Chemin de navigation

Left navigation

Additional tools

Comisia Europeană

Comunicat de presă

Bruxelles, 10 octombrie 2012

Comisia prezintă următoarele etape ale extinderii UE

Astăzi, Comisia Europeană recomandă pentru a patra oară deschiderea negocierilor de aderare cu fosta Republică iugoslavă a Macedoniei. Comisia recomandă acordarea statutului de țară candidată la UE Albaniei, cu condiția finalizării punerii în aplicare a măsurilor-cheie de reformă, și propune negocierea unui acord de stabilizare și de asociere (ASA) cu Kosovo*, în momentul în care va înregistra progrese în îndeplinirea unei serii de priorități pe termen scurt. De asemenea, Comisia confirmă că, în ceea ce privește pregătirile pentru aderare, Croația este pe drumul cel bun. Într-un set de rapoarte anuale, Comisia evaluează, de asemenea, progresele realizate pe parcursul ultimului an în direcția aderării la UE de țările din Balcanii de Vest, Turcia și Islanda.

La prezentarea pachetului anual privind extinderea, dl comisar Stefan Füle a declarat: „Recomandările noastre pun în mod ferm în centrul procesului de aderare statul de drept. Pentru a crea o Europă mai stabilă și mai prosperă, trebuie să se mențină dinamismul, pe de o parte, al procesului de extindere bazat de merite, din perspectiva UE, și, pe de altă parte, al reformelor interne, din perspectiva țărilor care participă la procesul de extindere”.

Recomandările de astăzi privind Albania, Kosovo și fosta Republică iugoslavă a Macedoniei, aderarea iminentă a Croației, demararea recentă a negocierilor de aderare cu Muntenegru și acordarea statutului de țară candidată Serbiei – pe baza unor indicații clare privind condițiile care trebuie îndeplinite pentru deschiderea negocierilor de aderare - arată că, odată ce țările în cauză efectuează reformele prevăzute, UE își îndeplinește angajamentele. Aceste evoluții pozitive din Balcanii de Vest transmit un semnal puternic privind puterea de transformare pe care o are extinderea UE. Pentru a se obține progrese în continuare, Comisia propune să se pună mai mult accentul pe anumite domenii. În primul rând, pe consolidarea guvernanței democratice prin abordarea aspectelor legate de statul de drept cu mult înainte de deschiderea negocierilor de aderare. În al doilea rând, pe consolidarea libertății de exprimare și a independenței mass-mediei. În al treilea rând, pe abordarea aspectelor economice la începutul procesului, pentru a consolida stabilitatea economică și financiară și a contribui la redresare. În fine, Comisia subliniază faptul că problemele bilaterale ar trebui abordate cât mai curând posibil; ar trebui ca acestea să nu blocheze procesul de aderare.

UE și Islanda au tot mai multe interese comune, inclusiv în domeniul energiei regenerabile și al schimbărilor climatice, crescând și importanța strategică a politicii UE privind regiunea arctică. Negocierile de aderare sunt pe drumul cel bun.

Agenda pozitivă, lansată pentru a revigora relațiile cu Turcia, a dat deja primele rezultate. Sprijinul activ pe care Turcia l-a acordat Agendei pozitive și perspectiva europeană a acestei țări rămân esențiale. Cu toate acestea, există motive tot mai mari de preocupare referitor la faptul că Turcia nu înregistrează progrese substanțiale în ceea ce privește îndeplinirea criteriilor politice, iar situația internă cu privire la drepturile fundamentale rămâne un motiv serios de îngrijorare. Executarea obligațiilor care îi revin în temeiul uniunii vamale și realizarea de progrese pe calea normalizării relațiilor cu Cipru sunt măsuri care trebuie întreprinse de urgență și ar putea oferi un nou impuls negocierilor de aderare.

Pentru constatările și recomandările detaliate privind fiecare țară, a se vedea următoarele memo:

Albania: MEMO/12/763

Bosnia și Herțegovina: MEMO/12/764

Croația: MEMO/12/765

Fosta Republică iugoslavă a Macedoniei: MEMO/12/766

Islanda: MEMO/12/767

Kosovo: MEMO/12/768

Muntenegru: MEMO/12/769

Serbia: MEMO/12/770

Turcia: MEMO/12/771

Context

SITUAȚIA PE ȚĂRI

  • CROAȚIA: țară aderentă - și-a depus cererea de aderare în 2003 și a semnat Tratatul de aderare în decembrie 2011. Raportul de monitorizare cuprinzător de astăzi concluzionează că Croația este în curs de finalizare a alinierii la legislația UE. Cu toate acestea, Comisia a evidențiat o serie de domenii în care sunt necesare mai multe eforturi. Comisia va prezenta un raport de monitorizare final privind pregătirile Croației în primăvara anului 2013. Până la sfârșitul lunii septembrie 2012, Tratatul de aderare a Croației a fost ratificat de 13 state membre; în urma încheierii procesului de ratificare, Croația ar trebui să devină stat membru la 1 iulie 2013.

