Chemin de navigation

Left navigation

Additional tools

Comisia Europeană – Comunicat de presă

Consumatori: UE acționează pentru reducerea incendiilor aprinse de la țigări pentru a salva sute de vieți în fiecare an

Bruxelles, 14 noiembrie 2011 - Țigările lăsate nesupravegheate reprezintă una dintre cauzele principale ale incendiilor soldate cu decese în Europa. Dovezile arată că numărul de decese poate fi redus cu peste 40 % prin introducerea țigărilor cu „capacitate redusă de incendiere” (CRC). Aceasta înseamnă țigarete care se sting automat când sunt lăsate nesupravegheate și care, în consecință, sunt mai puțin susceptibile să provoace un incendiu. Această măsură de siguranță este deja practicată în unele țări ale lumii (SUA, Canada, Australia) și în UE, în Finlanda, din aprilie 2010.

Începând din 17 noiembrie 2011, odată cu publicarea noilor standarde de siguranțăi în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, toate țigările vândute în Europa vor trebui să fie conforme cu aceste măsuri. Autoritățile naționale vor avea rolul de a controla punerea în aplicare a acestei noi măsuri de siguranță împotriva incendiilor.

Comisarul UE pentru sănătate și consumatori, John Dalli, a declarat: „Nu există țigară sigură și, evident, cel mai sigur este să nu fumezi deloc! Dar, dacă oamenii aleg să fumeze, noile standarde care urmează să intre pe deplin în vigoare vor obliga companiile de tutun să producă numai țigări cu capacitate redusă de incendiere și vor proteja, potențial, sute de cetățeni față de acest pericol de incendiu.”

Protejarea cetățenilor împotriva pericolului de incendiu

Date din statele membre care acoperă perioada din 2003 până în 2008 arată că, în UE, din cauza țigărilor se produc peste 30 000 de incendii în fiecare an, cu peste 1 000 de decese și peste 4 000 de vătămări. Experiența din Finlanda, unde numărul de victime ale incendiilor declanșate de la țigări a scăzut cu 43 %, sugerează că aproape 500 de vieți ar putea fi salvate în UE în fiecare an.

Trebuie subliniat faptul că tutunul reprezintă cel mai important risc pentru sănătate evitabil în Europa, care se estimează că provoacă moartea a peste jumătate de milion de oameni în UE în fiecare an. Comisia își reafirmă angajamentul față de o „Europă fără fum de țigară” și abordează această chestiune prin intermediul campaniei sale actuale la nivelul UE Ex-fumătorii sunt de neoprit (a se vedea IP/11/710 și MEMO/11/405).

Noile standarde de siguranță: cum funcționează

Schimbarea solicitată în conformitate cu noile standarde se referă la reducerea capacității de incendiere, care reprezintă capacitatea unei țigări lăsate nesupravegheate de a declanșa un incendiu. Fabricanții de hârtie pentru țigări și-au schimbat producția de hârtie în sensul introducerii a două inele din hârtie mai groasă în două puncte de-a lungul țigării. Dacă țigara este lăsată nesupravegheată, tutunul care arde ajunge la unul dintre aceste inele și ar trebui atunci să se stingă pentru că inelul restrânge alimentarea cu aer/oxigen. O țigară CRC reduce timpul de ardere, micșorând astfel șansa de a aprinde mobila, lenjeria de pat sau alte materiale.

Context

Noile standarde au fost întocmite în conformitate cu Directiva privind siguranța generală a produselorii, care obligă producătorii să introducă pe piață doar produse sigure.

În 2008, Comisia Europeană a definit cerințele de siguranțăiii, după discuții cu statele membre, industriile hârtiei și tutunului și ONG-urile, și apoi a invitat Comitetul European pentru Standardizare (CEN) să dezvolte standardele relevante pe care autoritățile naționale le vor utiliza pentru a evalua respectarea normelor de siguranță împotriva incendiilor.

Pentru informații suplimentare

http://ec.europa.eu/consumers/safety/prod_legis/index_en.htm

http://ec.europa.eu/consumers/safety/news/index_en.htm

http://ec.europa.eu/health/tobacco/policy/index_en.htm

Persoane de contact :

Frédéric Vincent (+32 2 298 71 66)

Aikaterini Apostola (+32 2 298 76 24)

i :

EN 16156: 2010 „Țigări – Evaluarea capacității de incendiere – Cerință de siguranță”; și EN ISO 12863: 2010 „Metoda standard de testare pentru evaluarea capacității de incendiere a țigărilor”

ii :

JO L 11, 15.1.2002, p. 4.

iii :

Decizia 2008/264/CE a Comisiei. JO L 83, 26.3.2008, p. 35.


Side Bar

Mon compte

Gérez vos recherches et notifications par email


Aidez-nous à améliorer ce site