Chemin de navigation

Left navigation

Additional tools

Comisia Europeană

Comunicat de presă

Bruxelles/Atena, 16 iunie 2013

Premiul UE pentru conservarea patrimoniului cultural/Premiile Europa Nostra 2013: au fost anunțați câștigătorii marelui premiu și favoriții publicului

Câștigătorilor ediției din 2013 a Premiului Uniunii Europene pentru patrimoniul cultural/Premiile Europa Nostra li se vor decerna premiile în această seară, în cadrul unei ceremonii desfășurate la Atena în prezența lui Karolos Papoulias, președintele Greciei, a Androullei Vassiliou, comisarul european pentru educație, cultură, multilingvism și tineret și a lui Plácido Domingo, tenorul de renume mondial, președinte al Europa Nostra. Ceremonia este organizată în odeonul lui Herodes Atticus, aflat la baza Acropolei, în fața unui public de maximum 5 000 de persoane. Câștigătorii Premiului publicului și al „marelui premiu” sunt anunțați în premieră.

Favoritul publicului, ales prin vot online din rândul celor 30 de laureați pentru 2013 (a se vedea IP/13/279), este restaurarea părții centrale a propileelor de la Atena. Juriul pentru secțiunea de conservare a premiilor a lăudat înalta calitate a lucrărilor executate în cadrul acestui „proiect exemplar care a reușit nu doar salvarea acestui monument emblematic al culturii europene, ci și consolidarea valorilor formale și sociale asociate acestuia”.

În această seară, Grecia va avea două motive de sărbătoare, deoarece Comitetul pentru conservarea monumentelor din Acropolă se numără printre cei șapte câștigători ai marelui premiu, fiind selectați de către jurii formate din experți. Ceilalți șase (observațiile juriului în continuare) sunt:

Într-un discurs susținut înainte de ceremonie, comisarul Vassiliou a declarat: În această seară aducem un omagiu unor exemple excepționale de conservare, cercetare, loialitate, educație, formare și sensibilizare a publicului. În acest an, alegerea a fost deosebit de dificilă. Calitatea remarcabilă și diversitatea proiectelor câștigătoare evidențiază priceperea și pasiunea ieșite din comun care se manifestă în sectorul patrimoniului cultural al Europei — un sector pe care trebuie să-l sprijinim și protejăm pentru generațiile viitoare. Preocuparea pentru patrimoniul cultural nu înseamnă că ridicăm în slăvi o epocă trecută, ci că dorim ca aceste bogății inestimabile să aibă un prezent și un viitor; pentru că ele contribuie la asigurarea poziției de lider a Europei în clasamentul mondial al destinațiilor turistice, contribuind în mod semnificativ la economia noastră și la crearea de locuri de muncă în regiunile și orașele noastre.”

Președintele organizației Europa Nostra, Plácido Domingo, a adăugat: Atena, leagănul democrației europene, este cadrul perfect pentru a le mulțumi nu numai câștigătorilor premiilor noastre, ci și tuturor cetățenilor și comunităților care sunt puternic implicate în păstrarea patrimoniului cultural și natural. Nu există un loc mai potrivit decât Atena pentru sărbătorirea Anului european al cetățenilor și pentru desfășurarea celei de-a 50-a aniversări a Europa Nostra. În această seară, în odeonul lui Herodes Atticus, vom asista și la un spectacol susținut de artiști renumiți, inspirat din bogata moștenire muzicală și literară a Greciei. Întreaga noastră seară la Atena va fi o adevărată odă a Europei culturale.”

Context

Premiul Uniunii Europene pentru conservarea patrimoniului cultural/Premiile Europa Nostra au fost organizate de Europa Nostra și de Comisia Europeană începând din anul 2002. Ceremonia de decernare a premiilor se desfășoară sub auspiciile președintelui Greciei, Karolos Papoulias, fiind organizată în comun cu ΕΛΛΗΝΙΚΗ ΕΤΑΙΡΕΙΑ, reprezentanța Europa Nostra în Grecia. Ceremonia coincide cu Congresul care marchează cea de-a 50-a aniversare a Europa Nostra.

Cei 30 de câștigători ai Premiului Uniunii Europene pentru conservarea patrimoniului cultural/premiilor Europa Nostra 2013 au fost selectați dintr-un număr de aproape 200 de proiecte nominalizate de treizeci de țări. Juriile, formate din experți independenți din țări europene, au evaluat proiectele nominalizate în patru categorii: 1) conservare, 2) cercetare, 3) contribuții exemplare și 4) educație, formare și sensibilizarea publicului. Toți câștigătorii primesc o plachetă sau un trofeu. Cei șapte câștigători ai marelui premiu primesc, de asemenea, câte 10 000 de euro.

