Navigation path

Left navigation

Additional tools

Comisia Europeană - Comunicat de presă

UE lansează „ofensiva investițiilor” pentru a stimula ocuparea forței de muncă și creșterea economică

Strasbourg, 26 noiembrie 2014

European Commission and European Investment Bank press release

Comisia Europeană a anunțat astăzi un plan de investiții în valoare de 315 miliarde EUR menit să relanseze creșterea economică în Europa și să readucă mai mulți oameni în câmpul muncii.

Planul se bazează pe trei axe principale (a se vedea Fișa informativă nr. 1):

  • instituirea unui nou Fond european pentru investiții strategice (EFSI), garantat cu bani publici, care să mobilizeze cel puțin 315 miliarde EUR sub formă de investiții suplimentare în următorii trei ani (2015-2017);
  • crearea unei rezerve de proiecte credibilă, însoțită de un program de asistență, pentru canalizarea investițiilor acolo unde este cea mai mare nevoie de ele;
  • o foaie de parcurs ambițioasă, ale cărei obiective sunt de a face din Europa un spațiu mai atractiv pentru investiții și de a elimina blocajele în materie de reglementare.

Potrivit estimărilor Comisiei Europene, în ansamblu, măsurile propuse ar putea adăuga 330-410 miliarde EUR la PIB-ul UE în cursul următorilor trei ani și ar putea crea până la 1,3 milioane de noi locuri de muncă (a se vedea anexa 3).

Referitor la plan, președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a declarat: „Chestiunea este foarte simplă: dacă Europa face mai multe investiții, va fi mai prosperă și va crea mai multe locuri de muncă. Planul de investiții pe care îl prezentăm astăzi în strâns parteneriat cu Banca Europeană de Investiții este o modalitate nouă și ambițioasă de a stimula investițiile fără a crea noi datorii. Acum este momentul să investim în viitorul nostru, în domenii strategice-cheie pentru Europa, cum ar fi energia, transporturile, rețelele în bandă largă, educația, cercetarea și inovarea. Contez acum pe Parlamentul European și pe statele membre să se implice și să își îndeplinească rolul pentru ca noul Fond european pentru investiții strategice să fie pe deplin funcțional cât mai curând posibil. Europa are nevoie de un impuls și astăzi noi îi oferim mijloacele necesare pentru a se pune în mișcare.

Jyrki Katainen, vicepreședinte al Comisiei responsabil pentru locurile de muncă, creștere, investiții și competitivitate, a declarat: „Avem nevoie de investiții noi în Europa, iar acest lucru presupune mobilizarea unor resurse de finanțare private suplimentare. Noul Fond european pentru investiții strategice va acționa ca un multiplicator. Fiecare euro din banii publici mobilizat în cadrul fondului va genera aproximativ 15 EUR sub formă de investiții care altfel nu s-ar fi realizat. Fondul va demara cu o capacitate foarte importantă și își va putea extinde în continuare activitățile, pe măsură ce i se vor alătura mai multe părți interesate. Comisia invită statele membre și băncile naționale de promovare să adere la fond pentru a intensifica impactul acestuia și a genera și mai multe efecte pozitive semnificative pentru economia europeană.”

Werner Hoyer, președintele Băncii Europene de Investiții, a afirmat: „În Europa avem o rezervă amplă de lichidități, dar nu avem investiții suficiente. Ne confruntăm cu o criză de încredere, așadar provocarea constă în a reconecta investițiile private la proiecte atractive. Pentru a realiza acest lucru, trebuie să ne asumăm riscuri mai mari pentru a-i încuraja pe promotorii proiectelor să își lanseze investițiile. Noul Fond european de investiții strategice va oferi o capacitate specifică și catalizatoare de asumare a riscurilor pentru investițiile viabile din punct de vedere economic, pe baza expertizei și a experienței BEI în selectarea și gestionarea proiectelor. În plus, vor fi promovate inițiative cum ar fi eliminarea obstacolelor de reglementare și instituirea unui serviciu de consiliere în materie de investiții, cu scopul de a stimula dezvoltarea și pregătirea proiectelor în întreaga Europă.”

