Navigation path

Left navigation

Additional tools

Comisia Europeană

Comunicat de presă

Bruxelles, 11 februarie 2013

O inițiativă cetățenească europeană a atins pragul de 1 milion de semnături

Organizatorii inițiativei privind dreptul la apă (Right2Water) au anunțat că au strâns peste un milion de semnături. Aceasta ar putea fi prima inițiativă cetățenească europeană în favoarea căreia să se strângă numărul necesar de declarații de susținere. Organizatorii inițiativei consideră că „apa este un bun public și nu o marfă” și invită Comisia Europeană să „propună o legislație de implementare a dreptului omului la apă și salubritate, după cum este recunoscut de Organizația Națiunilor Unite, și de promovare a asigurării cu apă și salubritate ca servicii publice de bază pentru toți”.

Vicepreședintele Maroš Šefčovič a declarat: „În primul rând, aș dori să îi felicit pe organizatori. Deși semnăturile vor trebui verificate, colectarea a 1 milion de semnături în mai puțin de șase luni este o adevărată realizare.

Obiectivul inițiativelor cetățenești europene este de a lansa dezbateri paneuropene referitoare la aspecte de interes pentru cetățenii din întreaga Europă și de a înscrie aceste aspecte pe agenda UE. Inițiativa Right2Water a atins, cu siguranță, acest obiectiv.”

Deși ar putea să prezinte inițiativa în fața Comisiei Europene, organizatorii au ales să continue colectarea de semnături.

Cu toate acestea, înainte ca inițiativa să poată fi prezentată Comisiei Europene, numărul de declarații de susținere colectate va trebui confirmat de autoritățile competente din statele membre. În cazul inițiativelor pentru care s-au colectat cel puțin un milion de semnături, atingându-se numărul minim necesar de semnături în cel puțin șapte state membre, Comisia va avea trei luni la dispoziție pentru a analiza inițiativa și pentru a decide cum să procedeze în privința acesteia. Comisia îi va întâlni pe organizatori, ocazie în care aceștia vor putea explica în detaliu aspectele semnalate în cadrul inițiativei lor. Organizatorii vor avea, de asemenea, posibilitatea de a-și prezenta inițiativa în cadrul unei audieri publice organizate la Parlamentul European.

Comisia va adopta apoi o comunicare în care va explica concluziile sale privind inițiativa, acțiunile pe care intenționează să le întreprindă, dacă este cazul, și motivele care au stat la baza deciziei sale.

În iulie 2012, Comisia s-a oferit să găzduiască inițiativele cetățenești europene pe propriile sale servere, ca răspuns radical la problemele semnalate de unii organizatori în ceea ce privește găsirea unor soluții de găzduire corespunzătoare și instalarea sistemelor lor de colectare online. Cu toate acestea, inițiativa Right2Water utilizează o soluție de găzduire privată, precum și software-ul cu sursă deschisă pentru sistemul de colectare online care a fost pus la dispoziție de Comisie, în mod gratuit.

Context

Site-ul consacrat inițiativei cetățenești europene:

http://ec.europa.eu/citizens-initiative/public/welcome?lg=ro

Site-ul inițiativei Right2Water:

http://www.right2water.eu/ro

Site-ul comisarului Barnier privind serviciile de aprovizionare cu apă:

http://ec.europa.eu/commission_2010-2014/barnier/headlines/news/2013/01/20130124_en.htm

Persoane de contact:

Antonio Gravili (+32 2 295 43 17)

Marilyn Carruthers (+32 2 299 94 51)


Side Bar

My account

Manage your searches and email notifications


Help us improve our website