Chemin de navigation

Left navigation

Additional tools

Comisia Europeană – Comunicat de presă

Consumatori: Comisia prezintă propuneri pentru soluționarea mai rapidă, mai simplă și mai ieftină a litigiilor cu comercianții

Bruxelles, 29 noiembrie 2011 – În 2010, unul din cinci consumatori europeni a întâmpinat probleme la achiziționarea de bunuri și servicii pe piața unică. În cazul în care un vânzător refuză să vă repare laptopul care s-a defectat în perioada de garanție sau dacă nu puteți ajunge la un acord cu un agent de turism în legătură cu o restituire în cazul unei vacanțe ratate, există modalități de a soluționa aceasta fără prezentarea în instanță. Dar, din păcate, în stadiul actual, soluționarea extrajudiciară a litigiilor în UE este posibilă numai pentru anumite sectoare comerciale sau în anumite domenii. Pentru a rezolva această problemă, Comisia Europeană a prezentat astăzi un pachet de propuneri legislative care să garanteze că toți consumatorii din UE își pot rezolva problemele fără a se prezenta în instanță, indiferent de tipul de produs sau serviciu care face obiectul litigiului contractual și indiferent de locul în care l-a achiziționat pe piața unică europeană [adică pe teritoriul național sau în străinătate). Pentru consumatorii care cumpără online dintr-o altă țară UE, Comisia dorește să creeze o platformă online unică la nivelul UE, care va permite soluționarea litigiilor contractuale, în întregime online, în termen de 30 de zile.

Soluționarea alternativă a litigiilor (SAL) (ADR – Alternative Dispute Resolution) în materie de consum este o modalitate de soluționare mai rapidă, mai ieftină și mai ușor de utilizat decât procedurile judiciare. Se estimează că accesul universal la SAL de calitate în UE va determina economisirea de către consumatori a circa 22,5 miliarde EUR/an. Aceasta va ajuta, de asemenea, întreprinderile să își gestioneze relațiile cu clienții și să îți îmbunătățească imaginea corporatistă. Comisia dorește ca noul pachet legislativ să contribuie la stimularea încrederii consumatorilor în piața unică la nivelul UE, ceea ce înseamnă pentru ei o ofertă mai variată și prețuri mai bune, contribuind, astfel, la creșterea economiei UE.

Comisarul pentru Sănătate și Consumatori, John Dalli, a declarat: „Este inacceptabil faptul că atât de multe probleme legate de consum sunt lăsate nesoluționate deoarece consumatorii nu au nici un mijloc eficient de a rezolva litigiile cu comercianții. Aceasta le afectează buzunarele și încrederea; de asemenea, aceasta încetinește creșterea economică europeană. Odată adoptate, propunerile pe care le prezint astăzi vor ajuta consumatorii europeni să utilizeze modalități simple, rapide și necostisitoare pentru rezolvarea problemelor lor, indiferent de locul sau modul în care achiziționează un produs sau un serviciu în UE”.

Ce a fost adoptat astăzi?

  • Directiva privind soluționarea alternativă a litigiilor (SAL) se va asigura că există proceduri extrajudiciare de calitate, pentru a putea face față oricărui litigiu contractual între un consumator și o întreprindere. Conform propunerii:

  • entitățile SAL vor trebui să îndeplinească anumite criterii de calitate, adică să fie bine pregătite, imparțiale, transparente, eficiente și echitabile

  • întreprinderile vor informa consumatorii în legătură cu entitatea SAL care poate soluționa un potențial litigiu contractual pe care l-ar putea avea cu aceștia

  • entitățile SAL vor soluționa litigiile în termen de 90 de zile.

  • Regulamentul privind soluționarea online a litigiilor va crea o platformă online la nivelul UE („platforma SOL”) care oferă consumatorilor și întreprinderilor un punct de intrare unic pentru soluționarea online a litigiilor referitoare la achizițiile efectuate online în alt stat membru al UE. Acest punct de intrare unic european:

  • va transmite automat reclamația consumatorului către entitatea SAL națională competentă

  • va facilita soluționarea litigiului în termen de 30 de zile.

