de proiecte, autoritățile publice și întreprinderile private pot să primească sprijin tehnic care să îi ajute să își lanseze proiectele și să le pregătească pentru investiții, pot să obțină consiliere cu privire la sursele de finanțare adecvate și să aibă acces la un ansamblu unic de expertiză tehnică și financiară. Pentru a le oferi investitorilor mai multă vizibilitate în privința oportunităților de investiții care există în UE, Comisia a creat Portalul european pentru proiecte de investiții, lansat online la 1 iunie 2016. Promotorii de proiecte pot să-și depună proiectele online, unde sunt puse în corespondență cu oportunitățile de investiții potrivite – un fel de serviciu de punere în legătură.

În ceea ce privește înlăturarea barierelor din calea investițiilor, Comisia a prezentat deja inițiative concrete pentru a contribui la sprijinirea investițiilor și pentru a facilita finanțarea economiei reale, precum reducerea cerințelor de capital pentru societățile de asigurare și de reasigurare în cazul investițiilor în infrastructură. În plus, strategiile privind uniunea energetică, uniunea piețelor de capital, piața unică și piața unică digitală, precum și pachetul privind economia circulară conțin măsuri specifice care vor îndepărta bariere, vor promova inovarea și vor îmbunătăți în continuare mediul de investiții, dacă vor fi implementate integral. Mai mult, statele membre trebuie să continue implementarea reformelor necesare pentru a înlătura obstacolele în calea investițiilor care au fost identificate în contextul semestrului european în domenii precum insolvența, achizițiile publice, sistemele judiciare și eficiența administrației publice sau reglementările sectoriale specifice.

De asemenea, investițiile sunt un factor-cheie în transformarea politicii de dezvoltare și a asistenței, pentru a sprijini mai bine îndeplinirea obiectivelor de dezvoltare durabilă și pentru a răspunde multiplelor provocări cu care se confruntă atât vecinătatea UE, cât și Africa. Investițiile inteligente și sustenabile pot juca un rol esențial în stimularea creării de locuri de muncă și a creșterii în țările în curs de dezvoltare, îmbunătățind stabilitatea și condițiile de pe teren în țări fragile afectate de conflicte.

Unele dintre principalele provocări cu care se confruntă țările în curs de dezvoltare rămân realizarea unei creșteri durabile și favorabile incluziunii și ocuparea forței de muncă. În ceea ce privește investițiile străine directe (ISD) care se îndreaptă spre țările în curs de dezvoltare, doar 6 % din investițiile respective ajung în țări fragile[1], ceea ce face ca nivelul investițiilor pe cap de locuitor în aceste țări să fie de aproape cinci ori mai redus decât cel al altor țări în curs de dezvoltare. De asemenea, costul înființării unei întreprinderi este de aproape trei ori mai mare în țările fragile decât în țările care nu sunt fragile. În Africa, creșterea a încetinit la cele mai scăzute niveluri din 2009 și până acum, în pofida creșterii demografice continue. Îmbinată cu probleme de securitate semnificative, această tendință exacerbează sărăcia.

În ultimii ani, UE a depus eforturi pentru satisfacerea celor mai urgente nevoi ale migranților și ale refugiaților din Africa și din vecinătatea UE. Totodată, UE acordă sprijin comunităților gazdă din țări partenere.

La 7 iunie 2016, Comisia Europeană a adoptat o comunicare privind stabilirea unui nou cadru de parteneriat cu țările terțe bazat pe Agenda europeană privind migrația, cadru prin care UE a sporit semnificativ sprijinul acordat țărilor partenere pentru gestionarea migrației și a refugiaților. Lansarea Fondului fiduciar de urgență al UE pentru Africa și utilizarea rapidă a primelor 1,8 miliarde EUR din acesta constituie un exemplu concret. Până acum, în cadrul fondului fiduciar au fost aprobate proiecte în valoare aproximativă de 930 de milioane EUR, iar primele proiecte au început deja să fie implementate pe teren. Proiectele variază de la îmbunătățirea capacităților pentru o mai bună gestionare a fluxurilor de migranți și de refugiați la sporirea sprijinului pe termen lung pentru reziliență, stabilitate și crearea de locuri de muncă în special în rândul tinerilor.

Un alt exemplu este Fondul fiduciar regional al UE ca răspuns la criza siriană. Fondul oferă o reacție la criză mai coerentă, mai rapidă și mai integrată, fuzionând diverse instrumente financiare ale UE și contribuții ale statelor membre într-un singur mecanism flexibil și rapid cu un volum-țintă de 1 miliard EUR și vizând în primul rând să răspundă nevoilor privind reziliența pe termen mai lung ale refugiaților sirieni din țările vizate de politica de vecinătate și să sprijine comunitățile-gazdă și administrațiile acestora. Fondul a ajuns acum la un volum total de 733 de milioane EUR.

Obiectivele de dezvoltare durabilă fac parte din Agenda 2030 pentru dezvoltare durabilă a ONU, în care Programul de acțiune de la Addis Abeba privind finanțarea pentru dezvoltare are un rol fundamental. La Addis Abeba, comunitatea internațională a recunoscut că, pentru ca eforturile de dezvoltare să dea roade, asistența oficială pentru dezvoltare (AOD) ar trebui să fie completată de schimbări ale practicilor țărilor (mai exact, în ceea ce privește mobilizarea resurselor interne) și de schimbări ale practicilor la nivel mondial (de asemenea, pentru a se genera investiții și pentru a se promova un acces la credite care să fie stabil și să aibă costuri accesibile). Aceste schimbări sunt necesare pentru a permite comunității internaționale să sprijine țările partenere să răspundă provocărilor economice, sociale și de mediu.

 

Informații suplimentare

Comunicarea: „Consolidarea investițiilor europene pentru locuri de muncă și creștere: Spre o a doua etapă a Fondului european pentru investiții strategice și un nou Plan european de investiții externe” este disponibilă aici

Pentru informații suplimentare despre propunerea de extindere a FEIS, a se vedea acest Memo

Evaluarea Comisiei privind primul an al FEIS este disponibilă aici

Rezultatele de până acum ale FEIS, inclusiv o defalcare a activităților pe sectoare și țări, sunt disponibile aici

Pentru informații suplimentare despre propunerea de Plan european de investiții externe, a se vedea acest Memo

O fișă informativă privind propunerea de Plan european de investiții externe este disponibilă aici

 

[1] În 2012, această cifră se ridica la 38,7 miliarde USD, potrivit raportului „State fragile” al OCDE (2015).

IP/16/3002

Persoane de contact pentru presă:

Întrebări din partea publicului larg: Europe Direct la numărul de telefon 00 800 67 89 10 11 sau prin email


Side Bar