Navigation path

Left navigation

Additional tools

Femeile în organele de conducere ale întreprinderilor: comisiile Parlamentului European sprijină propunerea Comisiei și proporția femeilor crește la 16,6 %

European Commission - IP/13/943   14/10/2013

Other available languages: EN FR DE DA ES NL IT SV PT FI EL CS ET HU LT LV MT PL SK SL BG HR

Comisia Europeană

Comunicat de presă

Bruxelles, 14 octombrie 2013

Femeile în organele de conducere ale întreprinderilor: comisiile Parlamentului European sprijină propunerea Comisiei și proporția femeilor crește la 16,6 %

Comisia pentru afaceri juridice (JURI) și Comisia pentru drepturile femeii și egalitatea de gen (FEMM) din cadrul Parlamentului European au votat astăzi în favoarea sprijinirii propunerii de corectare a dezechilibrului de gen din organele de conducere ale întreprinderilor din Europa, propunere înaintată de Comisia Europeană. Prin acest vot, Parlamentul European (care decide pe picior de egalitate cu Consiliul de Miniștri asupra acestei propuneri) netezește calea pentru avansarea proiectului de act în procesul legislativ al UE.

Votul vine în același timp cu un nou raport despre prezența femeilor în posturi de decizie, care a fost dat publicității astăzi de către Comisia Europeană și care cuprinde date valorice referitoare la prezența femeilor în organele de conducere ale principalelor societăți comerciale cotate la bursă din UE. Conform celor mai recente date disponibile (din aprilie 2013), prezența femeilor în organele de conducere a crescut la 16,6 % (de la 15,8 % în octombrie 2012). Din date mai reies și diferitele niveluri de reprezentare a femeilor în rândul administratorilor neexecutivi (de la 16,7 % în octombrie 2012 la 17,6 %) și al administratorilor executivi (de la 10,2 % la 11 %).

„Presiunea exercitată de măsurile de reglementare dă roade. Plafonul de sticlă începe să se crape. Tot mai multe întreprinderi se întrec să atragă cele mai mari talente din rândul femeilor. Aceste întreprinderi știu că, dacă vor să rămână competitive într-o economie globalizată, nu își pot permite să ignore competențele și talentele femeilor”, a declarat doamna Viviane Reding, vicepreședinte al Comisiei Europene și comisar pentru justiție al UE. „Exemplul a fost dat de țări precum Franța și Italia. Acestea au adoptat acte legislative pertinente și au început să înregistreze progrese semnificative. Doresc să aduc mulțumiri, de asemenea, raportorilor Rodi Kratsa-Tsagaropoulou și Evelyn Regner pentru eforturile lor neobosite și pentru sprijinul arătat propunerii prezentate de Comisie. Am pus lucrurile în mișcare. Voi continua să colaborez cu Parlamentul și Consiliul pentru a înregistra progrese rapide în ceea ce privește proiectul de act legislativ care plasează calificările și meritele în centrul atenției.”

În cele ce urmează sunt expuse principalele elemente ale raportului votat astăzi de comisiile JURI și FEMM.

  1. Se confirmă abordarea Comisiei potrivit căreia accentul trebuie să fie pus pe o procedură de selecție transparentă și echitabilă (așa-numita cotă de procedură), și nu pe introducerea unei cote cantitative fixe.

  2. Întreprinderile mici și mijlocii sunt în continuare excluse din domeniul de aplicare al directivei, dar statele membre sunt invitate să sprijine și să stimuleze aceste întreprinderi în eforturile de stabilire a unui echilibru de gen la toate nivelurile de administrare și în organele de conducere.

  3. Statele membre nu vor putea să excludă din domeniul de aplicare al directivei întreprinderile în care membrii sexului subreprezentat constituie sub 10 % din forța de muncă.

  4. Se consolidează prevederile referitoare la sancțiuni prin adăugarea mai multor sancțiuni care trebuie să fie prevăzute, și nu indicative, după cum a propus Comisia. Sancțiunile pentru nerespectarea prevederilor referitoare la procedurile de selecție a membrilor organelor de conducere trebuie să cuprindă excluderea din procedurile de achiziții publice și excluderea parțială de la finanțare din fonduri structurale europene.

