Navigation path
Left navigation
Additional tools
![]() Comisia Europeană – Comunicat de presă Consumatorii din UE dau note mici serviciilor financiare și piețelor combustibililor Bruxelles, 21 octombrie 2011 – Serviciile financiare, investițiile (inclusiv pensiile și titlurile de valoare), creditele ipotecare și serviciile imobiliare sunt piețele care sunt cele mai probabil să nu răspundă așteptărilor consumatorilor din UE, în conformitate cu ultimul tablou de bord al piețelor de consum. Între piețele de mărfuri, autoturismele second-hand și carburanții au notele cele mai mici. Ca și în 2010, piețele serviciilor continuă să fie mai puțin performante, serviciile financiare și serviciile în rețea fiind toate sub medie. Furnizarea de electricitate și combustibili s-a degradat cel mai mult în comparație cu 2010. Indicele principal al tabloului de bord al piețelor de consum clasifică piețele de consum din punctul de vedere al încrederii consumatorilor, nivelului de satisfacție, ușurinței de a compara ofertele, al problemelor și plângerilor. Posibilitatea consumatorilor de a alege, ușurința schimbării furnizorilor de servicii sau a tarifelor și diferențele de preț între țări sunt și ele monitorizate. Obiectivul este de a identifica piețele care par cel mai expuse riscului de a nu funcționa în mod adecvat pentru studii de urmărire care să analizeze în profunzime problemele și să identifice răspunsuri politice. Pe baza ultimelor constatări, Comisia Europeană va verifica piața creditelor de consum și cea a combustibililor. Comisarul pentru sănătate și consumatori, John Dalli, a declarat: „Valoarea pieței unice pentru consumatori se măsoară prin ceea ce oferă în privința calității, extinderii posibilităților de alegere, prețurilor mai scăzute, transparenței și gradului de satisfacție. Datorită tabloului de bord, putem vedea unde nu se întâmplă toate acestea. Procesul este legat de elaborarea politicilor pe baza unor elemente concrete legate de problemele reale cu care se confruntă consumatorii în piața unică. Întreprinderile care răspund necesităților consumatorilor vor fi recompensate prin opțiunile acestora.” Tabloul de bord anual al piețelor de consum clasifică 51 de piețe de servicii și mărfuri, care acoperă peste 60 % din bugetele gospodăriilor, pentru a vedea care sunt susceptibile să nu răspundă așteptărilor consumatorilor din UE. Constatări principale
Raportul complet, inclusiv clasificările la nivel național, pot fi găsite la adresa: http://ec.europa.eu/consumers/index_ro.htm Etapele următoare Ca o continuare, Comisia Europeană va lansa două studii de piață cu privire la:
Pentru multe dintre celelalte piețe cu probleme, s-au realizat deja studii aprofundate (de ex., pentru electricitate, servicii financiare cu amănuntul) sau sunt în curs de desfășurare (de ex., furnizarea de internet) -- a se vedea, pentru detalii, MEMO/11/718. Context Principalul obiectiv al tabloului de bord al piețelor de consum este de a identifica piețele care par cel mai expuse riscului de a nu funcționa în mod adecvat pentru consumatori, pentru studii de urmărire care să analizeze în profunzime problemele și să identifice răspunsuri politice. Principalul indice utilizat de către tabloul de bord pentru a ierarhiza 51 de piețe este indicatorul de performanță a pieței (Market Performance Indicator - MPI). Indicele este compus din rezultatele sondajului pentru consumatori legate de: (1) încrederea în comercianți/furnizori (2) gradul general de satisfacție (3) ușurința comparării ofertelor (4) problemele și plângerile consumatorilor. Separat, tabloul de bord, monitorizează în plus schimbarea furnizorilor și a tarifelor (pentru 14 piețe de servicii), plaja de alegere a consumatorilor pentru fiecare piață, precum și diferențele de preț între țările UE la peste 100 de bunuri și servicii.
|
Side Bar