Navigation path

Left navigation

Additional tools

Other available languages: EN FR DE

Comisia Europeană - Comunicat de presă

Ajutoare de stat: Comisia îi cere României să recupereze ajutoarele de stat incompatibile acordate drept despăgubiri ca urmare a anulării unei scheme de ajutoare pentru investiții.

Bruxelles, 30 martie 2015

În urma unei investigații amănunțite, Comisia Europeană a ajuns la concluzia că suma plătită de România celor doi investitori suedezi drept despăgubiri ca urmare a anulării unei scheme de ajutor pentru investiții încalcă normele UE privind ajutoarele de stat. Beneficiarii trebuie să ramburseze toate sumele deja primite, care sunt echivalente cu cele acordate în cadrul schemei de ajutoare care a fost anulată.

Printr-o hotărâre arbitrală pronunțată în decembrie 2013 s-a constatat că, prin retragerea, în 2005, a unei scheme de încurajare a investițiilor, cu patru ani înainte de expirarea sa prevăzută pentru 2009, România a încălcat un tratat bilateral de investiții dintre România și Suedia. Instanța de arbitraj a obligat România să îi despăgubească pe reclamanți, doi investitori cu cetățenie suedeză, pentru că aceștia nu au beneficiat în întregime de schemă.

Schema de încurajare a investițiilor retrasă a favorizat în mod selectiv anumiți investitori și, prin urmare, a fost considerată incompatibilă cu normele UE privind ajutoarele de stat. Prin faptul că a plătit despăgubiri reclamanților, România le-a acordat de fapt acestora avantaje echivalente cu cele furnizate prin schema de ajutoare anulată. Comisia a concluzionat, prin urmare, că despăgubirile plătite constituie ajutor de stat incompatibil și trebuie să fie rambursate de către beneficiari.

Context

La 1 februarie 1993 România a semnat Acordul european care instituie o asociere între România, pe de o parte, și Comunitățile Europene și statele sale membre, pe de altă parte. În temeiul acestui acord, România a fost obligată să respecte normele privind ajutoarele de stat chiar înainte de aderarea sa la UE.

În 1998 România a instituit o schemă de ajutoare de stat pentru a atrage investiții în regiunile defavorizate asigurând, printre alte avantaje, reduceri fiscale și scutiri sau restituiri de taxe vamale la materiile prime. Schema trebuia să rămână în vigoare timp de 10 ani de la data la care o regiune era desemnată în mod oficial ca defavorizată. Ca parte a procesului de aderare la UE și în vederea alinierii schemelor de ajutoare de stat incompatibile la normele UE privind ajutoarele de stat, România a anulat schema în cauză în 2005, deoarece stimulentele oferite în cadrul schemei au fost considerate ajutor pentru funcționare incompatibil.

Versiunea neconfidențială a deciziei va fi disponibilă cu numărul de caz SA. 38517 în Registrul ajutoarelor de stat pe site-ul dedicat concurenței, de îndată ce vor fi soluționate eventualele probleme legate de confidențialitate. State Aid Weekly e-News conține lista deciziilor referitoare la ajutoarele de stat publicate recent pe internet și în Jurnalul Oficial.

IP/15/4725

Persoane de contact pentru presă

Întrebări din partea publicului larg:


Side Bar