Chemin de navigation

Left navigation

Additional tools

Ocuparea forței de muncă: Observatorul european al locurilor de muncă vacante evidențiază creșterea oportunităților de angajare în sectorul asistenței medicale

Commission Européenne - IP/13/821   09/09/2013

Autres langues disponibles: FR EN DE DA ES NL IT SV PT FI EL CS ET HU LT LV MT PL SK SL BG HR

Comisia Europeană

Comunicat de presă

Bruxelles, 9 septembrie 2013

Ocuparea forței de muncă: Observatorul european al locurilor de muncă vacante evidențiază creșterea oportunităților de angajare în sectorul asistenței medicale

Creșterea cererii de forță de muncă în sectorul asistenței medicale este confirmată de cele mai recente date ale Observatorului european al locurilor de muncă vacante (European Vacancy Monitor – EVM), publicate recent de Comisia Europeană. Între 2008 și 2012, numărul de locuri de muncă în sectorul asistenței medicale din UE a crescut cu aproape 2 % anual. Această creștere este rezultatul efectelor combinate ale îmbătrânirii populației, progreselor tehnologice și terapeutice, creșterii așteptărilor populației în ceea ce privește calitatea serviciilor și punerea unui accent mai mare pe asistența profilactică. În 2012, aproape un milion de persoane au fost angajate pentru a lucra în domeniul asistenței medicale.

Cu toate acestea, Observatorul reflectă scăderea în ansamblu a cererii de forță de muncă în UE, locurile de muncă vacante fiind cu 6 % mai puține în al patrulea trimestru din 2012 în raport cu ultimul trimestru al anului 2011. Numărul de persoane angajate a scăzut în al patrulea trimestru al anului 2012 în cea mai mare parte a principalelor grupuri profesionale și a scăzut pentru „specialiști” pentru prima dată de la al doilea trimestru al anului 2010 (cu 5 %).

Profesiile cu cea mai mare creștere a numărului de angajați după lucrătorii care prestează servicii de îngrijire personală în domeniul asistenței medicale au fost creatorii și analiștii de aplicații software, personalul secretarial administrativ și specializat, personalul din minerit, supervizorii din industria prelucrătoare și a construcțiilor, precum și învățătorii.

László Andor, comisarul pentru ocuparea forței de muncă, afaceri sociale și incluziune, a declarat: „Observatorul european al locurilor de muncă vacante permite persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă să identifice sectoarele care oferă cele mai bune șanse de a găsi un loc de muncă. De asemenea, el ajută autoritățile publice să investească în formarea de persoane cu competențe adecvate, pentru a evita penuria de personal calificat. Cel mai recent raport confirmă faptul că asistența medicală este unul dintre sectoarele cu cel mai mare potențial pentru crearea de locuri de muncă în Europa, fiind prin urmare sectorul în care investițiile în formare sunt urgente.”

Serviciile de îngrijire personală în sectorul asistenței medicale s-au situat pe primul loc între ocupațiile cu cea mai mare creștere între al patrulea trimestru din 2011 și al patrulea trimestru din 2012. Trei alte categorii de angajați din sectorul asistenței medicale sunt clasate între primele 25 de profesii cu cea mai mare creștere: asistenții medicali și obstetricali, tehnicienii medicali și farmaceutici și alți profesioniști din domeniul sănătății, de exemplu, medici stomatologi, farmaciști, fizioterapeuți. Pe termen mediu, perspectivele de angajare sunt mai promițătoare pentru asistenții medicali și obstetricali.

Raportul evidențiază, de asemenea, faptul că o serie de țări s-ar putea confrunta cu provocarea reprezentată de îmbătrânirea forței de muncă în sectorul asistenței medicale. De exemplu, mai mult de 40 % din persoanele care activează în domeniul asistenței medicale din Bulgaria și din statele baltice au vârsta între 50 și 64 de ani, fiind substanțial mai mare decât media UE.

Creșterea angajărilor în sectorul asistenței medicale contrastează cu tendința generală reflectată în Observatorul european al locurilor de muncă vacante, reprezentată de o scădere cu aproximativ 4 % a angajărilor în UE-27 între al patrulea trimestru din 2012 și al patrulea trimestru din 2011. Angajările au scăzut în majoritatea grupurilor profesionale și au scăzut pentru prima dată de la al doilea trimestru din 2010 pentru specialiști. În același timp, angajările celor cu studii universitare a crescut cu 2 %, ceea ce poate indica faptul că un număr mai mare de specialiști acceptă locuri de muncă sub nivelul lor de calificare.

Potențialul de creștere pentru locurile de muncă în domeniul asistenței medicale pe termen lung va fi subiectul central al unei conferințe privind „Locuri de muncă mai multe și mai bune în serviciile de îngrijire la domiciliu”, organizată la data de 12 septembrie, la Bruxelles, de către Fundația europeană pentru îmbunătățirea condițiilor de viață și de muncă (Eurofound).

Context

Importanța sectorului asistenței medicale pentru crearea de locuri de muncă în Europa a fost evidențiată în Pachetul privind ocuparea forței de muncă din aprilie 2012 elaborat de Comisie (a se vedea IP/12/380 și MEMO/12/252), care a inclus un Document de lucru al serviciilor Comisiei privind un plan de acțiune pentru forța de muncă din domeniul asistenței medicale din UE.

Aproximativ unul din zece lucrători din UE lucrează în mod direct în sectorul asistenței medicale, Germania și Regatul Unit având aproximativ 60 % din personalul medical din UE-27, conform Observatorului european al locurilor de muncă vacante.

Profesiile din domeniul sănătății se numără printre profesiile cele mai „problematice” din Europa, pentru care locurile de muncă vacante sunt greu de ocupat, conform raportului Comisiei Europene pentru 2012 privind locurile de muncă vacante și recrutarea în Europa.

O analiză a tendințelor importante în ceea ce privește asistenții medicali și obstetricali în Panorama competențelor în UE arată că la lipsa de corespondență contribuie o combinație de factori: numărul insuficient de asistenți medicali formați, concurența mondială pentru asistenți medicali, cererea semnificativă pentru înlocuirea celor care părăsesc sistemul în condițiile în care un număr tot mai mare de asistenți medicali și obstetricali se apropie de vârsta pensionării, ratele mari de renunțare, condițiile de muncă și de salarizare, precum și lipsa disponibilității de a presta o muncă fizică grea.

Observatorul european al locurilor de muncă vacante este un buletin trimestrial publicat de Direcția generală Ocuparea forței de muncă, afaceri sociale și incluziune a Comisiei Europene. Această publicație face parte din inițiativa emblematică Europa 2020 „O agendă pentru noi competențe și noi locuri de muncă”.

Informații suplimentare

Articol pe site-ul DG Ocuparea forței de muncă

Informații suplimentare despre Observatorul european al locurilor de muncă vacante

Site-ul comisarului László Andor

Urmăriți-l pe comisarul László Andor pe Twitter

Abonați-vă gratuit la actualitățile transmise prin e-mail privind ocuparea forței de muncă, afacerile sociale și incluziunea

Contacte:

Jonathan Todd (+32 2 299 41 07)

Cécile Dubois (+32 2 295 18 83)


Side Bar

Mon compte

Gérez vos recherches et notifications par email


Aidez-nous à améliorer ce site