Chemin de navigation

Left navigation

Additional tools

Comisia Europeană

Comunicat de presă

Bruxelles, 25 martie 2013

Declarația comună a președintelui Comisiei Europene, José Manuel Barroso, a președintelui Consiliului European, Herman Van Rompuy, și a prim-ministrului Japoniei, Shinzo Abe

Președintele Comisiei Europene, José Manuel Barroso, președintele Consiliului European, Herman Van Rompuy și prim-ministrul Japoniei, Shinzo Abe, au avut o convorbire telefonică astăzi, ca urmare a amânării celei de a XXI-a Reuniuni la nivel înalt dintre Japonia și Uniunea Europeană (UE).

Reamintind aprofundarea relațiilor dintre Japonia și UE în perioada parcursă de la Declarația comună din 1991 și schimbările majore care se produc la nivel mondial în ultimii ani, cei trei lideri au împărtășit opinia conform căreia Japonia și UE, parteneri internaționali care au valori comune, ar trebui să treacă la o etapă superioară a relațiilor reciproce, să le consolideze în plan strategic și să le confere un caracter mai durabil. Aceștia s-au angajat să își intensifice eforturile comune în vederea realizării acestui obiectiv.

Liderii au decis să lanseze negocieri în vederea încheierii unui acord care să cuprindă cooperarea politică, mondială și sectorială, precum și a unui acord de parteneriat economic (APE)/acord de liber schimb (ALS), întemeiat pe viziunea lor comună asupra domeniului de aplicare și a nivelului de voință politică atins în definirea obiectivelor. Cei trei lideri au salutat începutul negocierilor în aprilie, exprimându-și angajamentul de a încheia cât mai devreme posibil aceste două acorduri. Acordul de parteneriat economic/acordul de liber schimb ar trebui să fie aprofundat și cuprinzător, să abordeze toate chestiunile de interes comun menite să stimuleze creșterea economică, atât în Japonia, cât și în UE, și să contribuie astfel la dezvoltarea economiei mondiale. Acordul care vizează cooperarea politică, mondială și sectorială ar oferi un temei juridic pentru promovarea unui parteneriat mai puternic, care să abordeze o gamă largă de aspecte bilaterale și mondiale, în cadrul unei contribuții comune la stabilitatea și la securitatea mondială, precum și la dezvoltarea durabilă.

Liderii și-au afirmat angajamentul lor constant, asumat la nivel mondial, în ceea ce privește consolidarea unei creșteri puternice, durabile și echilibrate și asigurarea stabilității financiare a economiei mondiale. În acest context, liderii au făcut schimb de opinii cu privire la situația din Cipru, precum și la măsurile de mai mare anvergură menite să consolideze arhitectura uniunii economice și monetare. Prim-ministrul Shinzo Abe a subliniat că este pe deplin conștient de importanța eforturilor continue pe care le depune UE pentru a realiza stabilitatea economiei europene și a confirmat că Japonia își va menține sprijinul pentru aceste eforturi. De asemenea, prim-ministrul Japoniei a subliniat măsurile de politică pe care guvernul său le-a adoptat pentru revitalizarea economiei japoneze. Recunoscând importanța acțiunilor din diferite domenii de politică întreprinse de ambele părți în vederea redresării globale, liderii au reafirmat necesitatea îndeplinirii tuturor angajamentelor asumate în cadrul G20, precum și dorința de a colabora cu ocazia reuniunii G20 în vederea îndeplinirii acestui obiectiv.

De asemenea, liderii au făcut schimb de opinii privind cooperarea bilaterală și problemele de interes regional, inclusiv mediul de securitate din Asia de Est, din Orientul Mijlociu și din regiunea Sahel.

Cei trei lideri au decis să reprogrameze reuniunea la nivel înalt la o dată cât mai apropiată, în același timp exprimându-și convingerea că reuniunea va da un nou impuls politic cooperării de ambele părți.

Pentru informații suplimentare:

MEMO/13/282 - „Acordurile de liber schimb ale UE — care este situația actuală?”

MEMO/13/283 - „Un acord de liber schimb între UE și Japonia”

Persoane de contact:

Pia Ahrenkilde Hansen (+32 2 295 30 70)

Leonor Ribeiro Da Silva (+32 2 298 81 55)

Raquel Maria Patricio Gomes (+32 2 297 48 14)

John Clancy (+32 2 295 37 73)


Side Bar

Mon compte

Gérez vos recherches et notifications par email


Aidez-nous à améliorer ce site