Navigation path

Left navigation

Additional tools

Mediu și politici climatice: Comisia investește 281,4 milioane EUR pentru noi proiecte în materie de mediu și politici climatice

European Commission - IP/13/643   03/07/2013

Other available languages: EN FR DE DA ES NL IT SV PT FI EL CS ET HU LT LV MT PL SK SL BG

Comisia Europeană

Comunicat de presă

Bruxelles, 3 iulie 2013

Mediu și politici climatice: Comisia investește 281,4 milioane EUR pentru noi proiecte în materie de mediu și politici climatice

Comisia Europeană a aprobat finanțarea a 248 de noi proiecte în cadrul programului LIFE+, care reprezintă fondul pentru mediu al Uniunii Europene. Proiectele vizează acțiuni în domeniul conservării naturii, al schimbărilor climatice, al politicii de mediu, precum și activități de informare și comunicare privind problemele de mediu în toate statele membre. În total, ele reprezintă o investiție totală de aproximativ 556,4 milioane EUR, din care UE va furniza 281,4 milioane EUR.

Janez Potočnik, comisarul pentru mediu, a declarat: Programul LIFE+ continuă să ofere o finanțare esențială pentru proiecte inovatoare. Aceste noi proiecte vor contribui substanțial la protejarea, conservarea și consolidarea capitalului natural al Europei. Ele vor promova obiectivul transformării UE într-o economie cu emisii scăzute de dioxid de carbon, mai ecologică și mai competitivă, care folosește resursele în mod eficient.

Comisarul pentru politici climatice, Connie Hedegaard, a spus la rândul său: „Mă bucur să constat confirmarea, în acest an, a faptului că o proporție tot mai mare de proiecte LIFE va contribui la combaterea schimbărilor climatice. Dorim să îmbunătățim și mai mult această situație: noul program LIFE pentru perioada 2014 - 2020 va prevedea acordarea a peste 850 de milioane EUR politicilor climatice. Această alocare va tripla practic suma care este cheltuită pentru acțiuni de combatere a schimbărilor climatice.”

În urma celei mai recente cereri de propuneri a Comisiei, care s-a încheiat în septembrie 2012, aceasta a primit 1 159 de propuneri.

Proiectele LIFE+ Natură și biodiversitate vizează ameliorarea stării de conservare a speciilor și habitatelor pe cale de dispariție. Dintre cele 258 de propuneri primite, Comisia a selecționat pentru finanțare 92 de proiecte depuse de parteneriate create între organisme de conservare a naturii, autorități guvernamentale și alte părți interesate. Proiectele selecționate, coordonate de beneficiarii acestora din 24 de state membre, reprezintă o investiție totală de 247,4 milioane EUR, din care aproximativ 139,3 milioane EUR sunt oferite de UE. Cele mai multe dintre ele (82) se înscriu în categoria „Natură” și vor contribui la implementarea directivelor „Păsări” și/sau „Habitate” și la dezvoltarea rețelei Natura 2000. Celelalte 10 sunt inițiative-pilot care abordează aspecte mai vaste ce țin de biodiversitate („Proiectele de biodiversitate” LIFE+).

Componenta LIFE+ Politică și guvernanță în materie de mediu promovează proiecte-pilot care contribuie la dezvoltarea de politici, tehnologii, metode și instrumente inovatoare. Dintre cele 743 de propuneri primite, Comisia a selectat pentru finanțare 146 de proiecte depuse de o gamă largă de organizații din sectorul public și privat. Proiectele selecționate, coordonate de beneficiari ai proiectelor din 18 state membre, reprezintă o investiție totală de 298,5 milioane EUR, din care UE va furniza aproximativ 136,8 milioane EUR.

În cadrul acestei componente, Comisia va contribui cu peste 34,6 milioane EUR la 29 de proiecte care abordează în mod direct schimbările climatice și care au un buget total de 81,1 milioane EUR. În plus, numeroase alte proiecte care se concentrează asupra altor aspecte vor avea un impact indirect asupra emisiilor de gaze cu efect de seră.

Alte domenii importante vizate de proiecte includ apa, deșeurile și resursele naturale, produsele chimice, mediul urban, calitatea solului și a aerului.

Proiectele LIFE+ Informare și comunicare diseminează informații și atrag atenția asupra problemelor de mediu. Dintre cele 158 de propuneri primite, Comisia a selecționat 10 proiecte depuse de diferite organizații publice și private din domeniul conservării naturii și/sau a mediului. Proiectele se desfășoară în nouă state membre și reprezintă o investiție totală de 10,2 milioane EUR, din care UE va furniza aproximativ 5,2 milioane EUR.

Patru dintre cele 10 proiecte promovează acțiuni de sensibilizare a publicului în legătură cu natura și biodiversitatea, iar restul de șase proiecte se concentrează asupra altor probleme de mediu, cum sunt schimbările climatice, utilizarea eficientă a resurselor și prevenirea poluării costiere.

Context

La 27 iunie 2013, la Bruxelles, s-a ajuns la un acord informal asupra următoarei perioade de finanțare pentru programul LIFE (2014 – 2020). Modificările includ un capitol specific consacrat atenuării schimbărilor climatice și adaptării la acestea, precum și o nouă categorie de finanțare pentru „proiecte integrate”. Aceste modificări ar trebui să stimuleze punerea în aplicare a legislației de mediu, permițând extinderea proiectelor prin mobilizarea unor finanțări suplimentare din fonduri ale UE, precum și din fonduri naționale și private. În prezent, sunt necesare acordurile formale ale Parlamentului și Consiliului pentru ca acest acord să devină un act legislativ.

LIFE+ este instrumentul financiar pentru mediu al Uniunii Europene și are un buget total de 2,14 miliarde EUR pentru perioada 2007 – 2013. Comisia lansează în fiecare an câte o cerere de propuneri de proiecte LIFE+.

Informații suplimentare

A se vedea un rezumat al tuturor noilor proiecte cu finanțare LIFE+, prezentate pe țări: MEMO/13/638

Pentru informații privind programul LIFE+ și pentru detalii cu privire la „20 de ani de programe LIFE”, a se vedea:

http://ec.europa.eu/life

De asemenea, se pot contacta autoritățile naționale competente:

http://ec.europa.eu/environment/life/contact/nationalcontact/index.htm

Contacts :

Joe Hennon (+32 2 295 35 93)

Monica Westeren (+32 2 299 18 30)

Isaac Valero Ladron (+32 2 296 49 71)

Stephanie Rhomberg (+32 2 298 72 78)


Side Bar

My account

Manage your searches and email notifications


Help us improve our website