Navigation path

Left navigation

Additional tools

Comisia Europeană - Comunicat de presă

Sondajul Eurobarometru standard din primăvara anului 2015: cetățenii văd imigrația ca provocarea majoră cu care se confruntă UE

Bruxelles, 31 iulie 2015

Tot mai mulți europeni spun că au o imagine pozitivă despre Uniunea Europeană, iar încrederea în UE a crescut din luna noiembrie a anului trecut. În plus, cetățenii văd imigrația ca fiind cea mai mare provocare cu care se confruntă UE în prezent. Acestea sunt unele dintre rezultatele celui mai recent sondaj Eurobarometru standard publicate astăzi. Sondajul a fost efectuat între 16 și 27 mai 2015 în 34 de țări sau teritorii[1].

 

Imigrația văzută ca provocarea majoră cu care se confruntă UE

Întrebați despre ce îi preocupă mai mult, cetățenii au plasat imigrația pe primul loc în topul subiectelor cel mai des citate în prezent la nivelul UE. Cu 38 % (+ 14 puncte procentuale), ea este în prezent cu mult înaintea situației economice (27 %, - 6 puncte procentuale), a șomajului (24 %, - 5 puncte procentuale) și a finanțelor publice ale statelor membre (23 %, - 2 puncte procentuale). Este preocuparea cel mai des menționată în 20 de state membre, atingând valori record în Malta (65 %) și Germania (55 %). Preocuparea legată de terorism la nivelul UE a crescut și ea în mod semnificativ față de noiembrie 2014 (17 %, + 6 puncte procentuale) (a se vedea anexa 1).

 

Sprijin pentru prioritățile politice ale Comisiei Europene

La fel ca în sondajul precedent din noiembrie 2014, există o puternică susținere din partea cetățenilor pentru subiectele prioritare stabilite de Comisia Europeană condusă de președintele Juncker (a se vedea anexa 2).

  • În ceea ce privește investițiile din UE, 59 % dintre europeni sunt de acord că banii publici ar trebui folosiți pentru stimularea investițiilor din sectorul privat la nivelul UE.
  • În domeniul energiei, 72 % dintre cetățenii europeni s-au exprimat în favoarea unei politici energetice comune a statelor membre ale UE.
  • Majoritatea europenilor văd piața unică (libera circulație a persoanelor, a bunurilor și a serviciilor în UE) ca cea mai mare realizare a UE (57 %), aproape la egalitate cu pacea dintre statele membre (55 %).
  • În ceea ce privește migrația, 73 % dintre europeni spun că sunt în favoarea unei politici europene comune în acest domeniu. Cea mai mare parte a cetățenilor europeni (51 %) s-au exprimat în favoarea migrării persoanelor din alte state membre ale UE. Cu toate acestea, 56 % dintre cetățeni au o opinie negativă cu privire la imigrația persoanelor din afara UE.

În fine, cetățenii rămân optimiști cu privire la viitorul UE. În proporție de 58 % (+ 2 puncte procentuale), europenii afirmă că sunt optimiști, pe când 36 % (- 1 punct procentual) spun că sunt pesimiști.

 

Imaginea UE continuă să se îmbunătățească

Numărul cetățenilor europeni care spun că au o imagine pozitivă despre UE a crescut de la 39 % în luna noiembrie a anului trecut la 41 % în mai 2015, în timp ce 38 % au o imagine neutră și doar 19 % au o imagine negativă (în scădere de la 22 % în noiembrie și de la 25 % în iunie 2014; a se vedea anexa 3).

De asemenea, numărul cetățenilor europeni care spun că au încredere în Uniunea Europeană a crescut și el la 40 % (cu 3 puncte procentuale din luna noiembrie 2014 și cu 9 puncte procentuale de la alegerile pentru Parlamentul European din 2014). Nivelul mediu de încredere în guvernele naționale a crescut și el ușor, ajungând la 31 % (+ 2 puncte procentuale) (a se vedea anexa 4).

Numărul cetățenilor care afirmă că vocea lor contează în UE a atins 42 % (+ 2 puncte procentuale) confirmând cel mai înalt nivel din ultimii 10 ani atins după alegerile europene din 2014.

 

Așteptările în privința economiei se ameliorează, iar sprijinul față de moneda euro rămâne stabil

În ceea ce privește economia, așteptările cetățenilor europeni în privința situației economice naționale se mențin mai degrabă stabile, mai mult de unu din patru dintre aceștia (26 %, + 4 puncte procentuale) fiind optimiști în legătură cu următoarele douăsprezece luni, în timp ce 48 % se așteaptă ca situația să rămână neschimbată. Previziunile pesimiste au scăzut mult, ajungând la 21 % (- 7 puncte procentuale). Numărul europenilor care cred că impactul crizei asupra locurilor de muncă a atins deja punctul culminant (48 %, + 4 puncte procentuale) este în prezent în mod clar mai important decât al celor care cred că „răul cel mai mare încă nu a venit” (42 %, - 4 puncte procentuale).

Atitudinea pozitivă față de moneda euro rămâne stabilă (57 % în ansamblul UE, 69 % în zona euro). Sprijinul pentru moneda unică a crescut în 14 state membre, cel mai frapant fiind în Lituania (73 %, + 10 puncte procentuale), care s-a alăturat zonei euro la 1 ianuarie 2015 și în Grecia, unde 69 % (+ 6 puncte) dintre greci se declară în favoarea monedei euro (a se vedea anexa 7).

 

Context

Sondajul Eurobarometru standard din primăvara anului 2015 este al doilea sondaj de opinie realizat la nivelul întregii UE de la începerea mandatului Comisiei Juncker la 1 noiembrie 2014.

El a fost realizat prin intermediul unor interviuri directe între 16 și 27 mai 2015. În total au fost intervievate 31 868 de persoane din toate statele membre ale UE și din țările candidate.

 

Informații suplimentare

„Raportul conținând primele rezultate”, publicat astăzi, pune în evidență atitudinile europenilor față de UE, de instituțiile și politicile sale, precum și principalele preocupări și percepții ale cetățenilor în privința situației economice și este disponibil la adresa:

http://ec.europa.eu/COMMFrontOffice/PublicOpinion/index.cfm/Survey/getSurveyDetail/instruments/STANDARD/surveyKy/2099


[1]Cele 28 de state membre ale Uniunii Europene (UE), cinci țări candidate (fosta Republică iugoslavă a Macedoniei, Turcia, Muntenegru, Serbia și Albania), precum și comunitatea cipriotă turcă din acea parte a țării care nu este controlată de guvernul Republicii Cipru.


ANEXĂ

1. Cele mai importante preocupări cu care se confruntă UE

 

2. Optimism în legătură cu viitorul UE


3. Imaginea UE

 

4. Încrederea în UE

 

5. „Vocea mea contează în UE”

 

6. Impactul crizei asupra locurilor de muncă


7. Sprijin față de moneda euro


IP/15/5451

Persoane de contact pentru presă

Întrebări din partea publicului larg:


Side Bar