Chemin de navigation

Left navigation

Additional tools

Comisia Europeană

Comunicat de presă

Luxemburg, 4 octombrie 2012

Victimele au întâietate: s-a adoptat un nou act legislativ european care consolidează drepturile victimelor infracționalității

Vicepreședintele Comisiei Europene, Viviane Reding, comisarul UE pentru justiție, a salutat astăzi adoptarea definitivă a unui nou act legislativ european care va consolida drepturile de care beneficiază cele aproximativ 75 de milioane de victime ale infracționalității, înregistrate în UE în fiecare an. Directiva UE privind drepturile victimelor a fost adoptată astăzi de Consiliul de Miniștri, în urma votului Parlamentului European de aprobare a noilor norme, exprimat cu o majoritate covârșitoare (611 voturi pentru, 9 voturi împotrivă și 13 abțineri) (MEMO/12/659). Noua directivă a UE stabilește drepturile minime pentru victime, oriunde s-ar afla în UE (a se vedea IP/11/585).

„Sistemele de justiție penală ale statelor membre ale UE s-au concentrat uneori prea mult asupra infractorului, neacordând suficientă atenție victimei. Prin acest nou act legislativ european vom consolida drepturile victimelor. Nimeni nu dorește să fie victima unei infracțiuni, dar în cazul în care acest fapt survine, oamenii ar trebui să aibă certitudinea că vor beneficia de aceleași drepturi de bază în orice parte a Uniunii Europene”, a declarat vicepreședintele Viviane Reding, comisarul UE pentru justiție. „În fiecare an, aproximativ 15% dintre europeni sau 75 de milioane de persoane din Uniunea Europeană sunt victime ale unei infracțiuni. Iar, având în vedere că 12 milioane de europeni trăiesc într-o altă țară a UE decât cea de origine și că cetățenii efectuează 1 miliard de călătorii în interiorul UE, în fiecare an, acest nou act legislativ european va contribui la reducerea suferințelor pentru un număr mare de persoane. Este o realizare istorică și un semnal puternic că Europa obține rezultate în ceea ce privește drepturile cetățenilor.”

Context

Directiva UE privind instituirea unor standarde minime pentru victime a fost propusă de Comisie în mai 2011 (IP/11/585 și MEMO/11/310). Adoptarea directivei, astăzi, de către Consiliul UE este urmarea unui vot în plen al Parlamentului European (MEMO/12/659). Aceasta în contextul în care Parlamentul European și Consiliul de Miniștri au ajuns la un acord în iunie, după negocieri intense, mediate de Comisia Europeană. După publicarea directivei în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, statele membre vor avea la dispoziție três ani pentru a transpune dispozițiile în dreptul lor intern.

Noua directivă a UE privind instituirea unor standarde minime pentru victime va garanta că, în toate cele 27 de state ale UE:

  • victimele sunt tratate cu respect, iar poliția, procurorii și judecătorii beneficiază de pregătirea necesară pentru a trata în mod corespunzător cazurile acestora;

  • victimele primesc informații cu privire la drepturile de care beneficiază și la propriul caz, într-o formă pe care o pot înțelege;

  • toate statele membre dispun de servicii de sprijinire a victimelor;

  • victimele pot participa la procedurile judiciare, dacă doresc aceasta, și sunt sprijinite să participe la proces;

  • victimele vulnerabile – precum copiii, victimele violurilor sau cele cu handicap – sunt identificate și protejate în mod corespunzător;

  • victimele beneficiază de protecție pe durata investigațiilor desfășurate de poliție și în timpul procedurilor judiciare.

Pentru mai multe informații

Comisia Europeană - drepturile victimelor

http://ec.europa.eu/justice/criminal/victims/index_en.htm

Pagina de internet a dnei Viviane Reding, vicepreședinte al Comisiei și comisarul pentru justiție al UE:

http://ec.europa.eu/reding

Persoane de contact:

Mina Andreeva (+32 2 299 13 82)

Natasha Bertaud (+32 2 296 74 56)


Side Bar

Mon compte

Gérez vos recherches et notifications par email


Aidez-nous à améliorer ce site