Navigation path

Left navigation

Additional tools

Comisia Europeană – Comunicat de presă

UE salută încheierea negocierilor privind aderarea Rusiei la OMC

Bruxelles, 10 noiembrie 2011 - UE a salutat astăzi încheierea negocierilor pentru aderarea Rusiei la OMC. Aprobarea în unanimitate astăzi a membrilor grupului de lucru privind aderarea Rusiei la OMC pune capăt acestui proces care durează de 18 ani și deschide calea către formalizarea rezultatelor acestor negocieri de către ansamblul membrilor OMC. În prezent, UE așteaptă o susținere politică unanimă a aderării Rusiei la OMC cu ocazia celei de-a 8-a conferințe ministeriale a OMC din 15-17 decembrie anul acesta.

Comisarul european pentru comerț, Karel De Gucht, și-a exprimat satisfacția spunând „Sunt încântat de faptul că Rusia este acum pe cale de a adera la OMC. Acesta este un pas important pentru dezvoltarea economică a Rusiei și pentru sistemul comercial multilateral. Sunt, de asemenea, foarte încântat de realizarea de astăzi pentru că Europa a jucat un rol esențial pentru a asigura îndeplinirea mult așteptată a acestui obiectiv. Acum aștept cu nerăbdare ca viitoarea întâlnire ministerială a OMC din decembrie să aprobe oficial aderarea Rusiei la OMC.”

UE recunoaște eforturile majore ale Federației Ruse, precum și ale partenerilor săi de negociere, în găsirea de soluții pentru problemele cele mai dificile, care au fost rezolvate în cursul ultimelor săptămâni și zile. UE apreciază, de asemenea, decizia Georgiei și Rusiei de a ajunge în timp util la o soluție privind problemele lor bilaterale sensibile și apreciem foarte mult eforturile depuse de guvernul Elveției, care a avut un rol influent în acest sens.

Aderarea Rusiei la OMC este semnificativă atât dintr-o perspectivă multilaterală, cât și bilaterală. Rusia, precum și partenerii săi comerciali, vor beneficia de integrarea Rusiei în sistemul global al relațiilor comerciale, bazat pe norme. Aderarea Rusiei la OMC este deosebit de importantă pentru UE, cel mai important partener comercial al Rusiei. Suntem convinși că această etapă va oferi un impuls major pentru dezvoltarea în continuare a relațiilor noastre economice. Aderarea Rusiei la OMC se va dovedi, de asemenea, un prim pas important pentru aprofundarea integrării economice bilaterale, inclusiv prin încheierea negocierilor în curs privind noul acord.

Context

Beneficii pentru UE ale aderării Rusiei la OMC:

Va crea șanse pe piața rusească pentru investitorii și exportatorii europeni. Tarifele la import în Rusia vor scădea și va exista o limită a nivelurilor de taxe la export pentru o listă de materii prime esențiale.

Aderarea la OMC va îmbunătăți mediul de afaceri global și climatul investițional. Rusia va adopta standardele internaționale pentru produse și normele OMC într-o serie de domenii, cum ar fi procedurile vamale, acordarea de licențe și proprietatea intelectuală.

Aderarea și reformele economice aferente, vor contribui la creșterea transparenței și previzibilității economiei Rusiei. Aceasta va crea un puternic stimulent pentru ca societățile străine să își impulsioneze investițiile în economia Rusiei – în toate sectoarele.

Aderarea Rusiei la OMC va avea pentru Uniunea Europeană o valoare estimată de 3 900 de milioane EUR.

Comerțul dintre UE și Rusia în fapte și cifre

Rusia este cel de-al treilea partener comercial al UE, după SUA și China cu o pondere de 8,6 % din comerțul UE în 2010.

UE este cel mai mare partener comercial al Rusiei, cu o pondere de 45,8 % din comerțul total în 2010. Totalul schimburilor comerciale cu Rusia s-a ridicat la 244 miliarde EUR în 2010, față de 183 miliarde EUR în 2009. Importurile din Rusia au crescut cu 31,4 % în 2010, iar exporturile din UE către Rusia au crescut cu 38,2 %.

UE este de departe cel mai important investitor în Rusia. Se estimează că peste 75 % din stocul de investiții provine din UE.

Linkuri utile:

Privind relațiile comerciale ale UE cu Rusia:

http://ec.europa.eu/trade/creating-opportunities/bilateral-relations/countries/russia/

Declarația președintelui Barroso la încheierea unui acord bilateral între Georgia și Rusia privind aderarea Rusiei la Organizația Mondială a Comerțului (OMC), 3 noiembrie 2011 MEMO/11/759

Persoane de contact :

John Clancy (+32 2 295 37 73)

Helene Banner (+32 2 295 24 07)


Side Bar

My account

Manage your searches and email notifications


Help us improve our website