Navigation path

Left navigation

Additional tools

Comisia Europeană

Comunicat de presă

Strasbourg, 6 februarie 2013

Comisia salută votul Parlamentului European în favoarea propunerii sale privind noua politică comună în domeniul pescuitului

Comisia Europeană salută votul de astăzi al Parlamentului European cu privire la noua politică comună în domeniul pescuitului (PCP) propusă de Comisie. Cu acest vot, Parlamentul deschide calea către negocierile cu Consiliul în vederea încheierii unui acord privind noua politică.

Comisarul pentru afaceri maritime și pescuit, Maria Damanaki, a declarat în legătură cu acest subiect: „Aprobând abordarea prezentată de Comisie, Parlamentul European a sprijinit cu o largă majoritate o reformă ambițioasă a PCP. Salut votul și sunt deosebit de mulțumită de sprijinul Parlamentului pentru o politică ce se bazează pe exploatarea resurselor de pește în mod sustenabil (conform principiului producției maxime durabile începând din 2015), o politică ce introduce interzicerea aruncării înapoi în mare a capturilor, fixând date precise, pentru a pune capăt practicilor generatoare de risipă pe care nu ni le mai putem permite. Felicit Parlamentul pentru acest succes și aștept cu nerăbdare lucrările pe care Consiliul și Parlamentul le vor începe în curând pentru a asigura adoptarea reformei PCP”.

Propunerea de reformă a PCP din 2011 are ca obiective crearea condițiilor necesare pentru ca flotele de pescuit ale UE să fie viabile din punct de vedere economic și promovarea acvaculturii UE în beneficiul comunităților care depind de aceste activități și în beneficiul consumatorilor. Propunerea Comisiei de reformare a regulilor fundamentale ale politicii comune în domeniul pescuitului are la bază sustenabilitatea. Gestionarea pescuitului ar trebui să permită refacerea tuturor stocurilor la niveluri sustenabile care vor maximiza capturile pentru pescari. Practica risipitoare a aruncării înapoi în mare a capturilor de pește perfect comestibil trebuie stopată treptat, prin impunerea unor obligații și termene clare, acordându-le totodată pescarilor suficient timp pentru a se adapta. Deciziile privind gestionarea pescuitului trebuie luate cu implicarea pescarilor și a părților interesate și trebuie să țină cont de particularitățile bazinelor maritime.

A se vedea: Memo/13/72

Mai multe informații privind reforma politicii comune în domeniul pescuitului:

http://ec.europa.eu/fisheries/reform/proposals/index_ro.htm

Contact:

Oliver Drewes (+32 2 299 24 21)

Lone Mikkelsen


Side Bar

My account

Manage your searches and email notifications


Help us improve our website