Navigation path

Left navigation

Additional tools

Comisia se pronunță pentru standarde mai bune pentru stimularea competitivității europene și promovarea interesului consumatorilor

European Commission - IP/11/668   01/06/2011

Other available languages: EN FR DE DA ES NL IT SV PT FI EL CS ET HU LT LV MT PL SK SL BG

Comisia Europeană - Comunicat de presă

Comisia se pronunță pentru standarde mai bune pentru stimularea competitivității europene și promovarea interesului consumatorilor

Bruxelles, 1 iunie 2011. Standardele reprezintă un instrument decisiv în concurența internațională. Consumatorii nu ar trebui să fie obligați să schimbe mai multe încărcătoare pentru dispozitivele lor electronice. În plus, o distribuție de masă a automobilelor electrice nu poate avea loc fără standarde comune pentru reîncărcarea bateriilor acestora. Companiile de telefonie mobilă sau software nu fac niciun secret din bătălia pe care o poartă pentru impunerea standardelor proprii. Fără îndoială, un standard bun poate ușura viața consumatorilor, poate promova sustenabilitatea, poate îmbunătăți competitivitatea și predominanța tehnologică europeană pe piețele mondiale. Comisia Europeană propune astăzi o serie de măsuri legislative și nelegislative pentru elaborarea mai rapidă a mai multor standarde. Standardele sunt criterii voluntare tehnice și de calitate pentru produse, servicii și procese de producție. Nimeni nu este obligat să le utilizeze sau să le aplice, dar ele pot ajuta întreprinderile să colaboreze și să ofere economii pentru consumatori. În trecut, însă, era nevoie de câțiva ani pentru elaborarea unui standard european și de aceea unele standarde au rămas prea mult în urma tehnologiilor care evoluează rapid. Ca urmare, unele sectoare sunt reticente să se angajeze în standardizare sau sunt incapabile să beneficieze de efectele pozitive ale standardelor. Această situație ar trebui să se schimbe prin pachetul prezentat astăzi. Consiliul European din 4 februarie, în concluziile sale privind „Uniunea inovării”, a invitat Comisia „să prezinte propuneri în vederea accelerării, a simplificării și a modernizării procedurilor de standardizare, în special pentru a permite transformarea standardelor elaborate în sectorul industrial în standarde la nivel european”.

Vicepreședintele Comisiei Europene, Antonio Tajani, responsabil pentru industrie și antreprenoriat, a declarat: „Pentru a avea succes, Europa trebuie să reacționeze la provocările reprezentate de inovarea rapidă, sustenabilitatea, convergența tehnologiilor și competiția mondială acerbă. Un sistem dinamic de standardizare europeană este esențial pentru a oferi un imbold calității și inovării și pentru a consolida rolul Europei ca actor economic mondial. În plus, standardele ne permit să avem produse de cea mai bună calitate și sustenabile, la un preț mai scăzut. De asemenea, standardizarea este o condiție-cheie pentru buna funcționare a pieței noastre interne.”

Pașii cei mai importanți pe care i-a făcut astăzi Comisia pentru consolidarea sistemului de stabilire de standarde în Europa și pentru punerea în aplicare a angajamentelor inițiativelor emblematice Europa 2020 privind politica industrială, Uniunea inovării, Agenda digitală și Actul privind piața internă sunt următorii:

  • Europa va milita pentru mai multe standarde internaționale în acele sectoare economice în care este lider mondial;

  • produsele de înaltă tehnologie se vând adesea în combinație cu servicii de întreținere. Cu toate că există numeroase standarde europene pentru produse, abia există câteva pentru servicii. Prin urmare, s-ar putea elabora mai multe standarde europene pentru servicii orientate către piață, care ar oferi întreprinderilor avantaje comerciale;

  • se va propune o modalitate ușoară și rapidă de recunoaștere a standardelor TIC, tot mai importante, elaborate de organizațiile mondiale de elaborare de standarde TIC, cum sunt cele pe care se bazează internetul, care să fie utilizate în domeniul achizițiilor publice, precum și în politicile și legislațiile UE. Aceasta va stimula inovarea, va reduce costurile administrative suplimentare și va construi o societate cu adevărat digitală prin încurajarea interoperabilității între dispozitive, aplicații, colecții de date, servicii și rețele.

  • Comisia își va îmbunătăți cooperarea cu organizațiile de standardizare de frunte din Europa (respectiv CEN, CENELEC și ETSI), astfel încât standardele acestora să devină disponibile mai rapid. Întreprinderile care utilizează aceste standarde pot face ca produsele lor să fie mai compatibile decât alte produse, astfel încât consumatorii să aibă posibilități mai mari de alegere la un preț mai scăzut;

  • standardele europene vor fi elaborate cu ajutorul organizațiilor care îi reprezintă pe cei mai afectați sau pe cei mai implicați – consumatori, mici întreprinderi, organizații de mediu și sociale.

Noul standard pentru un încărcător de telefon mobil care să se potrivească la toate modelele reprezintă un exemplu perfect al valorii extraordinare pe care o au standardele europene în viața noastră de zi cu zi.

Unele dintre acțiunile propuse astăzi vor fi puse în aplicare imediat, în timp ce celelalte necesită aprobarea Parlamentului European și a Consiliului.

Context

Într-o epocă de creștere continuă a concurenței mondiale, competitivitatea europeană depinde de capacitatea noastră de a stimula inovarea pentru produse, servicii și procese și de a exploata întregul potențial al pieței interne.

Strategia prezentată astăzi stabilește un pachet de măsuri, atât legislative, cât și nelegislative. Măsurile legislative sunt cuprinse în propunerea de regulament privind standardizarea, care însoțește comunicarea Comisiei și care actualizează și combină legislația europeană existentă și este însoțită de o evaluare a impactului. Măsurile nelegislative includ acțiuni pe care urmează să le întreprindă Comisia și o serie de recomandări adresate altor actori din sistemul european de standardizare (a se vedea MEMO/11/369). Această propunere este una dintre cele 12 acțiuni-cheie din Actul privind piața unică. De asemenea, ea îndeplinește o acțiune-cheie a Agendei digitale pentru Europa.

Pentru informații suplimentare

http://ec.europa.eu/enterprise/policies/european-standards/standardisation-policy/index_en.htm

Persoane de contact:

: Carlo Corazza (+32 2 295 17 52)

Andrea Maresi (+32 2 299 04 03)


Side Bar

My account

Manage your searches and email notifications


Help us improve our website