Chemin de navigation

Left navigation

Additional tools

Comisia Europeană

Comunicat de presă

Bruxelles, 29 noiembrie 2012

Infrastructura de transport: Comisia alocă peste 1,2 miliarde EUR pentru finanțarea unor proiecte‑cheie în domeniul TEN-T

Comisia Europeană a lansat două cereri de propuneri în cadrul programului multianual și al celui anual privind rețeaua transeuropeană de transport (TEN-T) pentru 2012, punând la dispoziție 1,265 de miliarde EUR în vederea finanțării unor proiecte vizând infrastructura europeană de transport pentru toate modurile de transport (aerian, feroviar, rutier, maritim și fluvial), la care se adaugă componente de logistică și sisteme de transport inteligente, în toate statele membre ale UE.

Comisarul Siim Kallas, vicepreședinte al Comisiei și responsabil cu transporturile, a declarat:  „Prin alocarea acestei sume considerabile pentru finanțare, Comisia vizează o relansare competitivă a economiei europene, care să susțină și să promoveze creșterea. Prin direcționarea acestor fonduri către infrastructura TEN-T, continuăm totodată să sprijinim realizarea întregii rețele TEN-T – creând astfel avantaje concrete pentru toate întreprinderile și cetățenii europeni, care vor beneficia de un sistem de transport european cu eficiență, durabilitate și fiabilitate sporite."

Programul multianual privind TEN-T finanțează, în mod tradițional, principalele priorități ale rețelei TEN-T. Cererea de propuneri din cadrul programului multianual pentru acest an vizează șase domenii, cu un buget orientativ total de 1,015 miliarde EUR:

  1. cele 30 de proiecte prioritare în domeniul TEN‑T: buget orientativ de 725 de milioane EUR

  2. Sistemul european de management al traficului feroviar (ERTMS), care permite interoperabilitatea în cadrul rețelei feroviare europene: buget orientativ de 100 de milioane EUR

  3. serviciile de informații fluviale (RIS), care implică infrastructura de management al traficului în cadrul rețelei de căi navigabile interioare: buget orientativ de 10 milioane EUR

  4. managementul traficului aerian (ATM), realizarea cerului unic european și a obiectivelor modernizării ATM: buget orientativ de 50 de milioane EUR

  5. autostrăzile maritime, care oferă alternative viabile la drumurile aglomerate, prin redirecționarea transportului de marfă spre rutele maritime: buget orientativ de 80 de milioane EUR

  6. sistemele de transport inteligente (ITS), inclusiv serviciul european de taxare rutieră electronică (SETRE), care promovează intermodalitatea și îmbunătățirea siguranței și fiabilității rețelei: buget orientativ de 50 de milioane EUR.

Programul anual completează programul multianual și direcționează finanțarea către patru priorități distincte, cu un buget orientativ total de 250 de milioane EUR:

  1. accelerarea/facilitarea implementării proiectelor în domeniul TEN-T (studii și lucrări vizând proiecte mature pentru toate modurile de transport, în cadrul proiectelor de interes comun): buget orientativ de 150 de milioane EUR

  2. măsuri de promovare a inovației și a noilor tehnologii pentru infrastructura de transport și facilități care contribuie la decarbonizare sau la reducerea costurilor externe, în general: buget orientativ de 40 de milioane EUR

  3. sprijin pentru parteneriatele de tip public-privat (PPP) și pentru instrumentele financiare inovatoare: buget orientativ de 25 de milioane EUR

  4. sprijin pentru implementarea pe termen lung a TEN-T, pe anumite coridoare: buget orientativ de 35 de milioane EUR.

Agenția Executivă pentru Rețeaua Transeuropeană de Transport gestionează implementarea tehnică și financiară a programului privind TEN-T, sub egida Direcției Generale Mobilitate și Transporturi. Agenția organizează o zi de informare astăzi, 29 noiembrie 2012, la Bruxelles, pentru a sprijini potențialii ofertanți în identificarea mai clară a priorităților cererii de propuneri, în elaborarea propunerilor și în familiarizarea cu procesul de evaluare.

Termenul limită pentru depunerea propunerilor este 28 februarie 2013.

Pentru informații suplimentare, consultați site-ul http://tentea.ec.europa.eu/ sau scrieți la adresa: TENT-AGENCY@ec.europa.eu.

Contact:

Helen Kearns (+32 2 298 76 38)

Dale Kidd (+32 2 295 74 61)


Side Bar

Mon compte

Gérez vos recherches et notifications par email


Aidez-nous à améliorer ce site