Navigation path

Left navigation

Additional tools

Comisia Europeană

Comunicat de presă

Bruxelles, 26 noiembrie 2012

Regimul de călătorii fără viză: s-au înregistrat progrese, însă există în continuare obstacole

În ce măsură țările din afara UE își respectă angajamentele în ceea ce privește acordarea regimului de călătorii fără viză pentru cetățenii UE? Astăzi, Comisia Europeană a adoptat cel de al șaptelea raport referitor la încălcările principiului reciprocității vizelor în țările terțe. Raportul evidențiază că anul trecut mai multe țări terțe (de exemplu, Brazilia) au acordat cetățenilor UE dreptul de a călători fără viză. Totuși, unele țări impun în continuare cetățenilor UE obligația de a deține viză, deși aceștia ar trebui să fie exonerați de o astfel de obligație.

În general, actualul „mecanism de reciprocitate” s-a dovedit a fi eficient atunci când o țară terță, ai cărei cetățeni sunt exonerați de obligația de a deține viză pentru a intra pe teritoriul UE, menține o astfel de obligație pentru resortisanții statelor membre ale UE. Numărul acestor cazuri de nereciprocitate s-a redus în mod semnificativ de la introducerea mecanismului în 2005, când au fost raportate aproape o sută de cazuri implicând 18 țări.

Cu toate acestea, este clar că mecanismul existent trebuie să fie revizuit pentru a deveni mai rapid și mai eficient, în vederea realizării deplinei reciprocități a vizelor cu toate țările terțe care sunt exonerate de obligația de a deține viză.

„Trebuie să asigurăm că principiul reciprocității vizelor este pe deplin respectat”, a declarat dna Cecilia Malmström, comisar pentru afaceri interne. „Prin urmare, depunem în continuare eforturi menite să rezolve cazurile nesoluționate de nereciprocitate, cu SUA și Canada. Comisia așteaptă cu nerăbdare adoptarea de către Parlamentul European și Consiliu a unui nou mecanism de reciprocitate consolidat, care să ne furnizeze un instrument mai puternic pentru a acționa”.

De la ultimul raport, din noiembrie 2010, s-au înregistrat următoarele progrese:

  • cetățenii tuturor statelor membre au în prezent dreptul de a călători fără viză în Brazilia, datorită intrării în vigoare, la 1 octombrie 2012, a acordului UE - Brazilia de exonerare de obligația de a deține viză de scurtă ședere pentru titularii de pașaport simplu;

  • autoritățile japoneze au decis să extindă exonerarea temporară de obligația de a deține viză acordată cetățenilor români până la 31 decembrie 2012. Comisia speră că, în urma punerii în aplicare a măsurilor specifice convenite între România și Japonia, aceasta din urmă va înlocui exonerarea temporară de obligația de a deține viză cu o exonerare permanentă;

  • deplina reciprocitate a vizelor a fost realizată cu Brunei pentru toate statele membre ale UE, precum și pentru Islanda, Norvegia și Elveția. Comisia intenționează să solicite extinderea perioadei de exonerare de obligația de a deține viză pentru șederi de până la 90 de zile și în cazul cetățenilor Principatului Liechtenstein.

Din păcate, rămân încă două cazuri importante de „nereciprocitate”: Statele Unite ale Americii mențin în continuare obligația de a deține viză pentru cetățenii Bulgariei, Ciprului, României și Poloniei; Canada impune, de asemenea, obligația de a deține viză pentru Republica Cehă, Bulgaria și România.

SUA consideră că statele membre în cauză nu îndeplinesc încă toate criteriile prevăzute în legislația sa cu privire la exonerarea de obligația de a deține viză, în special pragurile pentru ratele de refuz al vizelor și/sau de depășire a perioadei autorizate de ședere. Prin reintroducerea obligației de a deține viză pentru cetățenii cehi, Canada intenționează să reducă numărul cererilor nefondate de azil din partea cetățenilor UE.

Se preconizează înregistrarea unor evoluții pozitive (un nou proiect legislativ privind Programul de scutire de vize în SUA, o nouă legislație în domeniul azilului în Canada), dar, până în prezent, nu s-a găsit nicio soluție.

La 24 mai 2011, în încercarea de a depăși limitele mecanismului actual, Comisia a propus Parlamentului European și Consiliului să adopte un nou mecanism mai eficient (IP/11/629). Cei doi colegislatori nu au convenit încă asupra formei finale a mecanismului revizuit, dar este probabil că acesta va permite UE să exercite o presiune mai puternică asupra țărilor terțe care nu respectă principiul reciprocității.

Context

Nu toți resortisanții țărilor terțe trebuie să dețină o viză pentru a călători în spațiul Schengen în scopul unor șederi de scurtă durată. UE a stabilit o listă comună de țări ai căror cetățeni trebuie să dețină viză și o listă de țări ai căror cetățeni sunt exonerați de această obligație (a se vedea Regulamentul (CE) nr. 539/2001 al Consiliului).

Prin urmare, este logic ca și UE să solicite ca țările terțe scutite de viză să exonereze cetățenii tuturor statelor membre ale UE de obligația de a deține viză. Din acest motiv, un mecanism de reciprocitate a vizelor a fost instituit prin Regulamentul (CE) nr. 539/2001 al Consiliului (revizuit prin Regulamentul (CE) nr. 851/2005 al Consiliului).

În cazul în care o țară scutită de viză introduce obligația de a deține viză pentru unul sau mai multe state membre ale UE, statul membru (statele membre) în cauză trebuie să trimită o notificare Comisiei, care întreprinde pe lângă autoritățile țării terțe respective măsurile necesare pentru a reinstitui regimul de călătorii fără viză și elaborează un raport adresat Parlamentului European și Consiliului. De asemenea, Comisia poate să propună Consiliului adoptarea de măsuri de retorsiune împotriva țării terțe în cauză.

Comisia a publicat deja mai multe rapoarte generale privind punerea în aplicare a mecanismului de reciprocitate a vizelor (ultimul raport datând din noiembrie 2010 – IP/10/1473).

Linkuri utile

Site-ul internet al dnei comisar Cecilia Malmström

Urmăriți pe Twitter activitatea dnei comisar Cecilia Malmström

Site-ul internet al DG Afaceri Interne

Urmăriți pe Twitter informațiile difuzate de DG Afaceri Interne

Persoane de contact:

Michele Cercone (+32 2 298 09 63)

Tove Ernst (+32 2 298 67 64)


Side Bar

My account

Manage your searches and email notifications


Help us improve our website