Chemin de navigation

Left navigation

Additional tools

Comisia Europeană

Comunicat de presă

Bruxelles, 28 februarie 2013

„Frontiere inteligente”: consolidarea mobilității și a securității

UE se orientează către un sistem mai modern și mai eficient de gestionare a frontierelor prin utilizarea tehnologiei de ultimă generație. Azi, Comisia a propus un „pachet pentru frontiere inteligente” în vederea accelerării, facilitării și consolidării procedurilor de control la frontieră a străinilor care călătoresc în UE. Pachetul cuprinde un program de înregistrare a călătorilor (RTP) și un sistem de intrări/ieșiri (EES), acestea având rolul de a simplifica viața persoanelor din țările terțe care traversează frecvent frontierele externe ale spațiului Schengen și de a consolida securitatea la frontierele UE.

„Utilizarea noilor tehnologii va face posibilă o trecere a frontierelor mai ușoară și mai rapidă pentru cetățenii țărilor terțe care doresc să călătorească în UE. Scopul nostru este să facilităm accesul călătorilor străini în spațiul UE. Acest lucru nu va fi doar în interesul călătorilor, ci și în folosul economiei europene. Estimările arată că doar în anul 2011 călătorii au contribuit cu 271 de miliarde EUR la economia noastră. Modernizarea sistemelor de care dispunem va conduce, de asemenea, la un nivel mai înalt de securitate prin prevenirea trecerilor de frontieră ilegale și prin identificarea persoanelor care depășesc perioada de ședere autorizată”, a declarat doamna Cecilia Malmström, comisar pentru afaceri interne.

Reglementarea programului UE de înregistrare a călătorilor (RTP)

  1. Un program de înregistrare a călătorilor (RTP) va permite persoanelor din țările terțe care călătoresc frecvent să intre în UE beneficiind de proceduri simplificate de control la frontieră prin sisteme de filtru și verificare. Se estimează că, anual, un număr de 5 milioane de persoane din afara UE care călătoresc legal vor utiliza acest nou program. RTP va utiliza sisteme automate de control la frontieră (respectiv porți automate) la punctele importante de trecere a frontierei, cum este cazul aeroporturilor care utilizează această tehnologie modernă. Astfel, controalele la frontieră la care ar fi supuși călătorii înregistrați s-ar derula mai rapid decât în prezent.

  2. Persoanele care călătoresc în interes de afaceri, lucrătorii cu contracte pe termen scurt, cercetătorii și studenții, resortisanții țărilor terțe care au membri de familie în UE sau care trăiesc în regiuni învecinate cu UE, toate aceste persoane sunt susceptibile de a trece frontiera de câteva ori pe an. Simplificarea intrării acestor persoane în UE ar garanta faptul că Europa rămâne o destinație atractivă și ar contribui la stimularea creșterii economice și la crearea locurilor de muncă.

Reglementarea sistemului de intrări/ieșiri

  1. Un sistem de intrare/ieșire (EES) va înregistra data și locul de intrare și de ieșire a resortisanților țărilor terțe care călătoresc în UE. Sistemul va calcula electronic durata perioadei de ședere autorizate, înlocuind sistemul manual actual, și va trimite o alertă autorităților naționale atunci când nu există o înregistrare a ieșirii după data de expirare a perioadei de ședere. În acest fel, sistemul va fi util, de asemenea, în vederea soluționării problemei privind persoanele care depășesc perioada de ședere prevăzută de viza de scurtă ședere pe care o dețin.

  2. Practica actuală utilizată de statele membre pentru controlul resortisanților țărilor terțe care doresc să treacă frontierele externe ale UE se bazează, în principal, pe aplicarea de ștampile pe documentul de călătorie. Această practică necesită mult timp, nu furnizează date fiabile în ceea ce privește trecerile de frontieră, nu permite identificarea într-un mod funcțional a cazurilor de depășire a perioadei de ședere autorizată și nu oferă un răspuns eficient în cazurile de pierdere sau de distrugere a documentelor de călătorie. Mai mult, sistemele actuale nu vor permite statelor membre ale UE să facă față presiunii în continuă creștere din partea călătorilor care intră sau ies din UE, al căror număr se așteaptă să crească, doar la nivelul frontierelor aeriene, cu 80%, respectiv de la 400 de milioane în 2009 la 720 de milioane în 2030.

Context

Propunerile de azi vin în urma unei comunicări din 2011 (IP/11/1234) care a lansat o dezbatere între instituțiile și autoritățile UE cu privire la implementarea unor sisteme noi, ținându-se cont de valoarea adăugată a acestora, de implicațiile din punct de vedere tehnologic și al protecției datelor, precum și de costul acestora.

Propunerile fac parte dintr-o inițiativă care vizează administrarea generală a spațiului Schengen, după cum s-a precizat în Comunicarea privind migrația, adoptată la 4 mai 2011 (IP/11/532 și MEMO/11/273).

Etapele următoare

În prezent se inițiază negocierile cu Parlamentul European și Consiliul privind propunerile legislative referitor la RTP și la EES. După adoptarea textelor legislative de către colegislatori, va avea loc implementarea sistemelor, astfel încât operațiunile să fie demarate în 2017 sau 2018.

Linkuri utile

Site-ul internet al doamnei Cecilia Malmström

Urmăriți activitatea comisarului Cecilia Malmström pe Twitter.

Site-ul internet al DG Afaceri Interne

Urmăriți pe Twitter informațiile difuzate de DG Afaceri Interne.

Informații prezentate în formă grafică cu privire la frontiere și la regimul vizelor

EU 'Smart Borders' – press conference

Audio-visual material:

Videos: Frankfurt Airport; Schiphol Airport

Photos: Frankfurt Airport; Schiphol Airport

Proposals for regulations on a Registered Traveller Programme and an Entry/Exit System

Questions and answers: MEMO/13/141

Persoane de contact:

Michele Cercone (+32 2 298 09 63)

Tove Ernst (+32 2 298 67 64)


Side Bar

Mon compte

Gérez vos recherches et notifications par email


Aidez-nous à améliorer ce site