Mai concret, noul plan de investiții se va baza pe trei axe:

1. Mobilizarea unor fonduri suplimentare pentru investiții (a se vedea Fișa informativă nr. 2)

Planul de investiții va debloca investiții publice și private în economia reală cu o valoare de cel puțin 315 miliarde EUR pe parcursul următorilor trei ani (2015-2017). Într-o perioadă în care resursele publice sunt limitate, deși în instituțiile financiare și în conturile bancare ale persoanelor fizice și ale întreprinderilor există lichidități, care sunt gata pentru a fi utilizate, provocarea constă în a întrerupe cercul vicios creat de nivelul scăzut de încredere și de investițiile insuficiente. Planul de investiții prevede o mobilizare inteligentă a surselor de finanțare publice și private, prin care fiecare euro din banii publici să fie utilizat pentru a genera investiții private suplimentare, fără a crea noi datorii.

Un nou Fond european pentru investiții strategice (EFSI) va fi instituit în parteneriat cu Banca Europeană de Investiții (BEI). Acesta se va baza pe o garanție de 16 miliarde EUR din bugetul UE, la care se adaugă 5 miliarde EUR angajate de BEI. Pornind de la estimări prudente, pe baza experienței trecute, efectul multiplicator al fondului va fi de 1:15. Cu alte cuvinte, fiecare euro public care este mobilizat prin intermediul fondului va genera investiții totale de 15 EUR, investiții care altfel nu s-ar fi realizat.

Fondul ar trebui să se axeze pe investiții în infrastructură, în special în rețelele în bandă largă și de energie, precum și în infrastructura de transport din centrele industriale, în educație, cercetare și inovare, precum și în energia din surse regenerabile, în IMM-uri și în întreprinderile cu capitalizare medie[1].

EFSI

Capacitatea de asumare a riscului

Multiplicator
(medie)

Investiții
în economia reală

Investiții pe termen lung

16 miliarde

 

15

 

240 de miliarde

IMM-uri și întreprinderi cu capitalizare medie

5 miliarde

75 de miliarde

Total

21 de miliarde

315 miliarde

Instituirea fondului în cadrul structurii existente a Grupului BEI va permite înființarea rapidă a acestuia în primăvara anului 2015. EFSI are potențialul de a mobiliza fonduri suplimentare de peste 315 miliarde EUR în perioada 2015-2017. Obiectivul este ca fondul să fie operațional până la mijlocul anului 2015.

În plus, aceste investiții vor fi completate prin maximizarea efectului de pârghie al fondurilor structurale și de investiții europene 2014-2020, care utilizează împrumuturile, capitalurile proprii și garanțiile în detrimentul granturilor tradiționale. Acest lucru va duce la creșterea efectului de pârghie până la 1:3-1:4. Prin dublarea sumei alocate instrumentelor financiare inovatoare și prin utilizarea efectului de pârghie astfel creat, între 2015 și 2017 ar putea fi mobilizate 20 și 35 de miliarde EUR sub formă de investiții suplimentare în economia reală.

2. O rezervă de proiecte credibilă, însoțită de asistență tehnică, pentru direcționarea fondurilor acolo unde este nevoie de ele (a se vedea Fișa informativă nr. 3)

Grație planului de investiții, fondurile vor putea ajunge la economia reală datorită creării unei rezerve transparente prin care se vor identifica proiectele viabile la nivelul UE și care va furniza asistența tehnică necesară pentru a sprijini selecționarea și structurarea proiectelor, precum și utilizarea unor instrumente financiare mai inovatoare.

Noul fond va sprijini investițiile strategice în infrastructură, în special în rețelele în bandă largă și de energie, în transporturile din centrele industriale, precum și în educație, cercetare și dezvoltare, în energia din surse regenerabile și în eficiența energetică.

Fondul va acorda, de asemenea, finanțare de risc pentru IMM-urile și întreprinderile cu capitalizare medie din întreaga Europă. Fondul le va ajuta să depășească situațiile de deficit de capital, furnizând sume mai mari sub formă de participații directe de capital și garanții suplimentare pentru împrumuturile acordate IMM-urilor.

Statele membre transmit deja grupului operativ comun al Comisiei și al BEI instituit în septembrie 2014 liste de proiecte selecționate pe baza a trei criterii principale:

  • proiecte care prezintă o valoare adăugată a UE și care sprijină obiectivele UE;
  • viabilitatea și valoarea economică – se acordă prioritate proiectelor cu un grad ridicat de rentabilitate socioeconomică;
  • proiectele care pot fi lansate cel târziu în următorii trei ani, adică în cazul cărora se poate așteaptă în mod rezonabil să se efectueze cheltuieli de capital în perioada 2015-17.

