Chemin de navigation

Left navigation

Additional tools

Care este viitorul băncilor în UE? Spune-ți părerea!

Commission Européenne - IP/13/914   07/10/2013

Autres langues disponibles: FR EN DE DA ES NL IT SV PT FI EL CS ET HU LT LV MT PL SK SL BG HR

Comisia Europeană

Comunicat de presă

Bruxelles, 7 octombrie 2013

Care este viitorul băncilor în UE? Spune-ți părerea!

Luni, 7 octombrie, se va deschide, în cadrul Lunii dedicate pieței unice (a se vedea IP/13/847 și IP/13/882), a treia rundă de dezbateri online interactive în direct la care vor participa cetățeni, întreprinderi, organizații și factori de decizie. De data aceasta, dezbaterile vor avea ca temă băncile. Cetățenii și părțile interesate vor avea ocazia să facă propuneri pentru viitorul UE și să le dezbată online, în timp real, cu alți cetățeni, părți interesate, reprezentanți ai autorităților, lideri și experți din toată Europa. Comisia a ales din nou să folosească internetul pentru a implica cetățenii și grupări din societatea civilă în agenda sa de politici. Forumul online oferă părților interesate o linie de comunicare unică și imediată cu factorii de decizie de la Bruxelles. De-a lungul Lunii dedicate pieței unice, forumul găzduiește dezbateri succesive axate pe patru teme: locurile de muncă, drepturile sociale, băncile și comerțul electronic, în toate cele 24 de limbi ale UE.

Comisarul pentru piața internă și servicii, Michel Barnier, a declarat: „Am avut parte de două săptămâni cu adevărat fructuoase de dezbateri online cu privire la aspecte importante ale pieței unice: locurile de muncă și viitorul drepturilor sociale într-un cadru economic în schimbare. Au fost prezentate și dezbătute câteva sute de propuneri de politici. În următoare săptămână de dezbateri vom aborda problema spinoasă a reglementării băncilor. Vreau să aud de la persoanele direct implicate ce cred că ar trebui să facem pentru a asigura un sistem bancar mai stabil în Europa și pentru a garanta că sectorul bancar, și nu contribuabilii, își plătește partea care îi revine.”

Dezbaterile vor avea loc de luni până miercuri (7-9 octombrie) și vor viza 140 de idei din 27 de țări, de la o propunere de creare a unei autorități europene unice de protecție a consumatorilor pentru toate serviciile financiare până la o inițiativă privind reglementarea creditelor ipotecare multivalutare din toată Uniunea Europeană. De asemenea, vor avea loc 18 discuții în direct pe internet în 9 limbi diferite, cu vorbitori din partea organizației Finance Watch, a băncilor naționale din Franța și Finlanda, un deputat din Parlamentul European și mulți alții. Această dezbatere privind sectorul financiar are loc într-un moment în care consecințele crizei financiare sunt resimțite în continuare puternic în viața de zi cu zi a cetățenilor și a întreprinderilor. În cursul dezbaterilor din zilele următoare, cetățenii, organizațiile și întreprinderile direct implicate vor avea ocazia să evidențieze obstacolele rămase și să își prezinte sugestiile privind măsurile care ar trebui luate la nivel european.

Context

Luna dedicată pieței unice se desfășoară online pe http://www.yourideasforeurope.eu/ro de-a lungul a patru săptămâni consecutive, în fiecare săptămână fiind analizată o politică diferită:

  • 23-25 septembrie, locurile de muncă: Cum să găsiți un loc de muncă, să deschideți o afacere sau să obțineți recunoașterea calificărilor dumneavoastră în Europa?

  • 30 septembrie-2 octombrie, drepturile sociale: Care sunt drepturile de protecție socială din cadrul pieței unice a UE în materie de pensii, sănătate, servicii publice etc.?

  • 7-9 octombrie, băncile: Ce măsuri s-ar mai putea lua pentru a se proteja depozitele, a se evita o altă criză financiară și a se garanta că băncile investesc în economia reală pentru a se stimula creșterea economică?

  • 14-16 octombrie, comerțul electronic: Cât de ușor este să vinzi produse online sau, în calitate de client, să le cumperi și să îți fie livrate în străinătate? Cât de protejate sunt datele pe care le publici pe site-urile de socializare?

Luna dedicată pieței unice le oferă cetățenilor europeni activi pe internet șansa unică de a discuta, a critica și a îmbunătăți noile idei de politici prezentate online de părțile direct implicate. Participanții pot interacționa cu factorii de decizie în diferite moduri:

  • pot vota și discuta ideile prezentate de cetățeni, organizații și întreprinderi;

  • în cadrul unor discuții în direct pe internet, pot adresa întrebări comisarilor, deputaților din Parlamentul European, experților UE și personalităților naționale; în cursul lunii de dezbateri sunt programate circa 80 de astfel de discuții în direct pe internet;

  • cinci participanți vor fi invitați la o dezbatere finală cu comisarul Michel Barnier, care va fi transmisă pe postul de televiziune Euronews la 23 octombrie de la sediul Parlamentului European de la Strasbourg.

Pe platforma online se pot prezenta deja idei. Pe site-ul www.yourideasforeurope.eu sunt publicate aproape 700 de idei prezentate de părți interesate și cetățeni. Ideile legate de locurile de muncă au putut fi discutate începând cu 23 septembrie, cele legate de drepturile sociale începând cu 30 septembrie, iar ideile legate de bănci vor putea fi discutate începând cu 7 octombrie, și cu 14 octombrie ideile legate de comerțul electronic.

Moderatori independenți vor rezuma concluziile acestor dezbateri – ideile despre care participanții cred că pot schimba Europa. Ideile vor fi integrate, de asemenea, într-un raport final care va fi publicat și va putea inspira activitatea viitoare a UE.

Informații suplimentare

yourideasforeurope.eu

Persoane de contact:

Chantal Hughes (+32 2 296 44 50)

Audrey Augier (+32 2 297 16 07)

Carmel Dunne (+32 2 299 88 94)


Side Bar

Mon compte

Gérez vos recherches et notifications par email


Aidez-nous à améliorer ce site