Patrimoniul cultural aduce o contribuție semnificativă la crearea de locuri de muncă și la creșterea economică. Constituind o parte importantă a sectoarelor culturale și creative, patrimoniul cultural oferă locuri de muncă pentru aproximativ 8 milioane de oameni în UE și contribuie cu până la 4,5 % din PIB-ul Europei. Se estimează că investițiile în conservarea patrimoniului cultural, realizate de organisme publice și private, totalizează 5 miliarde EUR pe an. Cifrele publicate de Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) arată că 40% din turismul mondial are o dimensiune culturală. De asemenea, patrimoniul cultural este o resursă-cheie pentru dezvoltarea durabilă și coeziunea socială.

Premiile beneficiază de sprijinul programului Cultura al Uniunii Europene, care a investit, începând din 2007, peste 32 de milioane de euro în cofinanțarea proiectelor legate de patrimoniu. Alte programe ale UE oferă, de asemenea, sprijin: Fondul european de dezvoltare regională a alocat 6 miliarde de euro pentru cultură pentru perioada 2007–2013. Din această sumă, 3 miliarde de euro sunt destinați să sprijine protejarea și conservarea patrimoniului cultural, 2,2 miliarde de euro sunt pentru dezvoltarea infrastructurii culturale și 775 de milioane de euro sunt pentru cofinanțarea serviciilor culturale, precum formarea profesională, educația în domeniul artelor și al patrimoniului. Alte 150 de milioane de euro au fost puse la dispoziție, începând din 1998, prin intermediul programelor-cadru ale UE pentru cercetare și dezvoltare tehnologică.

Europa Nostra este un ONG paneuropean care reprezintă vocea patrimoniului cultural și reprezintă 250 de organizații neguvernamentale și non-profit din peste 50 de țări europene, numărând împreună cel puțin 5 milioane de membri. De asemenea, Europa Nostra beneficiază de susținerea a peste 150 de organisme publice și întreprinderi asociate și numără printre membrii săi peste 1 500 de persoane particulare. Rețeaua sa vastă de profesioniști și voluntari este implicată în păstrarea patrimoniului cultural al Europei pentru generațiile prezente și viitoare.

Ceremonia de la Atena de decernare a premiilor pentru 2013 face parte din Congresul anual privind patrimoniul european, organizat de Europa Nostra, și coincide cu cea de-a 50-a sa aniversare.

Termenul limită de depunere a candidaturilor pentru următoarea ediție a premiilor este 9 septembrie 2013. Anul viitor, ceremonia va avea loc la Viena, la 5 mai 2014.

Pentru informații suplimentare

Europa Nostra: photos videos

Comisia Europeană: Culture

Site-ul comisarului Androulla Vassiliou

MEMO/13/561 Întrebări frecvente

Urmăriți activitatea comisarului Androulla Vassiliou pe Twitter: @VassiliouEU

Persoane de contact:

Dennis Abbott (+32 2 295 92 58); Twitter: @DennisAbbott

Dina Avraam (+32 2 295 96 67)

Pentru Europa Nostra

Elena Bianchi +31 703024058, Twitter: @europanostra

Giuseppe Simone +31 703024059

ANEXĂ

Observațiile juriului cu privire la cele șase proiecte laureate ale marelui premiu

Categoria 1 — Conservare

Portul pentru hidroavioane din Tallinn, ESTONIA

Portul pentru hidroavioane din Tallinn, a cărui construcție a început în 1912, este unul dintre monumentele aviatice cele mai remarcabile ale Europei. Se consideră că hangarele sale sunt prima structură amplă din lume de tip cupolă, executată din beton armat. Juriul a recunoscut faptul că restaurarea structurii, complexă din punct de vedere tehnic, a fost realizată impecabil, în ciuda faptului că aceasta părea imposibil de salvat. Hangarele pentru hidroavioane, care adăpostesc în prezent un muzeu maritim (cel mai vizitat muzeu din Estonia, de la deschiderea sa în mai 2012), sunt importante și în procesul de regenerare a unui cartier al orașului Tallinn care până atunci era în ruine.