Etapele următoare Pentru a deveni act cu putere de lege, propunerea Comisiei trebuie adoptată de Parlamentul European și de statele membre ale UE în cadrul Consiliului (care votează cu majoritate calificată). Votul decisiv de astăzi vine în urma unor avize pozitive emise asupra inițiativei de către trei comisii din cadrul Parlamentului: Comisia pentru ocuparea forței de muncă și afaceri sociale (EMPL), Comisia pentru piața internă și protecția consumatorilor (IMCO) și Comisia pentru afaceri economice și monetare (ECON) (MEMO/13/672). Comisiile JURI și FEMM, care se ocupă împreună de trecerea propunerii prin Parlament, au adoptat acum un raport. Acesta va fi supus votului Parlamentului European în cadrul sesiunii plenare prevăzute pentru luna noiembrie.

Consiliul, care decide asupra propunerii pe picior de egalitate cu Parlamentul European, a făcut bilanțul progreselor obținute în timpul președinției irlandeze cu ocazia reuniunii miniștrilor pentru ocuparea forței de muncă și afaceri sociale (Consiliul Ocuparea Forței de Muncă, Politică Socială, Sănătate și Consumatori) de la 20 iunie 2013 (MEMO/13/584). Discuțiile continuă acum în cadrul președinției lituaniene.

Prezența femeilor în posturi de decizie face obiectul unui nou raport publicat astăzi

În cele șase luni acoperite de raportul care a fost dat publicității astăzi și în care este vorba de prezența femeilor și a bărbaților în posturi de conducere (octombrie 2012-aprilie 2013), s-a constatat o creștere a prezenței femeilor în organele de conducere ale întreprinderilor din 20 de state membre. Cele mai mari creșteri au avut loc în Slovacia, Ungaria și Bulgaria. Prezența femeilor în organele de conducere ale întreprinderilor a scăzut în România, Lituania, Polonia, Malta, Grecia, Portugalia și Regatul Unit (a se vedea anexa 2).

Cea mai recentă valoare de 16,6 % constatată la nivelul UE reprezintă o creștere de 0,9 puncte procentuale în cele șase luni care s-au scurs din octombrie 2012 sau o rată echivalentă anuală de 1,7 puncte procentuale, o scădere de la rata de 2,2 puncte procentuale între 2011 și 2012.

În realitate, din 2010, când Comisia Europeană și-a publicat Strategia pentru egalitatea între femei și bărbați (2010-2015) și când și-a făcut cunoscută intenția unor inițiative specifice de a corecta subreprezentarea femeilor în posturile de decizie, proporția femeilor în organele de conducere ale întreprinderilor a crescut cu 4,8 puncte procentuale, la o rată medie de 1,9 puncte procentuale pe an, o rată de aproape patru ori mai mare decât rata de creștere din perioada 2003-2010 (0,5 puncte procentuale pe an). Această accelerare (a se vedea anexa 3) a fost posibilă și datorită propunerii privind femeile în organele de conducere ale întreprinderilor, care a fost adoptată de Comisia Europeană la 14 noiembrie 2012 (IP/12/1205 și MEMO/12/860) și în care a fost introdus obiectivul unei prezențe de 40 % a femeilor în consiliile de conducere, pe baza calificărilor. Evoluțiile recente reflectă, de asemenea, impactul discuțiilor purtate la nivelul UE cu privire la necesitatea unei intervenții specifice în vederea măririi numărului de femei din organele de conducere ale întreprinderilor.

Trebuie subliniat faptul că cele mai semnificative evoluții din 2010 încoace au avut loc preponderent în țări care au adoptat deja acte legislative obligatorii, cum ar fi Franța (+14,4 puncte procentuale pentru a ajunge la 26,8 %), Țările de Jos (+8,7 puncte procentuale pentru a ajunge la 23,6 %) și Italia (+8,4 puncte procentuale pentru a ajunge la 12,9 %). Aceste evoluții subliniază încă o dată faptul că, pentru a se obține rezultate, este important să existe o presiune legislativă.

În raportul de astăzi este prezentată, de asemenea, o sinteză a situației actuale și a tendințelor în ceea ce privește reprezentarea femeilor și a bărbaților în politică, în administrația publică și în sistemul judiciar (a se vedea MEMO/13/882). Deși în aceste sectoare reprezentarea femeilor și a bărbaților în posturile de decizie este mai bine echilibrată decât în sectorul afacerilor și al finanțelor, există încă posibilități considerabile de progrese în numeroase state membre.

Cifrele intermediare publicate astăzi cu privire la prezența femeilor în posturile de conducere au fost colectate în aprilie 2013 și sunt comparate cu setul de date din octombrie 2012. Date complete sunt accesibile online.

