IP/11/4
Bruxelles, 5 ianuarie 2011
UE ratifică prevederile Convenției Națiunilor Unite privind drepturile persoanelor cu handicap
În urma acestei ratificări oficiale, Uniunea Europeană devine parte la primul tratat privind drepturile omului: Convenția Națiunilor Unite privind drepturile persoanelor cu handicap. Convenția este menită să asigure că persoanele cu handicap își pot exercita drepturile în condiții de egalitate cu toți ceilalți cetățeni. Acesta este primul tratat general privind drepturile omului ratificat de UE în ansamblul său. Tratatul a fost semnat, de asemenea, de toate cele 27 de state membre ale UE și ratificat de 16 dintre acestea (a se vedea anexa). UE devine astfel cea de a 97-a parte la acest tratat, care stabilește norme minime pentru protecția și salvgardarea unei game complete de drepturi civile, politice, sociale și economice pentru persoanele cu handicap. Acesta reflectă angajamentul mai larg al UE de a crea o Europă fără obstacole pentru cele 80 de milioane de persoane cu handicap estimate în UE până în 2020, astfel cum este precizat în Strategia Comisiei Europene pentru persoanele cu handicap (IP/10/1505).
„Este o veste bună pentru noul an și un reper important pentru istoria drepturilor omului, întrucât este prima dată când UE devine parte la un tratat internațional privind drepturile omului. Aș dori să mulțumesc președinției belgiene pentru excelenta sa cooperare, care a făcut posibilă încheierea rapidă și fructuoasă a procesului de ratificare”, a declarat doamna Viviane Reding, vicepreședinte al Comisiei Europene și comisar european pentru justiție. „Convenția Națiunilor Unite promovează și protejează drepturile omului, precum și libertățile fundamentale ale persoanelor cu handicap. În noiembrie, Comisia a prezentat, pentru următoarea decadă, o strategie UE pentru persoanele cu handicap, care cuprinde măsuri concrete și un calendar precis de punere în aplicare a convenției Națiunilor Unite. Invit toate statele membre care încă nu au ratificat convenția să facă acest lucru imediat. Ține de responsabilitatea noastră colectivă să ne asigurăm că persoanele cu handicap nu întâmpină obstacole suplimentare în viața lor de zi cu zi.”
UE a semnat Convenția Națiunilor Unite privind drepturile persoanelor cu handicap la 30 martie 2007 (IP/07/446), data deschiderii acesteia spre semnare. Începând cu această dată, convenția a fost semnată de toate cele 27 de state membre ale UE și de încă 120 de state din lume. În urma încheierii procedurii de ratificare, UE în ansamblul său este acum prima organizație internațională care a devenit parte oficială la convenție (precum și 16 state membre ale UE).
Convenția obligă părțile să asigure că persoanele cu handicap își pot exercita drepturile pe deplin, în condiții de egalitate cu toți ceilalți cetățeni (MEMO/10/198).
Pentru UE, aceasta înseamnă să asigure că toată legislația, politicile și programele la nivelul UE sunt conforme cu prevederile Convenției privind drepturile persoanelor cu handicap, în limita competențelor UE. Țările care au ratificat convenția, precum statele membre ale UE, ar trebui să ia măsuri în următoarele domenii: accesul la educație, ocuparea forței de muncă, transport, infrastructuri și clădiri deschise accesului public, acordarea dreptului de vot, îmbunătățirea participării politice și asigurarea capacității juridice depline a tuturor persoanelor cu handicap.
Părțile care au ratificat convenția vor fi nevoite să informeze periodic Comitetul ONU pentru drepturile persoanelor cu handicap cu privire la măsurile luate în vederea punerii în aplicare a convenției. Comitetul, alcătuit din experți independenți, va sublinia toate deficiențele în punerea în aplicare a convenției și va formula recomandări.