  • TURCIA: țară candidată - și-a depus cererea de aderare în 1987. Negocierile de aderare au început în octombrie 2005; 13 capitole sunt deschise, din care 1 este închis provizoriu. Comisia a lansat în mai 2012 o Agendă pozitivă, care să revigoreze procesul de aderare. Sunt necesare mai multe eforturi în ceea ce privește reformele politice, în special privind libertatea de exprimare.

  • ISLANDA: țară candidată - și-a depus cererea de aderare în 2009. Negocierile de aderare au început în iunie 2010; au fost deschise 18 capitole, din care 10 sunt închise provizoriu. Întrucât Islanda este deja membră a SEE și a spațiului Schengen, o mare parte a legislației sale este deja aliniată la cea a UE.

  • MUNTENEGRU: țară candidată - și-a depus cererea de aderare în 2008. Negocierile de aderare au fost deschise în iunie 2012. Etapa tehnică, de analiză a nivelului de aliniere a Muntenegrului la legislația UE, este în curs de desfășurare.

  • FOSTA REPUBLICĂ IUGOSLAVĂ A MACEDONIEI: țară candidată - și-a depus cererea de aderare în 2004. Această țară continuă să îndeplinească într-o măsură suficientă criteriile politice. A continuat să obțină rezultate pozitive, iar Dialogul la nivel înalt privind aderarea a avut drept rezultat punerea unui accent mai clar pe reforme în ultimul an. Comisia a recomandat deja, în 2009, în 2010 și în 2011, deschiderea negocierilor, însă Consiliul nu a adoptat încă o decizie în acest sens. Comisia consideră că o decizie de deschidere a negocierilor de aderare ar contribui și la crearea condițiilor pentru a găsi o soluție la problema denumirii țării.

  • SERBIA: țară candidată - și-a depus cererea de aderare în 2009 și a obținut statutul de țară candidată în martie 2012. Serbia continuă să realizeze progrese în direcția îndeplinirii criteriilor politice într-o măsură suficientă. Înainte să se poată confirma de către Comisie că negocierile de aderare pot începe, trebuie revigorat elanul pentru realizarea de reforme și trebuie obținute progrese suplimentare în ceea ce privește îmbunătățirea vizibilă și durabilă a relațiilor cu Kosovo.

  • ALBANIA: țară potențial candidată - și-a depus cererea de aderare în 2009. Îmbunătățirea dialogului dintre guvern și opoziție a permis obținerea de progrese satisfăcătoare în ceea ce privește reformele profunde. Ca urmare a acestui fapt, Comisia recomandă să i se acorde statutul de țară candidată, cu condiția ca măsurile-cheie în domenii precum reforma sistemului judiciar și a administrației publice să fie puse în practică și regulamentul de procedură al Parlamentului să fie revizuit. Comisia va prezenta un raport Consiliului în momentul îndeplinirii acestor cerințe, luând în considerare, de asemenea, angajamentul Albaniei de a combate corupția și criminalitatea organizată. Pentru a se emite de către Comisie recomandarea de deschidere a negocierilor de aderare, Albania va trebui în special să pună în aplicare în mod susținut angajamentele privind reforma și să finalizeze reformele-cheie restante, modul de desfășurare a alegerilor parlamentare din 2013 fiind un test esențial în acest sens.

  • BOSNIA ȘI HERȚEGOVINA: țară potențial candidată - are o perspectivă europeană, la fel ca restul țărilor din Balcanii de Vest. După alegerile din 2010, țara a format un guvern național. Lansarea Dialogului la nivel înalt cu Bosnia și Herțegovina a fost un element pozitiv, dar, până în prezent, rezultatele rămân sub așteptări. Bosnia și Herțegovina trebuie să depună mai multe eforturi pentru a îndeplini condițiile necesare pentru ratificarea Acordului de stabilizare și de asociere și pentru ca cererea sa de aderare să fie credibilă.

  • KOSOVO: țară potențial candidată – are o perspectivă europeană, la fel ca restul țărilor din Balcanii de Vest. Dialogul dintre Pristina și Belgrad, facilitat de UE, a fost lansat în martie 2011. În analiza de astăzi privind Kosovo se evaluează pozitiv fezabilitatea încheierii unui acord de stabilizare și de asociere, în situația în care statele membre ale UE continuă să aibă puncte de vedere diferite cu privire la statutul Kosovo.

Mai multe informații

Documentele pot fi consultate la adresa:

Http://ec.europa.eu/enlargement/countries/strategy-and-progress-report/index_en.htm

Persoane de contact:

Anca Paduraru (+32 2 296 64 30)

Peter Stano (+32 2 295 74 84)

* :

Această desemnare nu aduce atingere pozițiilor privind statutul și este conformă RCSONU 1244/99 și Avizului CIJ privind declarația de independență a Kosovo.


Side Bar

Mon compte

Gérez vos recherches et notifications par email


Aidez-nous à améliorer ce site