În plus, proiectele incluse pe liste ar trebui să aibă potențialul de a mobiliza alte surse de finanțare. De asemenea, acestea ar trebui să aibă o dimensiune și o scalabilitate rezonabile (făcând diferențieri în funcție de sector/subsector).

Comisia și BEI vor lansa, de asemenea, un program major de asistență tehnică pentru a identifica proiectele și a le face mai atractive pentru investitorii privați.

3. O foaie de parcurs pentru combaterea obstacolelor în calea investițiilor (Fișa informativă nr. 4)

Planul de investiții va cuprinde o foaie de parcurs al cărei obiectiv este eliminarea reglementărilor specifice fiecărui sector care obstrucționează investițiile.

Pentru a îmbunătăți mediul de afaceri și condițiile de finanțare, planul se va axa pe măsuri vizând sectorul financiar, de exemplu, crearea unei uniuni a piețelor de capital, menită să asigure o rezervă mai mare de capital pentru IMM-uri și pentru proiectele pe termen lung.

Se va acorda prioritate eliminării obstacolelor semnificative de reglementare și de altă natură care există în continuare în toate sectoarele de infrastructură importante, inclusiv energia, telecomunicațiile, piața digitală și transporturile, precum și a obstacolelor de pe piețele de servicii și produse. În decembrie, Comisia va propune în programul său de lucru pentru 2015 o listă prioritară de inițiative legate în mod explicit de planul de investiții.

Etapele următoare – pe termen scurt (decembrie 2014/ianuarie 2015) (a se vedea Fișa informativă nr. 5)

Parlamentul European și Consiliul European din decembrie sunt invitate să aprobe Planul de investiții pentru Europa, care include un angajament de a accelera adoptarea măsurilor legislative relevante.

Statele membre vor finaliza în curând programarea fondurilor structurale și de investiții europene pentru a maximiza efectul de pârghie al acestor fonduri, iar Fondul European de Investiții va fi majorat datorită unei prime contribuții suplimentare din partea BEI. În paralel, Comisia și BEI vor lansa demersurile oficiale pentru instituirea noului Fond european pentru investiții strategice.

Se preconizează că grupul operativ comun al Comisiei și al BEI va furniza o primă listă a posibilelor proiecte de investiții în cursul lunii decembrie pentru a începe constituirea unei rezerve europene transparente de proiecte. Cu ajutorul BEI și al principalilor actori de la nivel național și regional se va consolida asistența tehnică, cu scopul de a crea o platformă de consiliere în materie de investiții. Aceasta va servi drept ghișeu unic pentru serviciile destinate promotorilor de proiecte, investitorilor și autorităților publice de management.

Toate măsurile relevante ar trebui adoptate astfel încât noul Fond european pentru investiții strategice să poată fi instituit până la jumătatea anului 2015. Până la jumătatea anului 2016, Comisia Europeană și șefii de stat și de guvern vor face un bilanț al progreselor înregistrate și, dacă va fi necesar, vor lua în calcul opțiuni suplimentare.

Pentru informații suplimentare:

Întrebări și răspunsuri

Website

Linkedin

Twitter #investEU


 Anexă

 1. „Decalajul de investiții” în Europa

(Formarea brută reală de capital fix, EU-28, în prețuri din 2013, miliarde EUR)

 

2. Planul de investiții pentru Europa


3. De unde provin fondurile?

 

4. Potențialul planului de investiții

 


[1]Nu există la nivelul UE o definiție comună pentru întreprinderile cu capitalizare medie. IMM-urile sunt definite ca întreprinderi cu mai puțin de 250 de angajați, iar întreprinderile cu capitalizare medie sunt desemnate, în general, ca întreprinderi având între 250 și 3 000 de angajați.

IP/14/2128

Persoane de contact pentru presă

Annikky LAMP (+32 2 295 61 51)
Margaritis SCHINAS (+ 32 2 296 05 24)
Mina ANDREEVA (+32 2 299 13 82)
Vandna KALIA (+32 2 299 58 24)

Întrebări din partea publicului larg:

Europe Direct la numărul de telefon 00 800 67 89 10 11 sau prin email

Side Bar