Chemin de navigation

Left navigation

Additional tools

Comisia Europeană

Comunicat de presă

Bruxelles, 15 noiembrie 2012

Comisia avertizează țările terțe asupra insuficienței eforturilor pentru combaterea pescuitului ilegal

Comisia Europeană și-a intensificat eforturile pentru combaterea pescuitului ilegal la nivel internațional, avertizând opt țări terțe asupra faptului că riscă să fie identificate drept țări pe care le consideră necooperante în lupta împotriva pescuitului ilegal, nedeclarat și nereglementat (INN). Țările în cauză sunt Belize, Cambodgia, Fiji, Guineea, Panama, Sri Lanka, Togo și Vanuatu. Decizia adoptată astăzi este prima de acest tip și subliniază insuficiența eforturilor acestor țări pentru combaterea pescuitului ilegal, identificând lacune concrete, precum absența dialogului sau a eforturilor pentru abordarea deficiențelor de monitorizare, control și supraveghere a pescuitului, și sugerând măsuri pentru remedierea acestora. În această etapă, decizia nu va atrage măsuri care să afecteze schimburile comerciale. Decizia a fost comunicată celor opt țări, acestea având la dispoziție un termen rezonabil pentru a răspunde și a adopta măsuri în vederea ameliorării situației. Comisia a propus, de asemenea, un plan de acțiune pentru fiecare țară. În cazul în care situația nu se ameliorează, este posibil ca UE să întreprindă acțiuni suplimentare, care ar putea implica măsuri comerciale, cum ar fi interdicția privind vânzarea de produse piscicole către UE.

Maria Damanaki, comisarul european pentru afaceri maritime și pescuit, a declarat: „Aceasta nu este o listă neagră, ci un cartonaș galben. Dorim ca aceste țări să devină partenerii noștri în combaterea pescuitului ilegal și să își îmbunătățească sistemele juridice și de control, în conformitate cu normele internaționale. Dar, în aceeași măsură, dorim să semnalăm lumii întregi faptul că UE nu va tolera pescuitul INN — activitate de natură infracțională, care subminează nivelul de trai al comunităților pescărești și diminuează stocurile de pește. Acesta trebuie eradicat prin orice mijloace.”

Lupta împotriva pescuitului ilegal face parte din seria de eforturi întreprinse de UE pentru a asigura folosirea durabilă a mediului marin și a resurselor acestuia. În calitatea sa de cel mai mare importator de pește la nivel mondial, UE urmărește să blocheze pătrunderea capturilor ilegale de pește pe piețele sale. Comisia consideră că, în prezent, cele opt țări identificate nu își îndeplinesc atribuțiile în calitate de state de pavilion, de coastă, de port sau de piață, în conformitate cu legislația internațională, cum ar fi Convenția Națiunilor Unite asupra dreptului mării sau Acordul Organizației Națiunilor Unite privind stocurile de pește. De exemplu, țările în cauză trebuie să își modifice cadrul juridic pentru combaterea pescuitului INN, să își îmbunătățească acțiunile de control și monitorizare sau să își asume un rol proactiv în asigurarea respectării normelor de drept internațional.

Decizia Comisiei reprezintă rezultatul unei analize detaliate și a ținut seama de nivelul de dezvoltare al fiecărei țări. Decizia a fost precedată de o lungă perioadă de discuții informale desfășurate cu țările în cauză. Prin intermediul acesteia se demarează, în prezent, o procedură formală de dialog și cooperare cu aceste țări în vederea soluționării deficiențelor constatate.

Context

Decizia de astăzi are la bază „Regulamentul INN”, intrat în vigoare în 20101. Acest instrument esențial pentru lupta împotriva pescuitului ilegal are drept scop să permită accesul la piața UE doar acelor produse piscicole certificate ca fiind legale de către statul de pavilion sau statul exportator implicat.

Valoarea totală estimată a pescuitului INN este de aproximativ 10 miliarde EUR pe an, valoare considerată a reprezenta 19 % din valoarea raportată a capturilor. Anual sunt capturate ilegal cantități cuprinse între 11 și 26 de milioane de tone de pește, reprezentând cel puțin 15 % din capturile la nivel mondial. Se estimează că 16 % din peștele oceanic importat în UE este capturat ilegal2.

Pentru informații suplimentare

http://ec.europa.eu/fisheries/cfp/illegal_fishing/index_en.htm

MEMO/12/859

Contact:

Oliver Drewes (+32 2 299 24 21)

Lone Mikkelsen (+32 2 296 05 67)


Side Bar

Mon compte

Gérez vos recherches et notifications par email


Aidez-nous à améliorer ce site