Navigation path

Left navigation

Additional tools

Relații de muncă: conform unui nou raport, dialogul social din Europa este supus presiunii

European Commission - IP/13/321   11/04/2013

Other available languages: EN FR DE DA ES NL IT SV PT FI EL CS ET HU LT LV MT PL SK SL BG

Comisia Europeană

Comunicat de presă

Bruxelles, 11 aprilie 2013

Relații de muncă: conform unui nou raport, dialogul social din Europa este supus presiunii

Criza economică actuală reprezintă un impediment major pentru dialogul dintre reprezentanții lucrătorilor și ai angajatorilor și guverne, conform unui raport publicat astăzi de Comisia Europeană. Raportul arată că reformele guvernamentale recente nu au fost întotdeauna însoțite de un dialog social pe deplin eficient, ducând la relații de muncă din ce în ce mai conflictuale în Europa.

László Andor, comisarul european pentru ocuparea forței de muncă, afaceri sociale și incluziune a declarat: „Dialogul social este supus unei presiuni din ce în ce mai mari în contextul actual al scăderii cererii macroeconomice, majorărilor fiscale și reducerii cheltuielilor publice. Trebuie să consolidăm rolul partenerilor sociali la toate nivelurile pentru a ieși din această criză și pentru a menține beneficiile modelului social european. Un dialog social bine structurat este, de asemenea, indispensabil pentru a răspunde provocării pe care o reprezintă schimbările demografice și pentru a avea condiții de lucru mai bune și o mai mare coeziune socială. Trebuie consolidat dialogul social în statele membre din Europa Centrală și de Est, unde acesta este, în prezent, mult mai slab.”

Implicarea reprezentanților lucrătorilor și angajatorilor („partenerii sociali”) în reformele guvernamentale este esențială, pentru că soluțiile găsite prin dialog social tind să se bucure de o mai largă acceptare în cadrul societății, să fie mai ușor de pus în practică și mai puțin de natură să dea naștere unui conflict. Prin urmare, acordurile consensuale care implică partenerii sociali contribuie la asigurarea viabilității pe termen lung a reformelor economice și sociale. Un dialog social bine structurat poate contribui în mod eficient la reziliența economică a Europei. De altfel, țările în care dialogul social este bine stabilit și sistemele relațiilor de muncă sunt puternice sunt, în general, cele în care economia și societatea dau dovadă de o mai mare reziliență, iar presiunea exercitată este mai mică. Potențialul de soluționare a problemelor pe care îl are dialogul social poate contribui la depășirea crizei actuale. Noul raport ilustrează modul în care rezultatele dialogului social european pot aduce o schimbare reală în viața profesională a europenilor, de exemplu în ceea ce privește îmbunătățirea sănătății și siguranței la locul de muncă și a condițiilor de muncă.

Având în vedere reducerea cheltuielilor publice în multe state membre, raportul se concentrează asupra relațiilor de muncă din sectorul public: administrația publică, educația și asistența medicală. Guvernele au stabilit o listă a priorităților în ceea ce privește câștigurile de eficiență în domeniul restructurării sectorului public. În unele țări, acest proces a continuat, cu o abordare mai echilibrată și mai puține conflicte, păstrându-se o marjă de manevră pentru soluții convenite colectiv între sindicate și sectorul public. În altele, metodele alese pentru punerea în aplicare a deciziilor au exclus adesea utilizarea dialogului social. Această tendință nu se limitează la țările care beneficiază de asistență financiară din partea UE și a Fondului Monetar Internațional. În consecință, în multe state membre, majorările fiscale și reducerea cheltuielilor publice au declanșat un val de conflicte de muncă și au subliniat natura contestată a unora dintre măsurile de reformă care nu făceau obiectul dialogului social.

Europa Centrală și de Est

De asemenea, raportul analizează în detaliu stadiul dialogului social în Europa Centrală și de Est. Deși există o mare diversitate între țările din regiune, toate acestea, cu excepția Sloveniei, au sisteme ale relațiilor de muncă slabe și fragmentate. De fapt, unele reforme subminează implicarea partenerilor sociali în introducerea unor schimbări. Raportul arată că revitalizarea sistemelor naționale de relații de muncă în scopul de a promova și de a restabili consensul este esențială pentru a asigura sustenabilitatea pe termen lung a reformelor economice și sociale în curs de desfășurare.

Alte aspecte examinate în cadrul raportului includ implicarea partenerilor sociali în reformele sistemului de șomaj și pensii și în tranziția spre o economie mai durabilă și mai puțin dependentă de combustibilii fosili. În timp ce în țări precum Belgia, Franța, Țările de Jos și Spania sindicatele au fost implicate în procesul de reformă a sistemului de pensii, în alte țări rolul partenerilor sociali a fost minim, ducând la conflicte. În ceea ce privește schimbările climatice, raportul prezintă informații conform cărora activitățile partenerilor sociali în acest domeniu se intensifică și că aceștia sprijină din ce în ce mai mult agenda ecologică.

Pentru informații suplimentare

MEMO/13/325

Articol pe site-ul internet al Direcției Generale Ocuparea Forței de Muncă:

http://ec.europa.eu/social/main.jsp?langId=ro&catId=89&newsId=1856&furtherNews=yes

Dialogul social european:

http://ec.europa.eu/social/main.jsp?catId=329&langId=ro

Site-ul internet al comisarului László Andor:

http://ec.europa.eu/commission_2010-2014/andor/index_en.htm

Urmăriți activitatea comisarului László Andor pe Twitter:

http://twitter.com/LaszloAndorEU

Abonați-vă la buletinul de informare electronic gratuit al Comisiei Europene privind ocuparea forței de muncă, afacerile sociale și incluziunea:

http://ec.europa.eu/social/main.jsp?catId=371&langId=ro

Contact:

Jonathan Todd (+32 2 299 41 07)

Cécile Dubois (+32 2 295 18 83)


Side Bar

My account

Manage your searches and email notifications


Help us improve our website