Navigation path

Left navigation

Additional tools

Comisia Europeană

Comunicat de presă

Bruxelles, 26 martie 2013

Se anunță câștigătorii Premiului UE 2013 pentru patrimoniu cultural / Premiilor Europa Nostra

Comisia Europeană și Europa Nostra au anunțat astăzi câștigătorii Premiului Uniunii Europene 2013 pentru patrimoniu cultural / Premiilor Europa Nostra (a se vedea detalii mai jos). Cei 30 de câștigători, selectați dintre aproape 200 de proiecte nominalizate, sunt recompensați pentru realizările lor în patru domenii: conservare, cercetare, contribuții exemplare și educația, formarea și sensibilizarea publicului. Ceremonia de decernare a premiilor va avea loc la 16 iunie la odeonul lui Herodes Atticus din Atena, în prezența dlui Karolos Papoulias, președintele Greciei, a dnei Androulla Vassiliou, comisarul european pentru educație, cultură, multilingvism și tineret și a renumitului tenor de talie mondială Plácido Domingo, președintele Europa Nostra. Evenimentul este organizat sub patronajul președintelui Greciei. Dintre cele 30 de proiecte câștigătoare, șase vor fi desemnate la Atena ca laureate ale marelui premiu și unul dintre câștigători va primi premiul publicului, pe baza unui sondaj on-line realizat de Europa Nostra.

„Le transmit cele mai calde felicitări laureaților din acest an, care dau dovadă de pasiunea și profesionalismul ce caracterizează remarcabila bogăție și diversitatea patrimoniului cultural european. Trecutul ne poate învăța multe despre prezent și viitor, deci trebuie să ne asigurăm că patrimoniul nostru poate fi apreciat în prezent de un număr cât mai mare de cetățeni și să facem tot posibilul pentru a-l proteja în beneficiul generațiilor viitoare. Comisia Europeană va continua să sprijine acest premiu și alte proiecte de patrimoniu prin intermediul noului nostru program „Europa creativă”, precum și prin alte finanțări UE", a declarat comisarul Vassiliou.

„În acest an, când sărbătorim a 50-a aniversare a mișcării noastre paneuropene, doresc să aduc un omagiu acestor realizări remarcabile, care demonstrează implicarea puternică a cetățenilor și a comunităților Europei. Sunt încântat de faptul că jubileul Europa Nostra coincide cu Anul european al cetățenilor. Aceasta este ocazia ideală pentru a sublinia potențialul unic al patrimoniului cultural de a crește responsabilitatea civică și de a dezvolta un sentiment de apartenență la o familie europeană mai largă. Patrimoniul reprezintă o forță pentru noi toți și stimulează creativitatea și inovarea. Prin urmare, trebuie să acționăm împreună pentru a salva și a celebra comorile din jurul nostru pentru următorii 50 de ani și ulterior", a adăugat Plácido Domingo.

Context

Jurii specializate, alcătuite din experți independenți din întreaga Europă, evaluează proiectele nominalizate la patru categorii de premii— conservare, cercetare, contribuții exemplare și educația, formarea și sensibilizarea publicului. Toți câștigătorii primesc o plachetă sau un trofeu. Fiecare dintre cei șase câștigători ai „marelui premiu” primește, în plus, câte 10 000 EUR.

Premiile beneficiază de sprijinul programului Cultura al Uniunii Europene, care a investit, începând din 2007, peste 32 de milioane de euro în cofinanțarea proiectelor legate de patrimoniu. Alte programe ale UE oferă, de asemenea, sprijin: Fondul european de dezvoltare regională a alocat 6 miliarde de euro pentru cultură pentru perioada 2007–2013. Din această sumă, 3 miliarde de euro sunt destinați să sprijine protejarea și conservarea patrimoniului cultural, 2,2 miliarde de euro sunt pentru dezvoltarea infrastructurii culturale și 775 de milioane de euro pentru cofinanțarea serviciilor culturale, precum formarea profesională, educația în domeniul artelor și al patrimoniului. Alte 150 de milioane de euro au fost puse la dispoziție, începând din 1998, prin intermediul programelor-cadru ale UE pentru cercetare și dezvoltare tehnologică.

Patrimoniul cultural aduce o contribuție semnificativă, deseori subestimată, la crearea de locuri de muncă și la creșterea economică. Acest sector reprezintă o parte importantă a sectoarelor culturale și creative, care oferă locuri de muncă pentru aproximativ 8 milioane de oameni în UE și contribuie cu până la 4,5 % la PIB-ul Europei. Se estimează că investițiile în conservarea patrimoniului cultural ale organismelor publice și private totalizează 5 miliarde de euro pe an în UE. Cifrele publicate de Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) arată că 40 % din turismul mondial are o componentă culturală. De asemenea, patrimoniul cultural este o resursă-cheie pentru dezvoltarea durabilă și coeziunea socială.

