Navigation path

Left navigation

Additional tools

Comisia Europeană

Comunicat de presă

Bruxelles, 19 decembrie 2012

Produse din tutun: avertismente de sănătate mai mari și interzicerea aromelor puternice

Comisia Europeană a adoptat astăzi, după ani de pregătire, propunerea de revizuire a directivei privind produsele din tutun. Actul legislativ propus constă în norme noi și mai stricte privind modul în care pot fi fabricate, prezentate și comercializate produsele din tutun. Mai precis, el interzice utilizarea de țigarete, tutun de rulat și produse din tutun nefumigene cu arome caracteristice și prevede utilizarea obligatorie a avertismentelor de sănătate ilustrate de dimensiuni mari pe ambalajele țigaretelor și ale tutunului de rulat. Propunerea reglementează vânzarea transfrontalieră prin internet și prevede modalități tehnice de combatere a comerțului ilicit. În plus, sunt propuse măsuri pentru produsele care nu au fost până în prezent reglementate în mod specific, cum ar fi țigaretele electronice și produsele din plante pentru fumat. Tutunul pentru mestecat și tutunul pentru uz nazal vor face obiectul unor reglementări specifice privind etichetarea și ingredientele. Este menținută interdicția existentă privind tutunul pentru uz oral (tutunul snus).

Cu ocazia adoptării propunerii, Tonio Borg, comisarul responsabil pentru politica în materie de sănătate și consumatori, a afirmat: „Am reușit! Comisia Europeană a promis o propunere privind produsele din tutun până la sfârșitul anului 2012 și iată că astăzi o prezint în fața miniștrilor sănătății și a Parlamentului European. Cifrele vorbesc de la sine: tutunul ucide jumătate dintre utilizatorii săi și prezintă un grad ridicat de dependență. În condițiile în care 70% dintre fumători încep să fumeze înainte de vârsta de 18 ani, ambiția propunerii de astăzi este de a face produsele din tutun și fumatul mai puțin atractive și de a-i descuraja pe tineri să înceapă să consume produse din tutun”. El a adăugat: „Consumatorii nu trebuie să fie înșelați: produsele din tutun ar trebui să arate și să aibă gust de produse din tutun, iar prezenta propunere garantează că ambalajele și aromele atrăgătoare nu sunt utilizate ca o strategie de marketing”.

De ce este nevoie de revizuirea legislației UE?

Directiva privind produsele din tutun în vigoare (2001/37/CE) datează din 2001. De atunci, s-au înregistrat progrese științifice și evoluții ale pieței și internaționale semnificative. De exemplu, au apărut noi dovezi privind substanțele aromatizante utilizate în produsele din tutun și eficacitatea avertismentelor de sănătate. Noile categorii de produse, cum ar fi țigaretele electronice au intrat pe piață, iar strategiile de marketing recente implică utilizarea unor ambalaje și arome atractive. La nivel internațional, UE și toate statele sale membre au ratificat Convenția-cadru pentru controlul tutunului (CCCT) a OMS, care a intrat în vigoare în februarie 2005. În consecință, unele dintre actualele dispoziții ale directivei au devenit caduce. De asemenea, statele membre au aplicat diverse strategii de reglementare care duc la o divergență între legislațiile statelor membre referitoare la fabricarea, prezentarea și vânzarea produselor din tutun.

Noua propunere răspunde acestor evoluții și solicitărilor formulate de Parlamentul European și de Consiliul de Miniștri, precum și propriului raport al Comisiei privind punerea în aplicare a directivei privind produsele din tutun, din 2007 și 2009, care a identificat domeniile care ar putea fi îmbunătățite.

Principalele elemente ale propunerii

Propunerea prevede revizuiri majore ale directivei în vigoare. Ea abordează în special următoarele domenii:

  • Etichetarea și ambalarea: toate pachetele de țigarete și tutun de rulat trebuie să conțină o avertizare de sănătate ilustrată combinată cu text care să acopere 75% din partea anterioară și posterioară a pachetului și nu pot să poarte elemente promoționale. Informațiile actuale privind gudronul, nicotina și monoxidul de carbon, care sunt percepute ca înșelătoare, se înlocuiesc cu un mesaj de informare amplasat pe partea laterală a pachetului conform căruia fumul de tutun conține peste 70 de substanțe care cauzează cancer. Statele membre au în continuare posibilitatea să introducă ambalaje generice în cazuri justificate în mod corespunzător.

  • Ingredientele: va fi introdus un format de raportare electronic pentru ingrediente și emisii. Propunerea prevede interzicerea țigaretelor, a tutunului de rulat țigări și a produselor din tutun nefumigene care au arome caracteristice, precum și interzicerea produselor cu in grad mare de toxicitate și un potențial mare de dependență.

  • Produsele din tutun nefumigene: se menține interdicția privind produsele din tutun pentru uz oral (tutun snus), cu excepția Suediei care beneficiază de o derogare. Toate produsele din tutun nefumigene trebuie să poarte avertismente de sănătate pe principalele suprafețe ale pachetului, iar produsele cu arome caracteristice nu pot fi comercializate. Noile categorii de produse din tutun necesita o notificare prealabilă.

  • Extinderea domeniului de aplicare al directivei: Produsele care conțin nicotină (de exemplu, țigaretele electronice) sub un anumit prag de nicotină sunt permise pe piață, dar trebuie să poarte avertismente de sănătate; peste acest prag astfel de produse sunt permise numai în cazul în care sunt autorizate ca medicamente, precum terapiile de substituire a nicotinei. Țigaretele din plante vor trebui să poarte avertismente de sănătate.

  • Vânzările transfrontaliere la distanță: sunt prevăzute o notificare pentru vânzătorii cu amănuntul prin internet și un mecanism de verificare a vârstei pentru a garanta că produsele din tutun nu sunt vândute copiilor și adolescenților.

  • Comerțul ilicit: sunt prevăzute un sistem de urmărire și localizare și caracteristici de securitate (de exemplu, holograme) pentru a garanta că sunt comercializate în UE numai produsele care sunt conforme cu directiva.

Proces și termene

Propunerea a fost adoptată în urma unei consultări ample a părților interesate, inclusiv a unei consultări publice care a generat 85 000 de răspunsuri. În timpul pregătirii, a fost efectuată o evaluare detaliată a impactului, care a examinat efectele economice, sociale și de sănătate ale mai multor opțiuni de politici avute în vedere. Mai multe studii externe au fost comandate în timpul procesului.

În etapa următoare, propunerea va fi discutată în Parlamentul European și în Consiliul de Miniștri. Adoptarea propunerii este preconizată pentru 2014. Aceasta ar intra în vigoare începând din 2015-2016.

Informații suplimentare:

http://ec.europa.eu/health/tobacco/products/index_en.htm

MEMO/12/1005

Persoane de contact:

Frédéric Vincent (+32 2 298 71 66)

Aikaterini Apostola (+32 2 298 76 24)


Side Bar

My account

Manage your searches and email notifications


Help us improve our website