Navigation path

Left navigation

Additional tools

Comisia Europeană

Comunicat de presă

Bruxelles, 21 septembrie 2012

Consumatori din UE: soluționarea cu ușurință a litigiilor transfrontaliere minore

Căutarea asiduă transfrontalieră a unor oportunități de cumpărare avantajoasă reprezintă o modalitate pentru consumatori de a obține „cea mai bună ofertă” la nivelul pieței interne a UE. Posibilitatea de a cumpăra online face ca aceste oportunități să fie tot mai accesibile. Uneori însă, cumpărarea poate deveni problematică: ar putea exista o problemă cu produsele sau cu livrarea. Pentru a evita proceduri juridice dificile, costisitoare și consumatoare de timp, Uniunea Europeană facilitează accesul consumatorilor din Europa la justiție, astfel încât aceștia să­și exercite efectiv drepturile. Procedura europeană cu privire la cererile cu valoare redusă reprezintă una dintre soluțiile disponibile pentru a soluționa litigii transfrontaliere în cazurile care implică sume de 2 000 EUR sau mai mici. Cu toate acestea, un nou raport al Rețelei Centrelor Europene ale Consumatorilor (ECC-Net), care a fost dat publicității astăzi, arată că această procedură ușor de utilizat, disponibilă începând cu 1 ianuarie 2009, este puțin utilizată. Aceasta se datorează în principal faptului că judecătorii nu sunt la curent cu procedura – ceea ce Comisia intenționează să rezolve cu promptitudine.

Vicepreședintele Comisiei, doamna Viviane Reding, comisarul UE pentru justiție, a afirmat: Consumatorii europeni ar trebui să se simtă în siguranță atunci când cumpără bunuri și servicii pe piața unică fără a se confrunta cu riscuri suplimentare. În cazul în care apar probleme, ei ar trebui să aibă posibilitatea să le rezolve în instanțele Uniunii Europene cu rapiditate și ușurință. Procedura europeană cu privire la cererile cu valoare redusă îi ajută pe consumatori să își recupereze banii din străinătate. Dar mai rămân încă multe de făcut pentru a face ca procedura să fie operantă pentru consumatori. Statele membre ar trebui să se asigure că sistemului lor judiciar este la curent cu procedura europeană cu privire la cererile cu valoare redusă, astfel încât să poată ajuta oamenii să-și rezolve cu succes reclamațiile.

Comisarul pentru sănătate și consumatori, John Dalli, a declarat: Consumatorii care doresc să profite de oportunitățile oferite de piața unică trebuie să se poată baza pe o varietate de căi de atac efective și eficiente. Sunt dezamăgit să constat că există un nivel atât de mic de asistență pentru consumatorii care au încercat să utilizeze procedura europeană cu privire la cererile cu valoare redusă. În prezent, orice sumă mică contează, iar lipsa unei compensații corespunzătoare afectează buzunarul consumatorilor, le afectează încrederea și încetinește creșterea economică europeană.

Principalele constatări

Lipsa cunoașterii existenței procedurii și lipsa executării hotărârilor reprezintă încă probleme majore

În 2010, în cadrul unui proiect condus de ECC Italia, centrele europene ale consumatorilor (ECC) din cele 27 de state membre ale UE au investigat modul în care procedura europeană cu privire la cererile cu valoare redusă a funcționat în practică. S-a constatat că procedura este relativ necunoscută – nu numai în rândul consumatorilor, ci și în rândul judecătorilor. Deși procedura europeană cu privire la cererile cu valoare redusă este, în principiu, simplă și gratuită, executarea hotărârii care rezultă din această procedură este adesea întârziată de partea perdantă. În consecință, doar o mică parte din hotărârile pozitive pronunțate de instanțele judecătorești din țările de origine ale consumatorilor sunt efectiv executate transfrontalier. Atunci când sunt necesare acțiuni pentru a executa o hotărâre în țara comerciantului și în conformitate cu legislația acestei țări, consumatorii abandonează adesea procedura, deoarece procesul de executare la nivel național este complex și poate fi costisitor.

Dar necesitatea unei proceduri efective cu privire la cererile cu valoare redusă este evidentă

În piețele interne, aproximativ 20% dintre consumatorii europeni au raportat că au avut o problemă în ultimele 12 luni cu privire la un produs, un serviciu, un comerciant cu amănuntul sau un furnizor. Media valorii estimate a pierderilor este de 375 EUR per caz. 60% dintre consumatorii intervievați au găsit o soluție satisfăcătoare direct cu comerciantul, dar restul de 40% nu au obținut nicio compensație, iar 25% nici măcar nu au încercat să reclame problema. Numărul consumatorilor care dau în judecată societăți comerciale atunci când se confruntă cu o problemă este foarte mic (2% dintre cei care au avut o problemă în ultimele 12 luni). Mulți au declarat că nu au reclamat problema deoarece sumele în cauză erau prea mici (26%), au considerat că procedura ar fi prea costisitoare în comparație cu suma în cauză (13%) sau că ar dura prea mult (12%).

