Navigation path

Left navigation

Additional tools

Comisia Europeană - Comunicat de presă

Comisia propune anul 2018 ca An european al patrimoniului cultural

Bruxelles, 30 august 2016

Comisia a înaintat astăzi Parlamentului European și Consiliului o propunere pentru desemnarea anului 2018 ca An european al patrimoniului cultural. Astfel, Comisia dorește să evidențieze rolul patrimoniului cultural al Europei în promovarea unui sentiment comun de istorie și identitate.

Prin situri arheologice, arhitectură, castele medievale, tradiții folclorice și arte, patrimoniul cultural al Europei ocupă un loc central în memoria colectivă și identitatea cetățenilor europeni. Bogata sa diversitate națională, regională și locală a UE este un catalizator unic pentru schimburi între persoane de toate vârstele și din toate culturile și contextele sociale. La nivel local, patrimoniul cultural al Europei promovează coeziunea și integrarea socială, prin regenerarea zonelor neglijate, prin crearea de locuri de muncă ancorate la nivel local și prin promovarea unui sentiment împărtășit de apartenență la comunitate. Acest lucru este valabil și la nivel european, când vizitatori din Europa și din afara ei află mai multe despre Abația Cluny din Franța, Arhiva coroanei Aragonului din Spania sau portul istoric al orașului Gdańsk din Polonia, pentru a oferi câteva exemple.

Iată de ce, în special într-o perioadă în care comorile culturale ale lumii sunt în pericol și sunt distruse în mod deliberat în zonele de conflict, Comisia consideră că patrimoniul cultural merită un An european în 2018. Comisarul european pentru educație, cultură, tineret și sport, Tibor Navracsics, a declarat: „Patrimoniul nostru cultural este mai mult decât memoria trecutului nostru, este cheia viitorului nostru. Un An european al patrimoniului cultural va fi o oportunitate de sensibilizare în privința importanței sociale și economice a patrimoniului cultural și de promovare a excelenței europene în acest sector. Fac apel la Parlamentul European și la Consiliu să sprijine propunerea noastră și invit toate părțile interesate să contribuie la asigurarea succesului acestui an.”

În plus, patrimoniul cultural joacă un puternic rol economic. Peste 300 000 de oameni sunt angajați direct în sectorul patrimoniului cultural european și 7,8 milioane de locuri de muncă din Europa sunt legate indirect de patrimoniul cultural, de exemplu în sectorul turistic și în cel al construcțiilor și în servicii auxiliare precum transportul, serviciile de interpretariat, întreținere și securitate. Numai în 2011, patrimoniul cultural a generat 8,1 miliarde € în Franța grație muzeelor, datorită gestionării siturilor și clădirilor istorice și altor atracții turistice similare și mulțumită bibliotecilor și arhivelor.

Anul patrimoniului cultural 2018 va fi o oportunitate de a evidenția importanța culturii europene și ceea ce UE poate să facă în privința conservării, a digitizării, a infrastructurii, a cercetării și a dezvoltării de competențe, pentru a numi doar câteva dintre domeniile sprijinite prin programe de finanțare ale UE precum Europa Creativă. Se vor organiza evenimente în întreaga Europă, precum și campanii de informare, educare și sensibilizare. Anul patrimoniului cultural va oferi o oportunitate de a căuta răspunsuri la provocările legate de bugetele publice tot mai reduse alocate culturii, de reducerea participării la activitățile culturale tradiționale, de presiunile de mediu asupra siturilor de patrimoniu, de evoluțiile lanțurilor valorice și de transformarea digitală. În armonie cu recenta Comunicare comună „Către o strategie a UE pentru relațiile culturale internaționale”, Anul patrimoniului cultural va promova conservarea patrimoniului cultural ca element-cheie al politicilor externe ale UE, căutând modalități de reacție față de distrugerea cu caracter penal a patrimoniului cultural în zonele de conflict și față de traficul ilegal cu artefacte culturale.

Informații suplimentare

Propunerea Comisiei pentru o decizie referitoare la Anul european al patrimoniului cultural în 2018.

Agenda europeană pentru cultură

Concluziile Consiliului privind patrimoniul cultural ca resursă strategică pentru o Europă durabilă

Comunicarea Comisiei „Spre o abordare integrată a patrimoniului cultural european”

Rezoluția Parlamentului European din 8 septembrie 2015

Raportul „Patrimoniul cultural contează pentru Europa”

 

 

 

 

 

 

IP/16/2905

Persoane de contact pentru presă:

Întrebări din partea publicului larg: Europe Direct la numărul de telefon 00 800 67 89 10 11 sau prin email


Side Bar