Navigation path

Left navigation

Additional tools

Comisia Europeană

Comunicat de presă

Bruxelles, 18 iulie 2014

Achizițiile integrate în aplicații: Comisia Europeană și statele membre au acționat împreună pentru a spori protecția consumatorilor în cadrul jocurilor online

În urma unui număr mare de plângeri înregistrate în țările UE în privința achizițiilor integrate în aplicațiile pentru jocuri online, în special în privința achizițiilor accidentale făcute de copii, autoritățile naționale și-au unit forțele cu Comisia Europeană pentru a găsi soluții.

Acțiunea lor coordonată de asigurare a respectării legii la nivelul UE în ceea ce privește achizițiile integrate în aplicațiile pentru jocuri online și mobile a înregistrat reale progrese în direcția obținerii unor rezultate concrete. Industria și-a asumat o serie de angajamente menite să soluționeze problemele semnalate de consumatori. Această acțiune va spori încrederea consumatorilor în sectorul aplicațiilor, aflat în expansiune rapidă.

„Este prima acțiune de acest tip pentru asigurarea respectării legii în cadrul căreia Comisia Europeană și autoritățile naționale și-au unit forțele. Mă bucur să constat că începe să aibă rezultate concrete, deoarece acest lucru este important pentru consumatori. Mai ales copiii trebuie să fie mai bine protejați atunci când utilizează jocuri online. Totodată, experiența dobândită în cadrul acestei acțiuni este foarte valoroasă pentru procesul de reflecție pe care îl derulăm în prezent referitor la cele mai eficace modalități de a asigura respectarea drepturilor consumatorilor în Uniune. Această acțiune a demonstrat că merită să cooperăm, deoarece contribuim astfel la îmbunătățirea protecției consumatorilor în toate statele membre”, a declarat comisarul UE pentru protecția consumatorilor, Neven Mimica.

Vicepreședinta Neelie Kroes, responsabilă cu Agenda digitală, a adăugat: „Comisia sprijină foarte mult inovarea în sectorul aplicațiilor. Achizițiile în cadrul aplicațiilor constituie un model de afaceri legitim, însă este esențial ca producătorii de aplicații să înțeleagă și să respecte legislația UE atunci când dezvoltă astfel de noi modele de afaceri”.

În decembrie 2013(1), s-a transmis către Apple, Google și Interactive Software Federation o poziție comună, aprobată de autoritățile naționale din cadrul rețelei de cooperare în domeniul protecției consumatorilor (rețeaua CPC), prin care li se solicita să aibă în vedere ca:

  • jocurile promovate ca „gratuite” să nu inducă în eroare consumatorii cu privire la costurile reale implicate;

  • jocurile să nu cuprindă îndemnuri directe adresate copiilor pentru a face achiziții în cadrul unui joc sau pentru a convinge un adult să facă astfel de achiziții pentru ei;

  • modalitățile de plată a achizițiilor să fie aduse la cunoștința consumatorilor în mod adecvat, iar plățile să nu fie debitate prin setări implicite, fără consimțământul explicit al consumatorilor;

  • agenții comerciali să pună la dispoziție o adresă de e-mail la care să poată fi contactați de consumatori în cazul în care aceștia au întrebări sau plângeri.

Prin mecanismul de cooperare în materie de protecție a consumatorilor prevăzut de normele UE, Apple, Google și asociațiilor comerciale relevante li s-a solicitat să ofere soluții concrete la nivelul UE în privința problemelor ridicate.

Google a decis să facă o serie de modificări, care sunt în curs de realizare și vor fi finalizate până la sfârșitul lunii septembrie 2014. Printre acestea se numără nefolosirea sub nicio formă a cuvântului „gratuit” atunci când în jocuri sunt integrate achiziții în cadrul aplicațiilor, elaborarea unor orientări specifice pentru dezvoltatorii săi de aplicații, pentru a preveni folosirea îndemnurilor directe adresate copiilor, astfel cum sunt definite în legislația UE, și măsuri cu termene de realizare care să ajute la monitorizarea încălcărilor evidente ale legislației UE în domeniul protecției consumatorilor. Google și-a adaptat totodată setările implicite, astfel încât plățile să fie autorizate înainte de efectuarea oricărei achiziții în cadrul aplicațiilor, cu excepția cazului în care consumatorul alege în mod activ să modifice respectivele setări.