Strategia europeană 2010-2020 pentru persoanele cu handicap pune accentul pe oferirea capacității persoanelor cu handicap de a-și exercita drepturile în condiții de egalitate cu ceilalți, precum și pe eliminarea obstacolelor în viața de zi cu zi. Aceasta are în vedere, de asemenea, punerea în aplicare a prevederilor convenției, atât la nivelul UE, cât și la nivel național. Strategia completează și sprijină acțiunile statelor membre, care sunt principalele responsabile de politicile privind persoanele cu handicap.
Context
Una din șase persoane din Uniunea Europeană, ceea ce înseamnă aproximativ 80 de milioane de persoane, are un handicap al cărui grad variază între ușor și grav. Peste o treime dintre persoanele cu vârsta de peste 75 de ani au handicapuri care le impun anumite restricții. Se preconizează că numărul acestora va crește odată cu îmbătrânirea progresivă a populației UE. Majoritatea acestor persoane sunt împiedicate, mult prea frecvent, să participe pe deplin în cadrul societății și al economiei din cauza unor obstacole fizice sau de altă natură, precum și din cauza discriminării.
Informații suplimentare
Convenția Națiunilor Unite privind drepturile persoanelor cu handicap: http://www.un.org/disabilities
Sala de presă a Direcției Generale Justiție: http://ec.europa.eu/justice/news/intro/news_intro_en.htm
Pagina principală de internet a dnei Viviane Reding, vicepreședinte al Comisiei Europene și comisar pentru justiție, drepturi fundamentale și cetățenie: http://ec.europa.eu/commission_2010-2014/reding/index_en.htm
ANNEX
State of play UN Convention on the Rights of Persons with Disabilities
Dates of signatures and ratification | ||||
Country | Signature | Ratification*/Formal confirmation | ||
UN Convention | Optional Protocol | UN Convention | Optional Protocol | |
AT | 30 March 2007 | 30 March 2007 | 26 September 2008 | 26 September 2008 |
BE | 30 March 2007 | 30 March 2007 | 2 July 2009 | 2 July 2009 |
BG | 27 September 2007 | 18 December 2008 | ||
CY | 30 March 2007 | 30 March 2007 | ||
CZ | 30 March 2007 | 30 March 2007 | 28 September 2010 | |
DE | 30 March 2007 | 30 March 2007 | 24 February 2009 | 24 February 2009 |
DK | 30 March 2007 | 24 July 2009 | ||
EE | 25 September 2007 | |||
EL | 30 March 2007 | 27 September 2010 | ||
ES | 30 March 2007 | 30 March 2007 | 3 December 2007 | 3 December 2007 |
FI | 30 March 2007 | 30 March 2007 | ||
FR | 30 March 2007 | 23 September 2008 | 18 February 2010 | 18 February 2010 |
HU | 30 March 2007 | 30 March 2007 | 20 July 2007 | 20 July 2007 |
IE | 30 March 2007 | |||
IT | 30 March 2007 | 30 March 2007 | 15 May 2009 | 15 May 2009 |
LT | 30 March 2007 | 30 March 2007 | 18 August 2010 | 18 August 2010 |
LU | 30 March 2007 | 30 March 2007 | ||
LV | 18 July 2008 | 22 January 2010 | 1 March 2010 | 31 August 2010 |
MT | 30 March 2007 | 30 March 2007 | ||
NL | 30 March 2007 | |||
PL | 30 March 2007 | |||
PT | 30 March 2007 | 30 March 2007 | 23 September 2009 | 23 September 2009 |
RO | 26 September 2007 | 25 September 2008 | ||
SE | 30 March 2007 | 30 March 2007 | 15 December 2008 | 15 December 2008 |
SI | 30 March 2007 | 30 March 2007 | 24 April 2008 | 24 April 2008 |
SK | 26 September 2007 | 26 September 2007 | 26 May 2010 | 26 May 2010 |
UK | 30 March 2007 | 26 February 2009 | 8 June 2009 | 7 August 2009 |
EU | 30 March 2007 | 23 December 2010 | ||
* Ratification means the deposit of the instrument of ratification with the Secretary-General of the United Nations
** Internal procedures achieved, however the instrument of formal confirmation not yet deposited with the Secretary-General of the United Nations