Chemin de navigation

Left navigation

Additional tools

Comerțul electronic: când cumpărați jocuri, cărți, materiale video sau muzică online, fiți atenți la clauzele abuzive, avertizează UE

Commission Européenne - IP/12/1320   06/12/2012

Autres langues disponibles: FR EN DE DA ES NL IT SV PT FI EL CS ET HU LT LV MT PL SK SL BG

Comisia Europeană

Comunicat de presă

Bruxelles, 6 decembrie 2012

Comerțul electronic: când cumpărați jocuri, cărți, materiale video sau muzică online, fiți atenți la clauzele abuzive, avertizează UE

Astăzi, exact la momentul potrivit, înaintea vacanțelor și la începutul lunii cadourilor, Comisia Europeană publică rezultatele unei verificări minuțioase la nivelul întregii UE a site-urilor care vând jocuri, cărți, înregistrări video și muzică ce pot fi descărcate pe calculatoare sau dispozitive mobile. Verificarea a arătat că peste 75 % dintre aceste site-uri internet nu par a respecta normele privind protecția consumatorilor. Acest lucru este și mai îngrijorător atunci când sunt vizați consumatorii vulnerabili, și anume copiii. Utilizatorii trebuie să parcurgă, clic cu clic, un labirint de clauze contractuale, pentru a afla cât de mult vor avea de plătit în cele din urmă, iar copiii sunt adesea ademeniți să cumpere elemente legate de jocuri presupuse a fi gratuite. Dacă apar probleme, serviciul post-vânzare este adesea greu de găsit, deoarece informațiile de contact lipsesc în cazul a peste o treime dintre site-uri. Autoritățile naționale de aplicare a legii vor contacta acum societățile în cauză pentru a le permite să își clarifice poziția sau să își corecteze site-urile.

Tonio Borg, comisarul pentru sănătate și protecția consumatorilor, a declarat: „Copiii se pricep din ce în ce mai bine la tehnologie; de la o vârstă fragedă, știu să descarce jocuri. Dar sunt greu de oprit când devin dependenți de un anumit joc. Un avertisment pentru părinți: fiți atenți, pentru că jumătate dintre aceste jocuri ce pot fi descărcate pot fi jucate, potrivit publicității, în mod gratuit, însă vă puteți trezi în curând cu facturi de speriat din cauza elementelor necesare pentru a putea progresa în cadrul jocurilor! În general, rezultatele verificării minuțioase la nivelul UE publicate astăzi arată că majoritatea site-urilor internet verificate nu oferă un acces facil la clauzele contractuale esențiale. În lunile următoare, autoritățile naționale vor depune eforturi pentru a determina aceste site-uri să se conformeze.”

Rezultatele

Autoritățile naționale din 26 de state membre1 plus Norvegia și Islanda au verificat un total de 333 site-uri internet, inclusiv 159 de site-uri care vând jocuri online. Autoritățile naționale au semnalat 76 % din totalul site-urilor (254 de site-uri) ca necesitând investigații suplimentare, deoarece au avut îndoieli în legătură cu respectarea de către acestea a normelor UE din domeniul protecției consumatorilor, în special a normelor care reglementează publicitatea și informațiile esențiale privind costurile și caracteristicile conținutului digital care permit consumatorilor să ia decizii în cunoștință de cauză2. Dintre cele 55 de site-uri care vând jocuri pentru copii cu vârste de până la 14 ani verificate, 71 % (39) nu păreau a respecta legislația comunitară.

Principalele probleme au fost:

  1. Clauzele abuzive: clauzele contractuale trebuie să fie clar indicate și echitabile. Un total de 230 de site-uri (69 %) conțineau clauze considerate abuzive, de exemplu, i) declinau răspunderea comerciantului în cazul în care un element descărcat dăunează echipamentului consumatorului, ii) refuzau consumatorilor exercitarea dreptului de a recurge la o cale de atac judiciară sau de alt tip, îi împiedicau să facă acest lucru sau le creau dificultăți în acest sens sau iii) încălcau dreptul consumatorilor de a primi un nou produs sau de a solicita rambursarea atunci când produsul descărcat nu funcționează;

  2. Dreptul de retragere: datorită naturii descărcărilor, consumatorul își pierde dreptul de a se retrage din contract din momentul în care, cu acordul consumatorului, începe descărcarea (cu alte cuvinte, produsul descărcat nu poate fi returnat). Totuși, comercianții sunt obligați să informeze consumatorii cu privire la acest fapt înaintea achiziționării. 141 de site-uri (42 % dintre site-urile verificate) nu furnizau această informație;

  3. Lipsa informațiilor referitoare la identitatea și adresa comerciantului: comercianții sunt obligați să își precizeze pe site identitatea, adresa poștală și adresa de e-mail, pentru a le permite consumatorilor să îi contacteze dacă este necesar. 121 de site-uri (36 %) nu afișau aceste informații esențiale.