Deși, din păcate, până în prezent Apple nu a venit cu soluții imediate și concrete pentru a soluționa problemele semnalate, legate în special de autorizarea plăților, compania s-a oferit să găsească soluții pentru problemele respective. Cu toate acestea, nu a furnizat niciun angajament ferm și niciun termen pentru efectuarea acestor posibile modificări viitoare. Autoritățile CPC vor continua să dialogheze cu Apple pentru a se asigura că această companie va prezenta detalii exacte cu privire la modificările necesare și că își va adapta practicile în conformitate cu poziția comună.

Autoritățile statelor membre și Comisia Europeană au invitat, de asemenea, asociațiile dezvoltatorilor de jocuri online și platformele să reflecteze asupra măsurilor concrete pe care le-ar putea lua pentru a rezolva problemele semnalate în poziția comună, inclusiv asupra posibilității de a elabora orientări sau standarde care să încorporeze această poziție formulată în urma cooperării în materie de protecție a consumatorilor (CPC).

Asigurarea respectării legii, inclusiv eventualele acțiuni în justiție, se află în mâinile autorităților naționale, care urmează să analizeze modul în care vor aborda aspectele juridice rămase nerezolvate.

Comisia Europeană și statele membre vor continua să monitorizeze această chestiune, mai ales măsura în care angajamentele asumate oferă în practică soluții la problemele semnalate în poziția CPC.

Context

Regulamentul UE privind cooperarea în materie de protecție a consumatorului (CPC) (CE nr. 2006/2004) pune în legătură autoritățile naționale pentru protecția consumatorilor prin intermediul unei rețele paneuropene de asigurare a respectării legislației. Mulțumită acestui cadru, o autoritate națională dintr-o țară a UE poate apela la omologul său din altă țară a UE pentru a-i solicita să intervină în cazul unei încălcări la nivel transfrontalier a normelor UE în domeniul protecției consumatorilor. Această cooperare se aplică în cazul normelor de protecție a consumatorilor din diverse domenii, precum Directiva privind practicile comerciale neloiale și Directiva privind clauzele contractuale abuzive.

Pentru mai multe informații:

Pozițiile comune ale autorităților naționale responsabile cu respectarea drepturilor consumatorilor referitoare la protecția consumatorilor în cadrul aplicațiilor pentru jocuri din iulie 2014

Pozițiile comune ale autorităților naționale responsabile cu respectarea drepturilor consumatorilor referitoare la protecția consumatorilor în cadrul aplicațiilor pentru jocuri din decembrie 2013

Site-ul internet pe tema cooperării în materie de protecție a consumatorului

IP/14/187

Site-ul web al comisarului Mimica

Urmăriți activitatea comisarului Mimica pe Twitter: @MimicaEU

Urmăriți pe Twitter politica UE în domeniul protecției consumatorilor: @EU_Consumer

Contact‎:

David Hudson (+32 2 296 83 35)

Andreana Stankova (+32 2 295 78 57)

Joshua Salsby (+32 2 297 24 59)

Pentru public: Europe Direct prin telefon 00 800 6 7 8 9 10 11 sau prin e­mail

1 :

Federația europeană a producătorilor de jocuri video (EGDF) și Asociația internațională pentru jocuri sociale (ISGA), care reprezintă deopotrivă producătorii de jocuri și platformele, au luat cunoștință de poziția comună CPC la începutul anului 2014 și au solicitat să ia parte la discuțiile în curs de desfășurare cu autoritățile CPC.


Side Bar

My account

Manage your searches and email notifications


Help us improve our website