Pentru informații suplimentare:

Prezentările proiectelor câștigătoare (site-ul internet al Europa Nostra)

http://ec.europa.eu/culture

Site-ul internet al dnei Androulla Vassiliou

Twitter: @VassiliouEU

http://flickr.com/photos/europanostra

http://www.youtube.com/europanostrachannel

Notă pentru editori:

Europa Nostra este un ONG paneuropean care reprezintă vocea patrimoniului cultural. Ea reprezintă 250 de organizații neguvernamentale și non-profit din peste 50 de țări europene, numărând împreună cel puțin 5 milioane de membri. De asemenea, Europa Nostra beneficiază de susținerea a peste 150 de organisme publice și întreprinderi asociate și numără printre membrii săi peste 1 500 de persoane particulare. Rețeaua sa vastă de profesioniști și voluntari este implicată în păstrarea patrimoniului cultural al Europei pentru generațiile prezente și viitoare.

Ceremonia de decernare a premiilor din 2013 de la Atena face parte din programul Congresului Patrimoniului European, organizat în fiecare an de Europa Nostra. Termenul limită de depunere a candidaturilor pentru următoarea ediție a premiilor este 9 septembrie 2013. Anul viitor, ceremonia este prevăzută să aibă loc la Viena, în mai 2014.

Câștigătorii premiilor 2013 (în ordine alfabetică, pe țări)

Categoria 1 — Conservare

  1. Portul pentru hidroavioane din Tallinn, ESTONIACentrala electrică Peenemünde (DAS KRAFTWERK PEENEMÜNDE), Usedom, GERMANIA

  2. Casa Taut (Tautes Heim), Berlin, GERMANIA

  3. Partea centrală a Propileei (ΑΠΟΚΑΤΑΣΤΑΣΗ ΤΗΣ ΑΝΩΔΟΜΗΣ ΤΟΥ ΚΕΝΤΡΙΚΟΥ ΚΤΙΡΙΟΥ ΤΩΝ ΠΡΟΠΥΛΑΙΩΝ), Acropole, Atena, GRECIA

  4. Castelul Festetich (Alsbóbogát, Kiskastély),Alsóbogát, UNGARIA

  5. Pădurea Sfântului Francisc (Bosco di San Francesco – Assisi (PG)), Assisi, ITALIA

  6. Podurile feroviare din Langstraat (Spoorweg Bruggen in de Langstraat), Drunen, ȚĂRILE DE JOS

  7. Liceul Passos Manuel (Liceu Passos Manuel), Lisabona, PORTUGALIA

  8. Vila contesei de Edla (Chalet da Condessa de Edla), Sintra, PORTUGALIA

  9. Arhitectura în stil romanesc din nord (Románico Norte), Castilia și León, SPANIA

  10. Fântâna leilor (La fuente de los leones), Granada, SPANIA

  11. Teatrul roman din Medellin (Teatro Romano de Medellín), SPANIA

  12. Abația Retuerta LeDomaine (Abadia Retuerta LeDomaine), Sardón de Duero, Valladolid, SPANIA

  13. Gara King's Cross, Londra, REGATUL UNIT

  14. Vila Strawberry Hill, Twickenham, REGATUL UNIT

Categoria 2 — Cercetare

  1. „Restaurarea mașinilor excepționale de la Braseria Wielemans Ceuppens” (Restoration of the Exceptional Machines of Wielemans-Ceuppens Brewery), Bruxelles, BELGIA

  2. „Orașe europene dezvoltate în jurul unei fabrici de textile în perioada 1771-1914” (Zespoły fabryczno-mieszkalne w europejskim przemyśle włókienniczym 1771-1914), Lodz, POLONIA

  3. „Hambare contruite pe piloni : vechea artă a construirii în armonie cu natura” (Graneros Elevados: El Arte Perdido de Construir con la Naturaleza), Castropol, SPANIA

În această categorie, se atribuie un Premiu Europa Nostra și unui proiect dintr-o țară europeană care nu participă la Programul „Cultura” al UE:

„Vechiul oraș Lignon (1963-1971): studiu arhitectural și strategii de intervenție” (La cité du Lignon (1963-1971). Etude architecturale et stratégies d’intervention), Geneva, ELVEȚIA

Categoria 3 — Contribuții exemplare

  1. Fundația pentru Patrimoniu (Fondation du patrimoine), Paris, FRANȚA

  2. Asociația pentru Promovarea Artei și a Culturii în Estul Germaniei (Verein fur Kunst- und Kulturforderung in den Neuen Landern, VFK), Berlin, GERMANIAESMA- Comitetul pentru Conservarea Monumentelor de pe Acropole, Atena, GRECIA

  3. Fundația Ricardo do Espírito Santo Silva (Fundação Ricardo do Espírito Santo Silva) (FRESS), Lisbon, PORTUGALIA

  4. Martin Drury, Londra, REGATUL UNIT

Categoria 4 — Educație, formare și sensibilizare

  1. Programul educațional al rețelei orașelor irlandeze fortificate, Kilkenny, IRLANDA

  2. Cele mai frumoase locuri din Italia (I Luoghi del Cuore), Milan, ITALIA

  3. Case din lemn în orașul vechi din Kuldiga (Aktivitāšu komplekss Kuldīgas vecpilsētas saglabāšanai), LETONIA

  4. Proiectul SOS Azulejo (Projecto SOS Azulejo), Loures, PORTUGALIA

  5. Patrimoniul cartierului El Cabanyal (Cabanyal Archivo Vivo), Valencia, SPANIA

  6. Bazinul hidrografic din regiunea South Pennines (South Pennines Watershed Landscape), Bradford, REGATUL UNIT


Side Bar

My account

Manage your searches and email notifications


Help us improve our website