Navigation path

Left navigation

Additional tools

Dezbatere privind viitorul Europei: doamna vicepreședinte Viviane Reding va participa la un dialog cu cetățenii organizat la Amsterdam

European Commission - IP/14/263   14/03/2014

Other available languages: EN FR DE DA ES NL IT SV PT FI EL CS ET HU LT LV MT PL SK SL BG HR

Comisia Europeană

Comunicat de presă

Bruxelles, 14 martie 2014

Dezbatere privind viitorul Europei: doamna vicepreședinte Viviane Reding va participa la un dialog cu cetățenii organizat la Amsterdam

Ce rol ar trebui să joace UE în redresarea economică? Ce drepturi avem în calitate de cetățeni europeni și cum ne afectează aceste drepturi viața de zi cu zi? Ce fel de Europă își doresc cetățenii pentru viitor? Acestea sunt câteva dintre aspectele pe care vicepreședintele Comisiei Europene Viviane Reding le va discuta cu aproximativ 250 de cetățeni la 14 martie la Amsterdam, în cadrul celui de al 49-lea dialog cu cetățenii.

„Având în vedere că se apropie alegerile pentru Parlamentul European, care vor avea loc în luna mai, este mai important ca niciodată ca cetățenii să se implice și să aibă loc o discuție deschisă referitoare la Europa, la ceea ce înseamnă ea în prezent și ceea ce ar trebui să însemne în viitor”, a declarat doamna vicepreședinte Viviane Reding, comisarul european pentru justiție, drepturi fundamentale și cetățenie. „Membru fondator aflat în inima UE și un punct de deschidere pentru partenerii comerciali ai Europei, Țările de Jos au un destin european. Sunt extrem de nerăbdătoare să aud părerile cetățenilor olandezi și sper că Țările de Jos, precum și cetățenii pe care îi voi întâlni vineri la Amsterdam vor continua să joace un rol activ în definirea viitorului Europei.”

În cadrul dialogului, cetățenii vor avea posibilitatea de a discuta cu doamna vicepreședinte Reding, de a pune întrebări și de a-și exprima opiniile și preocupările. Moderatoarea dialogului va fi jurnalista Caroline de Gruyter, din partea cotidianului NRC Handelsblad. La dialog va participa și domnul Eberhard Van der Laan, primarul orașului Amsterdam.

Cei care doresc să participe la acest dialog se pot înscrie pe site-ul www.europadialoog.nl/amsterdam.

Dialogul va avea loc la 14 martie, la 18.30 CET, la centrul de conferințe Rode Hoed (Keizergracht 102, Amsterdam), în Sala Oosterhuis, cea mai mare și mai veche „biserică ascunsă” păstrată până în zilele noastre în Țările de Jos, datând din Secolul de Aur. Evenimentul poate fi vizionat în direct prin webstream, iar cetățenii din întreaga Europă pot participa de asemenea, pe Facebook și Twitter, folosind hashtag-ul #EUDeb8.

Jurnaliștii interesați pot participa la eveniment, precum și la conferința de presă ce va avea loc mai devreme în ziua respectivă. Pentru acreditare vă rugăm să contactați Biroul Reprezentanței Comisiei Europene în Țările de Jos (a se vedea mai jos „Informații suplimentare”).

Context

Care sunt temele dialogurilor cu cetățenii?

În 2013, Comisia Europeană a lansat Anul European al Cetățenilor (IP/13/2). Pe tot parcursul anului 2013, și continuând în 2014, anul alegerilor pentru Parlamentul European, membrii Comisiei participă la dezbateri cu cetățenii din întreaga Europă pe tema așteptărilor acestora pentru viitor.

Până acum, în întreaga Uniune Europeană au avut loc 48 de dialoguri cu cetățenii, la care a participat, de fiecare dată, cel puțin un comisar european. În total, sunt planificate peste 50 de astfel de întâlniri (a se vedea anexa). Le puteți urmări pe internet, la adresa http://ec.europa.eu/debate-future-europe.

În perioada premergătoare dialogului cu cetățenii la care va participa vicepreședintele Reding, Reprezentanța Comisiei Europene în Țările de Jos a organizat o serie de evenimente similare în orașe din întreaga țară, precum Rotterdam, Wageningen, Groningen, Enschede și Eindhoven, cu scopul de a oferi unui număr cât mai mare de cetățeni posibilitatea de a-și exprima opiniile și preocupările.

