Chemin de navigation

Left navigation

Additional tools

Mediul înconjurător: începe Săptămâna europeană pentru reducerea deșeurilor

Commission Européenne - IP/13/1084   15/11/2013

Autres langues disponibles: FR EN DE DA ES NL IT SV PT FI EL CS ET HU LT LV MT PL SK SL BG HR

Comisia Europeană

Comunicat de presă

Bruxelles, 15 noiembrie 2013

Mediul înconjurător: începe Săptămâna europeană pentru reducerea deșeurilor

Se vorbește despre importanța „celor trei «r»”,– iar cetățenii sunt încurajați să reducă, reutilizeze și recicleze, – însă prima dintre aceste acțiuni este cea mai importantă. În următoarele șapte zile, cu ocazia Săptămânii europene pentru reducerea deșeurilor (EWWR), aspectele menționate anterior vor fi în centrul atenției. Obiectivul este de a spori gradul de sensibilizare cu privire la modul în care ne putem schimba obiceiurile în Europa și, de asemenea, de a încuraja dezbaterile privind chestiunile legate de utilizarea eficientă a resurselor și de economia circulară. Proiectul, coordonat de către Asociația orașelor și regiunilor pentru reciclare și gestionarea sustenabilă a deșeurilor (ACR+) și susținut de programul UE LIFE+ se derulează în prezent în 17 țări, inclusiv în 3 state care nu sunt membre ale UE.

Janez Potočnik, comisarul pentru mediu, a declarat: „Există un potențial enorm în reutilizarea și reciclarea deșeurilor. Înregistrăm progrese importante în ceea ce privește ascensiunea în ierarhia gestionării deșeurilor... prin reducerea depozitării acestora și intensificarea reciclării. Inițiativele la nivel local, cum ar fi Săptămâna europeană a reducerii deșeurilor reprezintă o modalitate importantă de a implica toată lumea în crearea unei societăți fără deșeuri.

Săptămâna europeană pentru reducerea deșeurilor, care se desfășoară între 16 și 24 noiembrie, propune noi modalități de diseminare a informațiilor privind reducerea deșeurilor, reutilizarea produselor și reciclarea materialelor. Obiectivul este de a dezvolta și testa instrumente de comunicare ce vizează administrațiile și asociațiile, întreprinderile, școlile și cetățenii. Activitățile vor atinge punctul culminant cu ocazia Zilelor tematice de prevenire a generării de deșeuri care, în acest an, se concentrează asupra reutilizării, fiind organizate activități locale, precum piețe de bunuri de ocazie, ateliere de reparații și petreceri în care se fac schimburi de obiecte.

În strânsă legătură cu EWWR, va fi lansată o Zi europeană a curățeniei care va avea loc în jurul datei de 10 mai 2014. „Hai să facem Europa mai curată!” va lansa voluntarilor provocarea de a curăța deșeurile din cartierele în care locuiesc și de pe plaje. Obiectivul nu este doar curățarea deșeurilor, ci și generarea unei dezbateri privind deșeurile și modul de gestionare al acestora.

Cetățenii europeni generează în fiecare an peste 500 de kg de deșeuri municipale de persoană, această cantitate variind de la puțin peste 300 de kg în unele state membre, la mai mult de 700 de kg în altele. În medie, jumătate dintre acestea sunt reciclate, însă există diferențe enorme între statele membre. În unele state membre, depozitarea deșeurilor a fost eliminată și ratele de reciclare ating 70 % , în timp ce altele reciclează foarte puțin și depozitează peste 90 % din deșeurile municipale. Consumatorii și gospodăriile joacă un rol esențial în ceea ce privește reducerea deșeurilor prin modificarea obiceiurilor în materie de cumpărături, reutilizare și sortare a deșeurilor.

Context

Lansată în 2009, Săptămâna europeană pentru reducerea deșeurilor s-a axat inițial pe sensibilizarea cu privire la prevenirea generării de deșeuri. În cursul celor patru ediții precedente, aceasta a înregistrat un succes din ce în ce mai mare în Europa (și dincolo de granițele acesteia), fiind desfășurate peste 25 000 de acțiuni de comunicare în 28 de țări și fiind dezvoltată o rețea a actorilor publici și privați din domeniul prevenirii generării de deșeuri.

Acțiunile vor avea loc în Andorra, Austria, Belgia, Bulgaria, Finlanda, Franța, Germania, Ungaria, Italia, Luxemburg, Malta, Portugalia, Spania, Suedia, Regatul Unit, Bosnia-Herțegovina și Islanda.

Directiva-cadru privind deșeurile acordă prioritate prevenirii, reutilizării și reciclării deșeurilor în locul incinerării lor, depozitarea sau incinerarea fără valorificare energetică fiind soluții de ultimă instanță. Un studiu elaborat de Comisie estimează că punerea în aplicare integrală a legislației UE privind deșeurile ar conduce la economii de 72 de miliarde de euro pe an, ar spori cifra anuală de afaceri a sectorului gestionării și reciclării deșeurilor din UE cu 42 de miliarde de euro și ar crea peste 400 000 locuri de muncă până în 2020.

Comisia Europeană face o evaluare a obiectivelor sale în materie de gestionare a deșeurile, iar concluziile acesteia vor contribui la o revizuire a politicii în domeniu în 2014.

Pentru mai multe informații:

http://www.ewwr.eu

www.letscleanupeurope.eu

A se vedea, de asemenea:

http://ec.europa.eu/environment/waste/index.htm

http://ec.europa.eu/environment/life/funding/lifeplus.htm

Persoane de contact:

Joe Lennon (+32 2 295 35 93)

Monica Western (+32 2 299 18 30)


Side Bar

Mon compte

Gérez vos recherches et notifications par email


Aidez-nous à améliorer ce site