În plus față de această verificare minuțioasă, Comisia a contractat un studiu complementar3 care a arătat următoarele:

  1. Lipsa informațiilor referitoare la restricțiile geografice: este posibil ca un conținut digital descărcat să nu poată fi utilizat într-o altă țară decât țara de reședință a consumatorului, iar comercianții ar trebui să îi informeze pe consumatori cu privire la acest lucru. Din totalul site-urilor internet verificate, 73 % nu comunică această informație. Atunci când este oferită, această informație este prezentată adesea doar în termenii și condițiile generale și, prin urmare, este dificil de găsit.

  2. Jocurile prezentate ca „gratuite” implică adesea costuri într-o etapă ulterioară: aproape 9 din 10 site-uri nu informau clar și de la început utilizatorii în legătură cu funcțiile suplimentare sau achizițiile contra cost necesare pe parcursul jocului. Deși este adesea menționată în clauzele contractuale, această informație nu cuprinde prețuri indicate în mod clar.

Context

O „verificare minuțioasă” este o examinare la nivelul întregii UE a site-urilor internet, cu scopul identificării situațiilor de încălcare a legislației privind protecția consumatorilor și al asigurării respectării ulterioare a acestei legislații. O „verificare minuțioasă” este coordonată de Comisie și este efectuată simultan de autoritățile naționale de aplicare a legii. „Verificarea minuțioasă” a conținutului digital s-a desfășurat în iunie 2012. Aceasta este cea de-a șasea „verificare minuțioasă” efectuată din 2007 și până în prezent4.

Tot mai mulți cetățeni europeni achiziționează conținut digital: în medie, 79 % dintre consumatorii europeni au utilizat serviciile de muzică online și 60 % au utilizat jocuri online în cursul ultimelor 12 luni. Potrivit unor surse din sector5, valoarea tranzacțiilor aferente descărcărilor de muzică în UE în 2010 a fost de 677 de milioane EUR. Potrivit estimărilor, consumatorii din Regatul Unit, Germania, Franța, Italia, Spania, Țările de Jos și Belgia au cheltuit 16,5 miliarde EUR pe jocuri online în 2011. Jocurile adresate copiilor și prezentate ca „joc gratuit” au o pondere tot mai mare pe piața jocurilor în UE (50 % din totalul jocurilor în ultimele 12 luni).

Care sunt etapele următoare?

Autoritățile naționale au început deja să contacteze societățile și să le solicite să furnizeze clarificări sau să își corecteze site-urile. Dacă societățile nu dau curs acestor solicitări, vor fi inițiate acțiuni legale care pot duce la aplicarea de amenzi sau la închiderea site-urilor respective. Autoritățile naționale de aplicare a legii vor transmite un raport Comisiei până în toamna anului 2013. Comisia va întocmi un raport privind rezultatele.

Pentru informații suplimentare:

Site-ul internet al verificărilor minuțioase: http://ec.europa.eu/consumers/enforcement/sweeps_en.htm

MEMO/12/945

Urmați-ne pe Twitter: https://twitter.com/EU_Consumer

Contact:

Frédéric Vincent (+32 2 298 71 66)

Aikaterini Apostola (+32 2 298 76 24)

1 :

Irlanda nu a putut participa din cauza lipsei de resurse.

2 :

Directiva privind vânzarea la distanță, Directiva privind practicile comerciale neloiale, Directiva privind comerțul electronic și Directiva privind clauzele contractuale abuzive.

4 :

Sectoarele verificate anterior au fost cele ale companiilor aeriene, telefoanelor mobile, produselor electronice, biletelor vândute online și creditelor de consum.

5 :

A se vedea studiul menționat la nota de subsol nr. 3.


Side Bar

Mon compte

Gérez vos recherches et notifications par email


Aidez-nous à améliorer ce site