Un sondaj Eurobarometru realizat recent arată că un cetățean olandez de rând consideră că are o legătură mai puțin strânsă cu Uniunea Europeană (35 %) decât un cetățean european obișnuit. (46 %). Cu toate acestea, peste jumătate dintre olandezi (61 %) sunt optimiști în ceea ce privește viitorul UE, iar 58 % dintre aceștia se consideră cetățeni europeni.

De ce organizează Comisia aceste dialoguri acum?

Pentru că Europa se află la o răscruce de drumuri. Lunile și anii care vor urma sunt decisivi pentru viitorul Uniunii Europene, deoarece există multe opinii divergente cu privire la direcția pe care ar trebui să o urmeze Uniunea. Prin urmare, este esențial ca cetățenii să aibă posibilitatea de a se exprima în mod direct în cadrul acestei dezbateri. Procesul de integrare europeană trebuie să fie însoțit de un efort de consolidare a legitimității democratice a Uniunii. Așadar, acum este mai important ca niciodată să ascultăm opiniile cetățenilor.

Care va fi rezultatul dialogurilor cu cetățenii?

Punctele de vedere exprimate de cetățeni în cursul dialogurilor vor ajuta Comisia în elaborarea planurilor pentru o viitoare reformă a UE. Unul dintre obiectivele principale ale acestor dialoguri este pregătirea terenului în vederea alegerilor din 2014 pentru Parlamenul European.

La 8 mai 2013, Comisia Europeană a publicat cel de al doilea Raport privind cetățenia UE, care prezintă 12 măsuri concrete noi pentru soluționarea problemelor cu care se confruntă cetățenii (IP/13/410 și MEMO/13/409). Raportul privind cetățenia UE reprezintă răspunsul Comisiei la o amplă consultare online lansată în mai 2012 (IP/12/461), precum și la întrebările și sugestiile formulate în cursul dialogurilor cu cetățenii pe tema drepturilor cetățenilor UE și a viitorului acestora.

Informații suplimentare

Jurnaliștii interesați să participe la eveniment sunt rugați să o contacteze pe dna Cecilia Thorfinn (+ 31 6 835 33 216).

Informații suplimentare privind dialogul cu cetățenii care va avea loc în Amsterdam: www.europadialoog.nl/amsterdam

Dezbateri cu cetățenii privind viitorul Europei: http://ec.europa.eu/debate-future-europe/index_ro.htm

Anul European al Cetățenilor: http://europa.eu/citizens-2013/ro/home

Pagina de internet a doamnei Viviane Reding, vicepreședinte al Comisiei Europene și comisarul UE pentru justiție:

ec.europa.eu/reding

Puteți urmări activitatea doamnei vicepreședinte pe Twitter: @ vivianeredingeu

Reprezentanța Comisiei Europene în Țările de Jos pe Facebook și Twitter

Cetățenii europeni își spun punctul de vedere: Rezultatele consultării cu privire la drepturile cetățenilor Uniunii:

http://ec.europa.eu/justice/citizen/files/eu-citizen-brochure_en.pdf

Persoane de contact:

Mina Andreeva (+32 2 299 13 82)

Natasha Bertaud (+32 2 296 74 56)

Pentru public: Europe Direct prin telefon la 00 800 6 7 8 9 10 11 sau prin e­mail

ANNEX

1. The debate on Europe's future continues…

Member State

City

Date

Commissioner

EU, national, regional and local politicians

Spain

Cadiz

27/09/2012

Reding

Mayor Martinez Saiz

Austria

Graz

05/11/2012

Reding

Vice-Chancellor Spindelegger

Germany

Berlin

10/11/2012

Reding

MEP Roth-Behrendt

France

Paris

23/11/2012

Reding

Italy

Naples

30/11/2012

Andor

Mayor de Magistris

Ireland

Dublin

10/01/2013

Barroso, Reding

Prime Minister Kenny, Deputy Prime Minister Gilmore, Minister of State for European Affairs Creighton

