Navigation path

Left navigation

Additional tools

Comisia Europeană - Comunicat de presă

Reducerea procedurilor birocratice: noilor norme pentru hotărârile transfrontaliere

Bruxelles, 09 ianuarie 2015

Noi norme aplicabile de mâine dau posibilitatea agenților economici și consumatorilor să își soluționeze mai ușor litigiile transfrontaliere, ceea ce se așteaptă să conducă la economii anuale de 48 de milioane EUR în UE. Normele desființează procedura de recunoaștere în alte state ale UE a hotărârilor în materie civilă și comercială, procedură costisitoare și de lungă durată la care se recurge actualmente de 10 000 de ori pe an.

Începând de mâine, aceste hotărâri transfrontaliere vor deveni automat executorii în întreaga UE. Consumatorii vor fi mai bine protejați atunci când fac achiziții de la comercianți din afara UE, iar agenții economici vor beneficia de o securitate juridică mai mare atunci când desfășoară activități comerciale în UE. Noile măsuri duc la îndeplinire promisiunea EU de a reduce procedurile birocratice și de a consolida piața unică a UE pentru a stimula creșterea economică durabilă.

„Este o veste foarte bună pentru cetățenii și IMM-urile din Europa”, a declarat Věra Jourová, comisarul UE pentru justiție, consumatori și egalitate de gen. „Aceste noi norme ar putea genera economii variind între 2 000 și 12 000 EUR pentru fiecare caz și reprezintă îndeplinirea cu succes a promisiunii de a reduce procedurile birocratice și de a consolida piața unică a UE. Astfel de măsuri vor avea un impact semnificativ, în special pentru întreprinderile mici și mijlocii, și vor crea multe oportunități noi pentru agenții economici din întreaga Europă”.

Iată ameliorările concrete care vor intra în vigoare de mâine:

  • O hotărâre în materie civilă și comercială care are titlu executoriu într-un stat membru va fi automat executorie în toate statele UE. Normele desființează actuala procedură intermediară greoaie - procedura de exequatur. Costul tipic al acestei proceduri variază între 2 000 și 3 000 EUR, în funcție de statul membru, dar se poate ridica până la 12 700 EUR dacă se includ onorariile avocaților, costurile cu traducerea și cheltuielile de judecată. În aproape 95 % din cazuri, această procedură era o pură formalitate.

Din momentul în care o hotărâre este pronunțată în orice stat membru, creditorul în cauză va putea obține executarea acesteia în orice alt stat membru, ceea ce înseamnă că agenții economici și cetățenii vor putea să își recupereze banii mai repede, mai ușor și fără costuri suplimentare. În împrejurări excepționale, va fi în continuare posibil ca instanțele să blocheze executarea hotărârii, de exemplu dacă instanța din celălalt stat membru a încălcat dreptul la un proces echitabil.

  • Consumatorii și angajații vor fi mai bine protejați în litigiile în instanță care implică state din afara UE. Până în prezent, consumatorii s-au găsit de multe ori în imposibilitatea de a-și exercita drepturile atunci când achiziționau bunuri de la un comerciant situat într-o țară din afara UE care vindea produse într-un stat membru al UE. În conformitate cu noile norme, în cazul oricărui litigiu de acest gen consumatorul va putea recurge la instanțele din țara unde își are reședința, nemaifiind nevoit să apeleze la instanțele statului din afara UE. Noile norme vor permite, de asemenea, angajaților care lucrează în UE să inițieze proceduri judiciare împotriva angajatorilor situați într-o țară din afara UE recurgând la instanțele din statul membru în care își desfășoară în mod curent activitatea.
  • Va crește securitatea juridică în ceea ce privește acordurile de alegere a forului între societăți comerciale. În trecut, acordurile de alegere a forului puteau fi conturnate prin declanșarea litigiului într-o instanță din alt stat membru al UE (și nu în „forul ales”), pentru a întârzia soluționarea litigiului. Noile norme în vigoare de mâine vor pune capăt acestor tactici abuzive, garantând că „forul ales” beneficiază de prioritate în cazul unor proceduri paralele.

Istoricul dosarului

Noile norme reprezintă o reacție la un studiu din 2010 în urma căruia s-a constatat că aproape 40 % din agenții economici ar fi mai înclinați să desfășoare activități comerciale pe piețe din afara țării lor dacă s-ar simplifica procedurile de soluționare a litigiilor în instanță în străinătate. Înlăturarea obstacolelor birocratice care impun întreprinderilor costuri suplimentare și creează incertitudine juridică pentru acestea constituie o parte esențială a acțiunilor Comisiei menite să facă viața mai ușoară pentru întreprinderi și cetățeni (a se vedea IP/10/1390 și MEMO/10/525).

Comisia Europeană a propus în 2010 reformarea Regulamentului Bruxelles I (IP/10/1705) În urma aprobării de către Parlamentul European (MEMO/12/875) și de către statele membre (IP/12/1321), normele vor intra în vigoare mâine, 10 ianuarie 2015, la doi ani după publicarea în Jurnalul Oficial. Reforma vizează eficientizarea cooperării judiciare civile în Uniunea Europeană, în special prin asigurarea recunoașterii și executării fără dificultate a hotărârilor în alte state membre.

Pentru mai multe informații

 

IP/15/3080

Persoane de contact pentru presă

Melanie VOIN (+ 32 2 295 86 59)
Christian WIGAND (+ 32 2 296 22 53)

Întrebări din partea publicului larg:

Europe Direct la numărul de telefon 00 800 67 89 10 11 sau prin email

Side Bar