Navigation path

Left navigation

Additional tools

Comisia Europeană

Comunicat de presă

Bruxelles, 8 mai 2013

Cetățenia UE: Comisia propune 12 acțiuni noi de consolidare a drepturilor cetățenilor

Comisia Europeană a anunțat astăzi o nouă serie de acțiuni menite să consolideze drepturile cetățenilor UE, prin înlăturarea obstacolelor cu care se confruntă în continuare cetățenii în viața lor de zi cu zi. Raportul din 2013 privind cetățenia UE prezintă 12 modalități concrete de a-i ajuta pe cetățenii europeni să valorifice mai bine drepturile lor la nivelul UE, de la căutarea unui loc de muncă în altă țară a UE la asigurarea unei participări întărite la viața democratică a Uniunii. Printre principalele propuneri se numără facilitarea accesului persoanelor la un loc de muncă și la formare într-o altă țară din UE, reducerea birocrației excesive pentru cetățenii UE care trăiesc și călătoresc în UE și eliminarea barierelor din calea achizițiilor transfrontaliere. Cu ocazia Anului European al Cetățenilor, Raportul privind cetățenia UE este răspunsul Comisiei la numeroasele apeluri lansate de cetățenii UE care și-au făcut cunoscute problemele cu care s-au confruntat atunci când au călătorit, când s-au mutat sau când au făcut cumpărături în altă țară a UE.

„Cetățenia UE este giuvaierul integrării europene. Are aceeași semnificație pentru uniunea politică precum moneda euro pentru uniunea economică și monetară. Raportul privind cetățenia, publicat astăzi, plasează cetățenii UE în centrul atenției”, a declarat Viviane Reding, vicepreședinte al Comisiei Europene și comisar pentru justiție, drepturi fundamentale și cetățenie. „Din 1993, dată la care a fost inclusă pentru prima dată în tratate, cetățenia UE a evoluat – însă există încă loc de ameliorare: oamenii se confruntă în continuare cu obstacole atunci când își exercită drepturile lor în viața de zi cu zi. În fiecare an, primim peste 1 milion de întrebări de la cetățeni cu privire la aspecte legate de drepturile lor. De aceea, astăzi adoptăm acțiuni pentru a consolida drepturile cetățenilor în situațiile de zi cu zi, ca de exemplu, căutarea unui loc de muncă, efectuarea de cumpărături online sau participarea la procesul decizional european.”

După două decenii de la includerea în Tratatul de la Maastricht a drepturilor privind cetățenia UE, aceste drepturi nu sunt întotdeauna o realitate în viața de zi cu zi a oamenilor. Acest lucru a fost confirmat de către cetățenii UE într-o amplă consultare publică cu privire la cetățenia UE (IP/12/461), ocazie cu care 12 000 de cetățeni ai UE au dat exemple de obstacole birocratice cu care se confruntă încă atunci când își exercită dreptul la liberă circulație. Sondajele Eurobarometru privind cetățenia (IP/13/119) și drepturile electorale (IP/13/215), o serie de dialoguri directe ale cetățenilor cu politicieni naționali și europeni, precum și un număr mare de cereri de informații primite din partea publicului cu privire la drepturile UE prin intermediul serviciului de informare Europe Direct confirmă faptul că sunt necesare mai multe acțiuni. Comisia răspunde acestor preocupări.

În contextul crizei financiare și a datoriilor suverane, trebuie abordate obstacolele pe care le întâmpină cetățenii care doresc să caute locuri de muncă calificate în alte țări ale UE sau obstacolele care îi împiedică pe cetățeni să achiziționeze bunuri pe piața internă. Acest demers este cu atât mai relevant cu cât UE se îndreaptă către o veritabilă uniune economică și monetară, cu o uniune politică la orizont.

Raportul privind cetățenia UE pe 2013 anunță 12 acțiuni noi în șase domenii care să consolideze drepturilor cetățenilor (a se vedea anexa pentru lista completă a celor 12 acțiuni):

  1. Înlăturarea obstacolelor pentru lucrători, studenți și stagiari în UE

  1. prin analizarea posibilităților de extindere peste termenul actual obligatoriu de trei luni a dreptului persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă de a beneficia de ajutorul de șomaj acordat de țara lor de origine, pe perioada în care sunt în căutarea unui loc de muncă în alt stat membru al UE, pentru a crește mobilitatea forței de muncă; precum și

  2. prin stabilirea unui cadru de calitate pentru stagii, care să specifice drepturile și obligațiile părților, garantând faptul că stagiile nu sunt utilizate ca o formă de „ocupare a forței de muncă fără retribuție”.

  1. Reducerea birocrației în statele membre

  1. prin facilitarea acceptării documentelor de identitate și de rezidență în cazul în care cetățenii doresc să călătorească sau să facă dovada identității în altă țară UE, inclusiv prin documente europene standard facultative pe care cetățenii le-ar putea utiliza în toate țările UE; precum și

  2. prin facilitarea recunoașterii transfrontaliere în UE a certificatelor de inspecție tehnică pentru autovehicule.

  1. Protejarea celor mai vulnerabile persoane din UE

  1. prin elaborarea unui document UE cu privire la handicap care să fie recunoscut reciproc în întreaga UE, garantând că cele 80 de milioane de persoane cu handicap pot beneficia, la rândul lor, de avantajele aferente documentelor naționale (de exemplu acces la transport, turism, cultură și activități recreative) atunci când își exercită dreptul la liberă circulație; precum și

  2. prin propunerea unui set de acte normative care să consolideze în continuare drepturile procedurale ale cetățenilor, în special cele ale copiilor și ale cetățenilor vulnerabili, atunci când sunt suspectați sau învinuiți de comiterea unei infracțiuni.

