Chemin de navigation

Left navigation

Additional tools

Comisia Europeană

Comunicat de presă

Bruxelles, 26 septembrie 2012

Transporturi: noi perspective pentru aviația UE

Aviația mondială se află într-un proces de transformare radicală, iar Europa a fost afectată mai puternic decât multe alte regiuni de criza economică. Comisia Europeană a stabilit astăzi un pachet ambițios de propuneri vizând impulsionarea competitivității pe plan internațional a industriei aviatice din UE prin deschiderea de negocieri cu parteneri cheie pentru accesarea unor noi oportunități de afaceri pe piețele cu creștere rapidă, prin dezvoltarea unor noi instrumente de combatere a concurenței neloiale și prin crearea unui cadru de reglementare adecvat pentru stimularea investițiilor.

Aviația constituie un sector vital al economiei europene, care contribuie la crearea de locuri de muncă și la dezvoltarea comerțului și conectează milioane de întreprinderi și persoane cu restul lumii. Însă poziția competitivă a industriei aviatice a UE, în special cea a companiilor sale aeriene internaționale, este grav amenințată. Piețele cu creșterea cea mai rapidă se află acum în afara Europei. Sectorul aviatic european - nu doar companiile aeriene, ci întreaga industrie aeronautică, aeroporturile, furnizorii de servicii de management al traficului aerian și alte sectoare de servicii - se confruntă cu o creștere redusă în UE și cu o concurență acerbă la nivel internațional.

Vicepreședintele Siim Kallas, comisarul european responsabil cu transporturile, a declarat: Este foarte important din punct de vedere strategic ca sectorul aviatic din Europa să rămână un actor mondial de prim plan, în centrul unei rețele care leagă UE de restul lumii. În ultimii zece ani, am obținut beneficii economice enorme ca urmare directă a noilor oportunități de afaceri prilejuite de relațiile externe ale UE. Însă sistemele actuale nu mai produc rezultatele dorite. Avem nevoie urgent de o schimbare fundamentală. În contextul transformării radicale a sectorului aviației mondiale, Europa trebuie să reacționeze și să se adapteze rapid, altfel va rămâne în urmă.”

Concret, Comisia Europeană propune avansarea pe trei fronturi:

  • Noi acorduri cu statele vecine și cu parteneri internaționali

Pentru a oferi industriei aeronautice din UE un acces mai bun la oportunitățile de afaceri de pe noile piețe, Comisia propune:

  • încheierea unor acorduri de transport aerian la nivelul UE cu parteneri cheie și de o importanță crescândă, precum China, Rusia, statele din Golf, Japonia, India și țările din Asociația Națiunilor din Asia de Sud-Est (ASEAN)*;

  • finalizarea, până în 2015, a unor acorduri la nivelul UE în domeniul aviației cu țările vecine, cum ar fi Ucraina, Azerbaidjan, Tunisia, Turcia și Egipt. Pentru ca acest proces să se deruleze mai rapid, statele membre ar trebui să acorde Comisiei un mandat de negociere pentru restul țărilor vizate de politica de vecinătate.

Beneficiile economice totale ale tuturor acestor acorduri sunt estimate la 12 miliarde EUR pe an. Comisia intenționează să prezinte statelor membre, la începutul anului 2013, o listă de priorități pentru mandatele de negociere ale UE referitoare la aceste acorduri.

În plus, ar trebui semnate acorduri industriale și tehnologice cu parteneri cheie și cu alte țări, în domenii precum managementul traficului aerian (ATM) - inclusiv în materie de cooperare cu programul SESAR al UE - și siguranța, inclusiv în ceea ce privește certificarea produselor aeronautice.

  • Concurență loială

UE consideră că piețele deschise reprezintă cea mai bună bază pentru dezvoltarea relațiilor internaționale în domeniul aviației și, prin urmare, sprijină concurența. Este vorba despre o lecție fundamentală născută din povestea de succes a pieței interne a UE în domeniul aviației, însă concurența trebuie să fie deschisă și loială.

Pentru a proteja concurența loială, Comisia propune elaborarea, în urma consultării cu părțile interesate, elaborarea a unor noi instrumente UE mai eficace de protejare a intereselor europene împotriva practicilor neloiale. În acest sens, regulamentul UE în vigoare [Regulamentul (CE) nr. 868/2004] s-a dovedit imposibil de pus în practică, fiind necesar să se instituie un nou instrument, mai bine adaptat la realitățile actuale din sectorul aviatic mondial.

Ca măsură de salvgardare suplimentară, Comisia propune elaborarea - cel mai bine la nivelul UE - a unor „clauze de concurență loială” standard care trebuie să fie adoptate de comun acord și incluse în acordurile bilaterale existente privind serviciile aeriene încheiate între statele membre ale UE și țările terțe.