Evaluarea egalității de gen la jumătatea perioadei

Comisia a publicat, de asemenea, o evaluare la jumătatea perioadei care are ca obiect Strategia privind egalitatea între femei și bărbați (2010-2015) în sens mai larg. În această strategie sunt stabilite 24 de acțiuni esențiale, grupate în cinci capitole: independența economică egală a femeilor și a bărbaților; remunerare egală pentru muncă egală; egalitate în luarea de decizii; demnitate, integritate și eliminarea violenței pe criterii de gen; promovarea egalității de gen în afara UE (a se vedea MEMO/13/882).

În raport se constată că, la jumătatea perioadei acoperite de strategie, Comisia își onorează angajamentele asumate. Comisia a întreprins măsuri în majoritatea domeniilor acoperite, în special prin îmbunătățirea echilibrului de gen în procesul de luare a deciziilor economice, prin combaterea mutilării genitale a femeilor, prin promovarea remunerării egale și prin încurajarea egalității în cadrul strategiei economice globale a UE.

Context

La 14 noiembrie 2012, Comisia a adoptat o propunere de directivă care prevede obiectivul minim ca 40 % din funcțiile neexecutive în consiliile de conducere ale societăților cotate la bursă din Europa să fie ocupate de membrii sexului subreprezentat până în 2020 sau, în cazul întreprinderilor publice cotate, până în 2018 (a se vedea IP/12/1205 și MEMO/12/860).

Principalele elemente ale proiectului de directivă sunt expuse în cele ce urmează.

  1. În cazul în care femeile dintr-o societate cotată la bursă în Europa nu ocupă 40 % din funcțiile neexecutive în organele de conducere, societatea comercială respectivă va fi obligată, în temeiul noului act legislativ, să introducă o nouă procedură de selecție a membrilor organelor de conducere prin care să se acorde prioritate candidaților calificați de sex feminin.

  2. Actul legislativ pune clar accentul pe calificări. Femeile nu vor obține posturi în consiliile de conducere numai pentru că sunt femei. În același timp, niciunei femei nu i se va refuza un astfel de post din același motiv.

  3. Directiva în cauză se aplică numai consiliilor de supraveghere sau administratorilor neexecutivi ai societăților cotate la bursă, având în vedere importanța economică a acestora și marea lor vizibilitate. Întreprinderile mici și mijlocii sunt excluse din domeniul de aplicare al actului legislativ.

  4. Fiecare stat membru al UE va trebui să instituie sancțiuni corespunzătoare și disuasive pentru societățile care încalcă directiva.

  5. Directiva este o măsură temporară, urmând să expire automat în 2028.

  6. De asemenea, directiva cuprinde, ca măsură complementară, o „cotă flexibilă”: obligația ca societățile cotate la o bursă să își fixeze obiective proprii de autoreglementare în ceea ce privește reprezentarea ambelor sexe în rândul administratorilor executivi, care să fie atinse până în 2020 (sau 2018, în cazul întreprinderilor publice). Societățile vor trebui să prezinte rapoarte anuale cu privire la progresele înregistrate.

Pentru informații suplimentare

„Women and men in leadership positions in the European Union, 2013, a review of the situation and recent progress":

http://ec.europa.eu/justice/gender-equality/gender-decision-making/index_en.htm

Baza de date a Comisiei Europene cu privire la numărul de femei și bărbați implicați în procesul de luare a deciziilor:

http://ec.europa.eu/justice/gender-equality/gender-decision-making/database/index_en.htm

Dosar de presă – Femeile în organele de conducere ale întreprinderilor:

http://ec.europa.eu/justice/newsroom/gender-equality/news/121114_en.htm

Pagina de internet a dnei Viviane Reding, vicepreședinte al Comisiei și comisar pentru justiție al UE:

http://ec.europa.eu/reding

O puteți urmări pe dna vicepreședinte pe Twitter

@VivianeRedingEU

Contacts :

Mina Andreeva (+32 2 299 13 82)

Natasha Bertaud (+32 2 296 74 56)

Anexă 1 - Reprezentarea femeilor și a bărbaților în organele de conducere ale unor mari societăți cotate la bursă, aprilie 2013

Sursă: Baza de date a Comisiei Europene cu privire la numărul de femei și bărbați implicați în procesul de luare a deciziilor

Anexa 2 - Modificări în ceea ce privește prezența femeilor în organele de conducere ale întreprinderilor, pe țări, în perioada octombrie 2012-aprilie 2013

Sursă: Baza de date a Comisiei Europene cu privire la numărul de femei și bărbați implicați în procesul de luare a deciziilor

Anexa 3 - Prezența femeilor în organele de conducere ale unor mari societăți cotate la bursă din UE-27, 2010-2013: o tendință în continuă creștere


Side Bar

My account

Manage your searches and email notifications


Help us improve our website