  1. Eliminarea obstacolelor care împiedică cumpărăturile în UE

  1. prin îmbunătățirea normelor de soluționare a litigiilor transfrontaliere pentru sume mici atunci când produsele sunt achiziționate online sau în altă țară a UE; procedura europeană cu privire la cererile cu valoare redusă îi poate ajuta pe consumatori să își recupereze banii rapid; precum și

  2. lucrând la un instrument online care să asigure un grad mai ridicat de transparență la achiziționarea produselor digitale și care să permită cetățenilor să compare diferitele oferte la nivel transfrontalier.

  1. Promovarea disponibilității informațiilor bine definite și accesibile cu privire la UE

  1. prin punerea la dispoziția administrațiilor locale a unor instrumente de formare electronice și prin oferirea de informații ușor accesibile cetățenilor cu privire la autoritatea la care să apeleze pentru rezolvarea problemelor lor.

  1. Consolidarea participării cetățenilor la procesul democratic

  1. prin identificarea modalităților care să le permită cetățenilor UE să își păstreze dreptul de a vota la alegerile naționale în țara lor de origine. Practica din unele state membre de a-i priva pe cetățenii lor de dreptul la vot de îndată ce se mută în altă țară din UE este practic echivalentă cu sancționarea cetățenilor pentru faptul că și-au exercitat dreptul la liberă circulație.

Raportul privind cetățenia UE este elementul central al Anului European al Cetățenilor, 2013, și, de asemenea, face bilanțul progreselor înregistrate de la primul raport privind cetățenia din 2010 (a se vedea IP/10/1390 și MEMO/10/525) — Comisia obținând rezultate cu privire la cele 25 de acțiuni anunțate în octombrie 2010.

Inițiativa vine în contextul în care Comisia adoptă cel mai recent raport privind aplicarea Cartei drepturilor fundamentale a UE (a se vedea IP/13/411 și MEMO/13/411), inclusiv drepturile cetățenilor, cum ar fi dreptul la protecția datelor cu caracter personal. Inițiativa este, de asemenea, însoțită de un raport care analizează progresele înregistrate în vederea unei cetățenii a UE mai eficiente, de un bilanț al rezultatelor obținute în asigurarea punerii în aplicare a drepturilor cetățenilor din UE, precum libera circulație, drepturile politice sau protecția consulară și în combaterea discriminării pe motiv de naționalitate.

Context

Cetățenii UE se confruntă în continuare cu obstacole în viața lor de zi cu zi atunci când își exercită dreptul la liberă circulație. Comisia este atentă la aceste preocupări și acționează pentru a consolida drepturile cetățenilor. Raportul privind cetățenia UE pe 2013 vine într‑un moment oportun în cursul dezbaterii cu privire la viitorul Uniunii Europene. Integrarea mai profundă trebuie să meargă mână în mână cu o mai mare legitimitate democratică.

Cu raportul privind cetățenia din 2013, Comisia face, de asemenea, un bilanț al realizărilor înregistrate recent și identifică obstacolele rămase care împiedică cetățenii să beneficieze pe deplin de drepturile lor.

Primul raport privind cetățenia UE a fost adoptat în 2010, acesta cuprinzând o listă de 25 de acțiuni care să soluționeze problemele cu care se confruntă cetățenii UE atunci când își exercită drepturile. De atunci, Comisia a depus eforturi pentru a-și respecta promisiunile, prin:

  • consolidarea drepturilor de care beneficiază aproximativ 75 de milioane de victime ale infracționalității pe an pe teritoriul UE (IP/11/585);

  • reducerea birocrației pentru 3,5 milioane de persoane care își înmatriculează, în fiecare an, automobilul într-o altă țară a Uniunii Europene, cu economii de 1,5 miliarde EUR (IP/12/349);

  • interzicerea comisioanelor suplimentare pentru plățile efectuate cu cărți de credit și a opțiunilor preselectate pentru a proteja persoanele care efectuează cumpărături online (MEMO/11/675);

  • consolidarea dreptului la un proces echitabil pentru toți cetățenii UE, măsură care se aplică unui număr de aproximativ 8 milioane de proceduri pe an (IP/12/430, IP/10/1305);

  • clarificarea drepturilor de proprietate pentru 16 milioane de cupluri internaționale aflate în Europa (IP/11/320).

Pentru informații suplimentare

MEMO/13/409

Dosar de presă:

http://ec.europa.eu/justice/newsroom/citizen/news/130508_en.htm

Comisia Europeană - cetățenia UE:

http://ec.europa.eu/justice/citizen/index_ro.htm

Anul European al Cetățenilor, 2013:

http://europa.eu/citizens-2013/ro/home

Pagina de internet a dnei Viviane Reding, vicepreședinte al Comisiei și comisarul UE pentru justiție:

http://ec.europa.eu/reding

O puteți urmări pe dna vicepreședinte pe Twitter: @VivianeRedingEU

Persoane de contact:

Mina Andreeva (+32 2 299 13 82)

Natasha Bertaud (+32 2 296 74 56)

ANEXĂ: Douăsprezece noi acțiuni-cheie pentru a îmbunătăți viața cetățenilor din UE

Figures and graphics available in PDF and WORD PROCESSED

Side Bar

My account

Manage your searches and email notifications


Help us improve our website