Chemin de navigation

Left navigation

Additional tools

Comisia Europeană

Comunicat de presă

Bruxelles, 8 aprilie 2013

Acțiuni climatice: Comisia Europeană invită industria să disemineze cele mai bune practici în domeniul combaterii schimbărilor climatice

Luni, 8 aprilie 2013, reprezentanți ai industriei și ai sectorului public din 10 state membre ale UE participă la o misiune pe teren pentru a vizita societăți aflate în avangarda eficienței energetice din Danemarca.

Această misiune pe teren este primul eveniment dintr-o serie organizată de părțile interesate în sprijinul campaniei emblematice „Lumea pe care o vrei” a Comisiei, dedicată acțiunilor de combatere a schimbărilor climatice. De la lansarea sa în octombrie anul trecut, peste 150 de parteneri s-au alăturat campaniei, în calitate de parteneri și susținători. Pe parcursul următoarelor luni, unii dintre aceștia vor organiza conferințe, expoziții, evenimente și alte acțiuni similare care să permită schimbul de bune practici și sporirea gradului de informare cu privire la modurile în care intensificarea acțiunilor de combatere a schimbărilor climatice poate fi combinată cu avantaje economice și cu îmbunătățirea calității vieții.

Această misiune pe teren, purtând denumirea „Să ne angajăm într-o producție eficientă din punct de vedere energetic” (Engage in Energy Efficient Production), este organizată de Confederația industriilor din Danemarca în sprijinul campaniei „Lumea pe care o vrei” a Comisiei Europene, dedicată acțiunilor de combatere a schimbărilor climatice, care pune accentul pe soluții așa-numite „fără regrete”, în cazul cărora beneficiile economice și acțiunile de combatere a schimbărilor climatice merg mână în mână.

„Adevărata provocare în lupta împotriva schimbărilor climatice este să aplicăm soluțiile pe care le cunoaștem deja, cu rapiditatea necesară. Aceasta înseamnă că este esențial să diseminăm bunele practici, pentru a evita ca fiecare să încerce să inventeze din nou roata”, a declarat Connie Hedegaard, comisarul pentru politici climatice, care va participa la unele părți ale misiunii pe teren.

Misiunea pe teren include vizite la societăți dintr-o varietate de sectoare, de la produse alimentare la componente industriale, demonstrând astfel că beneficiile economice generate de eficiența energetică reprezintă un potențial pentru orice întreprindere.

Un exemplu este Grundfos, una dintre societățile care vor primi participanții și îi vor plimba prin amplasamentul lor de producție. Unul dintre principalii producători de pompe din lume, Grundfos are o cifră de afaceri anuală de 3 miliarde EUR. Începând din 2008, societatea și-a redus emisiile legate de producție cu peste 11 %, prin intermediul unor proiecte specifice privind eficiența energetică — corespunzând unui total de peste 14 000 de tone. În aceeași perioadă, cifra de afaceri a crescut cu aproape 20 %. Numai în Danemarca, societatea estimează că economisește anual 2,5 milioane EUR datorită eficienței energetice.

„Pentru noi, eficiența energetică înseamnă o alegere bună pentru afaceri, precum și pentru durabilitate. Prin reducerea consumului de energie și a emisiilor de CO2 ne reducem costurile de producție. Aceasta ne îmbunătățește rentabilitatea și competitivitatea. Este pur și simplu o chestiune de bun simț”, a declarat Carsten Bjerg, directorul executiv al Grundfos.

Date privind „Lumea pe care o vrei”:

De la lansarea acesteia în octombrie 2012, campania a atras peste 20 000 de adepți în rețelele de socializare și peste 150 de parteneri oficiali, inclusiv autorități publice, organizații neguvernamentale, universități și întreprinderi. „Lumea pe care o vrei” are ca scop să prezinte soluțiile rentabile existente în vederea atingerii obiectivului UE de a reduce cu 80-95 % emisiile de gaze cu efect de seră până în 2050, precum și să încurajeze găsirea de noi soluții.

Date privind inițiativa „Să ne angajăm într-o producție eficientă din punct de vedere energetic”:

Participanții reprezintă 17 organizații, de la societăți private și asociații industriale la grupuri de reflecție și organisme guvernamentale.

Participanții reprezintă 10 state membre, între care Germania, Franța, Spania, Polonia, Bulgaria, Lituania, Suedia și Finlanda.

În afară de producătorul de pompe Grundfos, participanții vor vizita societatea Danish Crown din sectorul alimentar și Saint-Gobain ISOVER, care dezvoltă și produce soluții inovatoare și durabile în domeniul izolării.

Pentru mai multe informații:

Site-ul web al comisarului Connie Hedegaard:

http://ec.europa.eu/commission_2010-2014/hedegaard/index_en.htm

Lumea pe care o vrei — site-ul web al campaniei: http://world-you-like.europa.eu/en/

Lumea pe care o vrei — pagina de Facebook a campaniei:

http://www.facebook.com/EUClimateAction

Contact:

Isaac Valero Ladron (+32 2 296 49 71)

Stephanie Rhomberg (+32 2 298 72 78)


Side Bar

Mon compte

Gérez vos recherches et notifications par email


Aidez-nous à améliorer ce site