  • Investiții

Combaterea restricțiilor învechite privind proprietatea și controlul

Actualele restricții privind proprietatea și controlul, aplicate de majoritatea țărilor, împiedică accesul transportatorilor aerieni la importante surse de capital nou. A sosit momentul ca această problemă să fie abordată într-un mod mai susținut și să se ia măsurile suplimentare prevăzute în acordul de transport aerian UE-SUA de liberalizare a proprietății și a controlului, pentru a le permite companiilor aeriene să atragă și să consolideze investițiile de care au nevoie. Acest obiectiv ar trebui urmărit și la nivelul OACI, inclusiv cu ocazia Conferinței privind traficul aerian a OACI din martie 2013.

Care sunt etapele următoare?

După consultarea cu statele membre în cadrul Consiliului pentru transporturi care va avea loc în luna decembrie a acestui an, Comisia intenționează să avanseze cu aceste propuneri, inclusiv să prezinte, la începutul anului 2013, o listă de priorități pentru mandatele de negociere ale UE.

Pentru informații suplimentare, a se vedea: MEMO/12/714

Pentru relațiile internaționale în domeniul aviației, a se vedea:

http://ec.europa.eu/transport/air/international_aviation/external_aviation_policy/why_policy_en.htm

Fapte și cifre esențiale

  • Aviația este foarte importantă. Acest sector reprezintă 5,1 milioane de locuri de muncă, având o contribuție de 365 de miliarde EUR, respectiv 2,4%, la PIB-ul UE (1). Contribuția sa la creșterea economică, la ocuparea forței de muncă, la dezvoltarea turismului, la crearea de contacte interumane, precum și la realizarea coeziunii regionale și sociale a Uniunii este vitală. Conectivitatea este esențială pentru competitivitate.

  • Transportatorii europeni au fost deosebit de grav afectați de criza economică. Potrivit estimărilor IATA, companiile comerciale aeriene europene vor înregistra în 2012 o pierdere netă de 1,1 miliarde USD, comparativ cu profiturile nete de 0,5 miliarde USD realizate în 2011.

  • În ansamblu, sectorul european al aviației rămâne în continuare un lider mondial. Această poziție se datorează anumitor sectoare de vârf la nivel mondial, printre care construcția de aeronave, companiile aeriene, hub-urile aeroportuare, precum și cercetarea și tehnologia în domeniul managementului traficului aerian (inclusiv programul SESAR), însă este amenințată de o serie de noi provocări, de concurența acerbă la nivel internațional și de actorii nou-intrați pe piață.

  • În pofida actualei crize economice, se preconizează că, pe termen lung, sectorul transportului aerian mondial va înregistra o creștere de aproximativ 5 % pe an până în 2030 (2), ceea ce înseamnă o creștere cumulată de peste 150 %.

  • Aviația mondială face în prezent obiectul unor transformări radicale. Cererea de transport aerian este determinată în primul rând de creșterea și de prosperitatea economică. Cu o rată medie de creștere a PIB-ului anual estimată pentru Europa la 1,9%3 între 2011 și 2030 - în comparație, de exemplu, cu ratele de creștere pentru India și China, de 7,5 %, respectiv, de 7,2 % - creșterea în domeniul aviației se va confrunta cu o mutație relativă către zone din afara UE, așteptându-se ca în special Asia și Orientul Mijlociu să devină punctele centrale ale fluxurilor de trafic aerian internațional.

  • În următorii 20 de ani, jumătate din volumul suplimentar al traficului mondial va fi spre, dinspre sau în regiunea Asia-Pacific, care va depăși astfel SUA ca lider al traficului mondial până în 2030, atingând o cotă de piață de 38 %.

  • Din cauza ratelor de creștere sub medie, transportatorii din UE vor pierde cote de piață în favoarea companiilor aeriene din afara UE în majoritatea regiunilor. În 2003, transportatorii din UE aveau o cotă de piață de 29% din totalul capacității intercontinentale din lume. Până în 2025, se preconizează că acest procent va scădea la 20 %. Această tendință înseamnă că, dacă nu se iau măsuri, companiile aeriene europene vor fi mai puțin capabile să genereze creștere pentru economia europeană.

  • În același timp, transportatorii din afara UE își consolidează poziția la nivel mondial. De exemplu, se preconizează că cea mai rapidă creștere a traficului regional din lume se va înregistra în Orientul Mijlociu unde, până în 2030, companiile aeriene din regiune vor ajunge să reprezinte 11 % din traficul mondial, față de 7 % cât reprezentau în 2010.

Persoane de contact:

Helen Kearns (+32 2 298 76 38)

Dale Kidd (+32 2 295 74 61)

1 :

Aviation: Benefits Beyond Border, raport întocmit de Oxford Economics pentru ATAG, martie 2012.

2 :

Airbus: Delivering the Future: Global Market Forecast 2011-2030.

3 :

Bombardier/Global Insight.


Side Bar

Mon compte

Gérez vos recherches et notifications par email


Aidez-nous à améliorer ce site