Chemin de navigation

Left navigation

Additional tools

Comisia Europeană

Comunicat de presă

Bruxelles, 20 ianuarie 2014

Libera circulație a persoanelor: Comisia abordează problema discriminării fiscale a cetățenilor mobili din UE

În cadrul unei inițiative speciale lansate de Comisie, reglementările în materie de fiscalitate ale statelor membre urmează să fie examinate pentru a asigura faptul că nu îi discriminează pe cetățenii mobili din UE. Accentul se pune atât pe persoanele active din punct de vedere economic, cum ar fi lucrătorii și persoanele care desfășoară activități independente, cât și pe cele inactive, cum ar fi pensionarii. Inițiativa suplimentează și finalizează un proiect anterior, în cadrul căruia a fost examinat tratamentul fiscal aplicat lucrătorilor transfrontalieri (IP/12/340).

Mobilitatea lucrătorilor a fost identificată ca fiind unul dintre factorii esențiali care pot stimula creșterea economică și ocuparea forței de muncă în Europa. Se estimează că PIB­ul țărilor UE-15 a crescut cu aproximativ 1 % pe termen lung, ca rezultat al mobilității care a urmat extinderii (2004-2009)1.

Cu toate acestea, obstacolele fiscale constituie în continuare unul dintre factorii principali care îi descurajează pe cetățenii UE să plece din statul lor de origine pentru a-și căuta un loc de muncă într-un alt stat membru. Obstacolele fiscale pot apărea fie în statul de origine, fie în noul stat de reședință.

Acesta este motivul pentru care, pe parcursul anului 2014, Comisia va efectua o evaluare detaliată a regimurilor fiscale ale statelor membre, pentru a stabili dacă ele generează dezavantaje pentru cetățenii UE mobili. În cazul în care se constată existența unor discriminări sau a unor încălcări ale libertăților fundamentale ale UE, Comisia le va semnala autorităților naționale și va insista să se efectueze modificările necesare. Dacă problemele persistă, Comisia va declanșa împotriva statelor membre în cauză procedurile de rigoare ca urmare a constatării neîndeplinirii obligațiilor.

Algirdas Šemeta, comisarul pentru impozitare și uniune vamală, audit și antifraudă, a declarat: „Reglementările UE sunt clare: toți cetățenii UE trebuie să fie tratați în mod egal în cadrul pieței unice. Nu pot exista discriminări, iar dreptul lucrătorilor la liberă circulație nu trebuie compromis. Este datoria noastră față de cetățeni să asigurăm faptul că aceste principii sunt reflectate în practică, în toate reglementările fiscale ale statelor membre.

Deoarece obstacolele fiscale sunt în continuare unul dintre principalii factori descurajatori pentru mobilitatea transfrontalieră, Comisia activează pe mai multe planuri pentru a îndepărta barierele cu care se confruntă cetățenii UE, de exemplu propunerea sa de eliminare a dublei impozitări (IP/11/1337), de îmbunătățire a aplicării drepturilor lucrătorilor la liberă circulație (IP/13/372, MEMO/13/384) sau de creștere a protecției lucrătorilor detașați (IP/13/1230, MEMO/13/1103).

Context

Inițiativa Comisiei va examina și va evalua dacă cetățenii UE care au reședința într-un alt stat membru decât cel din care provin sunt penalizați și impozitați mai sever ca urmare a mobilității lor. Aceasta se poate întâmpla fie în statul membru de origine, fie în cel în care au ales să se mute. Cetățenii pot fi dezavantajați fiscal:

  • din cauza locului unde se află investițiile sau activele lor, a locului unde află însuși contribuabilul sau din cauza simplei schimbări a reședinței contribuabilului;

  • în ceea ce privește contribuțiile lor la schemele de pensii, primirea pensiilor sau transferul pensiilor și a capitalului aferent asigurării de viață;

  • în ceea ce privește activitățile lor independente desfășurate în alt stat sau din cauza simplei relocalizări a unor astfel de activități;

  • din cauza refuzării aplicării unor deduceri fiscale sau a unor avantaje fiscale;

  • în ceea ce privește averea lor acumulată.

Ținând cont de aceste aspecte, Comisia va examina situațiile multor categorii diferite de cetățeni UE: lucrători, persoane care desfășoară activități independente și, de asemenea, pensionari.

Dreptul de a trăi și de a lucra oriunde în UE este un drept fundamental al cetățenilor europeni și un instrument esențial pentru dezvoltarea unei piețe europene a locurilor de muncă. Comisia conlucrează cu statele membre pentru a facilita libera circulație a lucrătorilor (de ex., propunerea Comisiei de modernizare a EURES, rețeaua paneuropeană de căutare a unui loc de muncă IP/14/26, MEMO/14/22, MEMO/14/23), dar și pentru a asigura faptul că lucrătorii și cetățenii UE care au reședința în alt stat decât cel de proveniență nu sunt tratați diferit față de cetățenii statului-gazdă și beneficiază de aceleași avantaje fiscale ca și lucrătorii autohtoni.

Informații suplimentare:

Pagina de internet a comisarului UE pentru impozitare și uniune vamală, audit și antifraudă, domnul Algirdas Šemeta:

http://ec.europa.eu/commission_2010-2014/semeta/index_en.htm

Contacte:

Emer Traynor (+32 2 292 15 48)

Franck Arrii (+32 2 297 22 21)

1 :

Employment and Social Developments in Europe 2011 (Evoluțiile ocupării forței de muncă și a situației sociale în Europa 2011), mobilitatea forței de muncă în interiorul UE și impactul extinderii, p. 274.


Side Bar

Mon compte

Gérez vos recherches et notifications par email


Aidez-nous à améliorer ce site