Teatrul roman de la Medellin, SPANIA

Teatrul roman de la Medellin, în ruine și parțial îngropat, a fost transformat într-un sit de patrimoniu cultural de excepție. Structura a fost scoasă din pământ prin excavare, conservată și deschisă pentru public. Artefactele descoperite sunt expuse în mai multe muzee din regiune. Juriul a fost impresionat de meticulozitatea cu care a fost realizat acest proiect important, fapt care demonstrează că, până și într-un colț îndepărtat al continentului, unele dintre elementele constitutive ale culturii europene pot fi scoase la iveală, îmbunătățind atât zona respectivă, cât și moștenirea noastră colectivă în ansamblu.

Strawberry Hill, Twickenham, REGATUL UNIT

Construită ca o vilă privată pe malul Tamisei, „casa de jucărie” a lui Horace Walpole a fost locuită până în 1923, când a fost vândută unei instituții de formare a cadrelor didactice. În ciuda poziției de referință a acestei vile în istoria arhitecturii, ca punct de pornire a Renașterii Gotice, Strawberry Hill a fost neglijată, lăsată în paragină și supusă unor reparații de calitate îndoielnică. Juriul a lăudat conservarea bine realizată a acestui loc extrem de influent și a admirat curajul și angajamentul voluntarilor din zonă și al firmelor care au colaborat la proiect.

Categoria 2 — Cercetare

Restaurarea mașinăriilor rarisime de la fabrica de bere Wielemans-Ceuppens din Bruxelles, Belgia

Fabrica de bere Wielemans-Ceuppens din Bruxelles este reprezentativă pentru zona bruxelleză, singurul loc din lume în care se produce o bere specială, „gueuze”. Construite în 1894 și în 1905, aceste mașinării nu au supraviețuit nicăieri altundeva în Europa, iar una dintre ele este chiar unică în lume. Juriul a considerat că studiul prin care s-a evaluat unicitatea mașinăriilor și prin care s-a testat fezabilitatea restaurării lor în scopuri pedagogice este foarte interesant. Rezultatul este un program de formare pentru calificarea profesională, ancorat în planul de restaurare a acestui sit industrial european de importanță istorică.

Categoria 3 — Contribuții exemplare

Asociația pentru promovarea artei și a culturii în partea de est a Germaniei (VKF), Berlin, Germania

Fondată inițial în 1992 de studenți, cu intenția de a atrage atenția asupra monumentelor arhitectonice neglijate în spatele fostei Cortine de fier, VKF și-a extins activitatea, incluzând ateliere pentru conservarea patrimoniului periclitat din Polonia și România. Asociația are în vedere să își continue activitatea în Europa Centrală și de Est. Asociația a organizat deja aproximativ 40 de ateliere. Cu fiecare ocazie, 30 până la 50 de persoane din toată Germania vin la un sit istoric și lucrează împreună cu comunitatea locală. Juriul a fost foarte impresionat de această inițiativă exemplară a tinerilor voluntari.

Comitetul pentru conservarea monumentelor Acropolei (ESMA) din Atena, GRECIA

Timp de 37 de ani, Comitetul pentru conservarea monumentelor Acropolei a planificat și orientat conservarea unuia dintre cele mai reprezentative situri ale culturii europene. Rezultatele activității sale se reflectă în calitatea lucrărilor, în caracterul lor reversibil, în utilizarea unor materiale noi compatibile, precum și a tehnicilor tradiționale de tăiere a marmurei, în cercetarea științifică și documentarea lucrărilor, toate realizate la cele mai înalte standarde. Juriul este de părere că munca voluntară a acestui organism interdisciplinar format din specialiști de vârf este un foarte bun exemplu servicii dedicate protecției monumentelor.

Categoria 4 — Educație, formare și sensibilizare

Proiectul „SOS azulejo”, Loures, Portugalia

Plăcile de ceramică tradiționale portugheze (azulejos) se disting, în lumea patrimoniului cultural, prin profunzimea modelului și prin culorile utilizate. Însă, în ultimii 20 de ani, au fost puternic afectate din cauza furturilor și a lipsei conservării. Muzeul Poliției Judiciare din Portugalia, în parteneriat cu alte organizații, a inițiat în 2007 proiectul SOS Azulejo. De atunci, numărul înregistrat al furturilor de azulejos a scăzut cu 80%. Faptul că s-au realizat atât de multe în lipsa unui buget suplimentar ilustrează creativitatea, pasiunea și dăruirea persoanelor implicate, a subliniat juriul.


Side Bar

Mon compte

Gérez vos recherches et notifications par email


Aidez-nous à améliorer ce site