Care sunt avantajele pentru consumatori și întreprinderi?

  • Consumatorii vor avea acces la o modalitate eficientă și necostisitoare de soluționare a litigiilor cu comercianții, indiferent de produsele sau serviciile pe care le achiziționează, indiferent de modalitatea de achiziționare (online sau off-line) și atunci când achiziționează în UE (în propria țară sau în străinătate).

  • Consumatorii care achiziționează online din alte țări ale UE vor putea să își soluționeze litigiile contractuale cu comercianții din UE în întregime online.

  • Economiile realizate astfel de consumatori sunt estimate la aproximativ 0,2% din PIB-ul UE (22,5 miliarde EUR).

  • Pentru întreprinderi, accesul la soluționarea alternativă a litigiilor va fi esențială pentru gestionarea relațiilor cu clienții și îmbunătățirea imaginii corporatiste și, de asemenea, pentru economisirea costurilor de soluționare a litigiilor în instanță.

  • Consumatorii și comercianții din întreaga Europă vor avea siguranța că toate entitățile extrajudiciare europene de soluționare a litigiilor îndeplinesc aceleași criterii. Acestea vor fi transparente, bine pregătite, imparțiale, eficiente și echitabile.

  • În cele din urmă, sporirea încrederii va încuraja consumatorii să acționeze mai activ în căutarea ofertelor bune și a celor mai bune prețuri în întreaga piață unică a UE, stimulând astfel concurența și creșterea economică.

Context

Soluționarea alternativă a litigiilor (SAL) se bazează pe o parte neutră (cum ar fi un arbitru, un mediator sau un ombudsman). Este mai ieftină, mai rapidă și mai simplă decât să apelarea la o instanță judecătorească.

În prezent, în UE există peste 750 de entități SAL. Cu toate acestea, în unele state membre, ele sunt disponibile numai în anumite regiuni sau în anumite sectoare (de exemplu servicii financiare sau telecomunicații). Consumatorii și întreprinderile sunt prea puțin conștienți de posibilitățile oferite de SAL. Sistemele de soluționare online a litigiilor pentru achizițiile transfrontaliere online nu sunt suficient de dezvoltate.

Costul litigiilor în materie de consum nesoluționate este estimat la 0,4% din PIB-ul UE. Acesta include sumele pierdute de către consumatorii europeni din cauza unor probleme în cazul achizițiilor din alte state membre ale UE, care sunt estimate între 500 de milioane EUR și 1 miliard EUR.

Etapele următoare

Parlamentului European și Consiliul UE s-au angajat să adopte pachetul legislativ până la sfârșitul anului 2012 ca acțiune prioritară în cadrul Actului privind piața unică (a se vedea IP/11/469). Acest pachet completează, de asemenea, una din acțiunile prevăzute de Agenda Digitală pentru Europa. După adoptare, statele membre ale UE vor avea la dispoziție 18 luni pentru a pune în aplicare Directiva privind SAL. Aceasta înseamnă că entități extrajudiciare SAL de calitate ar trebui să fie disponibile peste tot în UE în cursul celui de-al doilea semestru din 2014. Platforma unică la nivel UE de soluționare online a litigiilor va deveni complet operațională la șase luni de la acest termen (adică la începutul anului 2015), deoarece funcționarea sa necesită înființarea și actualizarea entităților extrajudiciare, după caz.

Pentru informații suplimentare

Întrebări și răspunsuri privind propunerea: MEMO/11/840

Informații suplimentare: http://ec.europa.eu/consumer-adr

Persoane de contact:

Frédéric Vincent (+32 2 298 71 66)

Aikaterini Apostola (+32 2 298 76 24)


Side Bar

Mon compte

Gérez vos recherches et notifications par email


Aidez-nous à améliorer ce site