Etapele următoare

Comisia Europeană va colabora cu statele membre pentru a asigura utilizarea efectivă a procedurii europene cu privire la cererile cu valoare redusă și va desfășura acțiuni pentru a o face cunoscută pe scară largă. Mai mulți consumatori ar trebui să știe de existența procedurii și să o utilizeze. Concret, Comisia:

  • va colabora cu autoritățile judiciare pentru a promova cunoașterea procedurii;

  • va emite un ghid care să ofere sfaturi practice consumatorilor și practicienilor în domeniul dreptului, în 2012;

  • va ridica nivelul de conștientizare cu privire la formularele standard existente și va publica informațiile online, în 22 de limbi oficiale ale UE, în portalul european e­justiție, pentru a face ca înregistrarea unei reclamații să fie mai ușoară și pentru a vedea modul în care funcționează procedura;

  • va colabora cu ECC pentru a promova în mod activ procedura în rândul consumatorilor și al judecătorilor;

  • va încuraja ECC să acorde asistență concretă consumatorilor pentru a utiliza procedura europeană cu privire la cererile cu valoare redusă în cazuri individuale;

  • va prezenta un raport de evaluare privind funcționarea procedurii (incluzând cheltuielile de judecată, rapiditatea și ușurința utilizării procedurii) și, dacă este necesar, va revizui procedura europeană cu privire la cererile cu valoare redusă pentru a-i asigura o funcționare mai eficientă pentru consumatori prin, de exemplu, creșterea pragului de 2 000 EUR pentru a include reclamații cu valoare mai mare sau prin simplificarea și mai mult a formularelor standard utilizate pentru a reclama o problemă.

O poveste de succes care ilustrează modul în care funcționează

Un consumator din Austria a comandat îmbrăcăminte pentru surfing pe un site internet german. A plătit 228 EUR în avans, prin transfer bancar. Comerciantul nu a livrat îmbrăcămintea și nu a rambursat suma cheltuită. La sfatul centrului din Germania al consumatorilor europeni, consumatorul a deschis o procedură europeană cu privire la cereri cu valoare redusă. Instanța competentă din Linz, Austria, a emis o hotărâre în favoarea consumatorului, care a fost executată de autoritățile germane din Charlottenburg. În consecință, consumatorului i-a fost rambursată suma corespunzătoare prețului de cumpărare.

Context

Procedura europeană cu privire la cererile cu valoare redusă [Regulamentul (CE) nr. 861/2007] a fost creată pentru a îmbunătăți accesul la justiție prin simplificarea soluționării litigiilor transfrontaliere privind cererile cu valoare redusă în materie civilă și comercială și prin reducerea costurilor. Este una dintre măsurile adoptate în cadrul politicii Uniunii Europene privind justiția, concepută special pentru a-i ajuta pe consumatori să își exercite drepturile și să le asigure accesul la justiție în cauzele transfrontaliere. A intrat în vigoare la 1 ianuarie 2009.

„Cererile cu valoare redusă” sunt cazuri care implică sume de 2 000 EUR sau mai mici, excluzând dobânzile, cheltuielile și alte plăți (în momentul în care formularul de cerere este primit de către instanța competentă). Judecata se desfășoară în țara de reședință a consumatorului sau în țara din care provine societatea pârâtă dacă consumatorul optează în acest sens. Ea protejează drepturile sale procedurale și devine direct executorie în țara părții perdante și în orice altă țară din UE. Procedura se desfășoară în cea mai mare parte în scris, folosind formulare prestabilite. Reprezentarea de către un avocat nu este necesară. Începând cu 2013, consumatorii din aproximativ 5-6 țări pilot vor putea completa formularele cu privire la cererile cu valoare redusă și desfășura întreaga procedură judiciară online, prin intermediul portalului e-justiție. Versiunile electronice ale formularelor standard sunt deja disponibile online (în 22 de limbi oficiale ale UE).

Pentru mai multe informații

Comisia Europeană – procedura cu privire la cereri cu valoare redusă
http://ec.europa.eu/justice/civil/commercial/eu-procedures/index_en.htm

Portalul e-justiție – formulare pentru cereri cu valoare redusă
https://e-justice.europa.eu/dynform_intro_form_action.do?idTaxonomy=177&plang=ro&init=true&refresh=1

Raport al ECC
http://ec.europa.eu/consumers/ecc/consumer_reports_en.htm

Persoane de contact:

Mina Andreeva (+32 2 299 13 82)

Natasha Bertaud (+32 2 296 74 56)

Frédéric Vincent (+32 2 298 71 66)

Aikaterini Apostola (+32 2 298 76 24)


Side Bar

My account

Manage your searches and email notifications


Help us improve our website