Sweden

Gothenburg

18/02/2013

Malmström

Italy

Turin

21/02/2013

Malmström

Mayor Fassino

Portugal

Coimbra

22/02/2013

Reding

Italy

Rome

18/03/2013

Tajani

Mayor Alemanno

Greece

Thessaloniki

22/03/2013

Reding

Mayor Boutaris

Italy

Pisa

05/04/2013

Potočnik

Mayor Filippeschi

Belgium

Ghent

12/04/2013

De Gucht

Mayor Termont

Belgium

Eupen

23/04/2013

Hahn

MEP Grosch, Minister-President (German Community) Lambertz

Belgium

Brussels

04/05/2013

Reding

(former) Minister-President of the Brussels region Picqué

Germany

Dusseldorf

08/05/2013

Oettinger

MEP Klute

Slovenia

Ljubljana

09/05/2013

Potočnik

Poland

Warsaw

11/05/2013

Lewandowski

Czech Republic

Prague

13/05/2013

Füle

Minister of State for Small Business (Ireland) Perry, Chairman of the Czech Parliament’s EU Affairs Committee Bauer

Italy

Ventotene

27/05/2013

Tajani

Mayor Assenso

Italy

Milan

07/06/2013

Hedegaard

Mayor Pisapia

Luxembourg

Esch

30/06/2013

Reding

MEP Goerens, Minister for Labour Schmit, MP Braz, Minister of Public Works, Agriculture, Rural Affairs, Patrimony and Nature Policy (Wallonia) Lutgen

Poland

Warsaw

11/07/2013

Barroso, Reding

Prime Minister Tusk, MEP Thun, former Prime Minister Mazowiecki

Greece

Heraklion

12/07/2013

Damanaki

MEP Danellis, Governor Arnaoutakis

Germany

Heidelberg

16/07/2013

Reding

Minister-President (Baden-Wurttemberg) Kretschmann

Bulgaria

Sofia

23/07/2013

Reding

President Plevneliev

Belgium

Namur

13/09/2013

Reding

Minister-President Demotte

Estonia

Tallinn

14/09/2013

Kallas, Rehn

Italy

Trieste

16/09/2013

Reding

Minister of European Affairs Moavero Milanesi

Finland

Helsinki

24/09/2013

Reding

MEP Pietikäinen

Hungary

Györ

03/10/2013

Andor

State Secretary for European Affairs Győri, MEP Őry

Slovak Republic

Košice

05/10/2013

Šefčovic

Slovak Parliament President Paška

Sweden

Stockholm

15/10/2013

Reding

Minister for European Union Affairs Ohlsson, MEP Ludvigsson

Belgium

Liège

17/10/2013

Barroso

Deputy Prime Minister Reynders (Belgium), Minister for Economics (Wallonia) Marcourt

Latvia

Riga

18/10/2013

Piebalgs

Minister of Defence Pabriks

Malta

Valetta

07/11/2013

Borg

France

Marseille

14/11/2013

Reding

Minister of Justice Taubira

Cyprus

Limassol

28/11/2013

Vassiliou

Austria

Eisenstadt

29/11/2013

Hahn

Minister-President (Burgenland) Niessl

Belgium

Brussels

05/12/2013

Vassiliou

MEP Durant

Lithuania

Vilnius

13/12/2013

Reding

Online

Virtual dialogue

16/01/2014

Reding

Denmark

Copenhagen

06/02/2014

Hedegaard

UK

London

10/02/2014

Reding

Minister of State for Europe Lidington

Spain

Barcelona

23/02/2014

Reding

France

Paris

27/02/2014

Barnier

Minister Delegate for European Affairs Repentin

Croatia

Zagreb

03/03/2014

Mimica

Germany

Koblenz

10/03/2014

Oettinger

Minister-President (Rhineland-Palatinate) Dreyer, State Minister for Europe (Rhineland-Palatinate) Conrad

Netherlands

Amsterdam

14/03/2014

Reding

Mayor van der Laan

Romania

Bucharest

17/03/2014

Ciolos

EU

European Dialogue Brussels

27/03/2014

Barroso, Reding, Rehn, Potočnik, Vassiliou, De Gucht, Damanaki, Hahn, Hedegaard, Andor, Mimica

MEP Roth-Behrendt, MEP Goerens


Side Bar

My account

Manage your searches and email notifications


Help us improve our website