Chemin de navigation

Left navigation

Additional tools

Comisia Europeană

Comunicat de presă

Bruxelles, 25 iulie 2013

Fondul de solidaritate al UE - mai rapid și mai simplu, pentru sprijin după catastrofe

Comisarul european pentru politica regională, Johannes Hahn, a prezentat astăzi o propunere de reformă a Fondului de solidaritate al UE. Planurile adoptate azi de Uniunea Europeană vor permite fondului să reacționeze mai repede și îl vor face mai ușor de utilizat, instituind criterii mai clare privind beneficiarii.

De la crearea sa în 2002, Fondul de solidaritate a reacționat în cazul a 52 de catastrofe din întreaga Europă, inclusiv cutremure, incendii de pădure, secete, furtuni și inundații. Cu peste 3,2 miliarde de euro, au fost sprijinite 23 de țări. Dacă propunerile de astăzi vor fi aprobate de Parlamentul European și de statele membre ale UE, țările și regiunile afectate de catastrofe se vor putea aștepta la îmbunătățiri semnificative ale modului în care funcționează Fondul de solidaritate.

Domnul comisar Hahn a declarat: „Trebuie să reacționăm mai bine pentru a ajuta țările să reconstruiască și să-și revină după catastrofe. Propunerea Comisiei Europene este expresia clară a solidarității în ceea ce privește ajutorul acordat regiunilor și țărilor din Europa atunci când acestea au nevoie de ajutor. Schimbările pe care le-am decis vor face din Fondul de solidaritate un instrument mai rapid, mai clar și mai ușor de utilizat. De asemenea, propunerea va încuraja țările să-și intensifice în primul rând eforturile de prevenire și gestionare a catastrofelor. Aș dori să îndemn acum Parlamentul European și statele membre să aprobe aceste planuri și să creeze neîntârziat un Fond de solidaritate care va funcționa mai eficient și mai eficace.”

Noua propunere legislativă simplifică normele în vigoare, astfel încât ajutoarele să poată fi plătite mai rapid decât în prezent. Totodată, pentru prima oară, planurile introduc posibilitatea efectuării unor plăți în avans. Se specifică mai clar cine va fi eligibil și pentru ce anume, mai ales în cazul catastrofelor regionale. De asemenea, reforma încurajează statele membre să acorde o importanță sporită strategiilor de prevenire a catastrofelor și de gestionare a riscurilor. Principiile fondului rămân neschimbate, la fel ca și modalitatea de finanțare a acestuia, în afara bugetului UE.

Principalele reforme:

  • clarificarea sferei de aplicare a Fondului de solidaritate, prin limitarea acesteia la catastrofele naturale și prin includerea secetei;

  • reguli mai clare privind eligibilitatea în cazul catastrofelor regionale, prin introducerea unui prag unic pentru acordarea de ajutoare, bazat pe daune – 1,5 % din produsul intern brut regional;

  • în premieră, posibilitatea efectuării unor plăți în avans: 10 % din contribuția preconizată, cu o limită de 30 de milioane de euro;

  • procedură administrativă mai scurtă, prin contopirea într-un singur acord a etapelor de aprobare și implementare;

  • introducerea unor măsuri de încurajare a aplicării unor strategii de prevenire a riscurilor de catastrofe, prin cerințe de raportare și prin eventuala condiționare a acordării ajutoarelor.

Context

Fondul de solidaritate al Uniunii Europene (FSUE) a fost instituit pentru a sprijini statele membre ale UE și țările în curs de aderare prin furnizarea de sprijin financiar în urma unor catastrofe naturale majore. Fondul a fost creat în urma gravelor inundații din centrul Europei din vara anului 2002. Lista tuturor granturilor din FSUE

În principiu, asistența din fond este limitată la finanțarea operațiunilor de urgență desfășurate de autoritățile publice. Pagubele suferite de particulari sau pierderile de venit nu pot face obiectul unor despăgubiri din fond.

La 6 octombrie 2011, Comisia a publicat o Comunicare privind viitorul Fondului de solidaritate. Regulamentul de modificare referitor la Fondul de solidaritate al UE a fost prezentat de Comisie astăzi (25 iulie) și va fi transmis acum Parlamentului European și Consiliului pentru adoptare.

Informații suplimentare

MEMO/13/723

Fondul de solidaritate al UE

Twitter @EU_Regional @JHahnEU

Contact:

Shirin Wheeler (+32 2 296 65 65) Mobil (+32 4607 66565)

Annemarie Huber (+32 2 299 33 10) Mobil (+32 4607 93310)


Side Bar

Mon compte

Gérez vos recherches et notifications par email


Aidez-nous à améliorer ce site