Navigation path

Left navigation

Additional tools

IP/10/958

Bruxelles, 16 iulie 2010

Conferința privind PAC după 2013 va valorifica succesul dezbaterii publice

Aproximativ 600 de delegați din întreaga UE vor veni la Bruxelles luni și marți săptămâna viitoare, pentru a discuta viitorul Politicii agricole comune după 2013. Obiectivul conferinței este acela de a dezbate și formula concluzii pe baza dezbaterii publice privind perioada de după 2013, lansată de Comisie în aprilie, pornind de la următoarele patru întrebări cu adevărat fundamentale: De ce avem nevoie de o PAC? La ce se așteaptă cetățenii de la agricultură? De ce să reformăm PAC? De ce instrumente avem nevoie pentru politica agricolă comună de mâine? Schimburile de opinii vor crea o platformă de discuție utilă înaintea elaborării de către Comisie a Comunicării privind viitorul PAC, care urmează a fi publicată în noiembrie 2010. În paralel cu conferința, în centrul Bruxelles-ului (Piața St Catherine) va fi organizat un târg care va evidenția diversitatea produselor agricole de calitate ale Europei, fiecare stat membru având un stand unde va oferi publicului specialități naționale.

Într-o intervenție înaintea evenimentului, Dacian Cioloș, comisarul pentru agricultură și dezvoltare rurală, a atras atenția asupra reacției puternice declanșate de dezbaterea publică, în cadrul căreia, în două luni, au fost primite aproape 6 000 de contribuții prin internet din partea publicului larg, precum și poziții din partea a aproximativ 80 de grupuri de reflecție și a 93 de organizații neguvernamentale. „Acest fapt arată că oamenii au opinii puternice despre PAC, iar reacțiile demonstrează că politica noastră nu se referă „doar” la producția de alimente, ci și la furnizarea unei game mai ample de bunuri publice”, a declarat comisarul. „Aștept cu nerăbdare evenimentul din Piața St Catherine de duminică și luni, o celebrare a diversității Europei, deschis tuturor. Îmi reafirm astfel convingerea profundă că PAC nu îi privește doar pe agricultori, ci pe toți cetățenii UE, în calitatea lor de contribuabili și consumatori.”

Dezbaterea publică – ideile tale contează

În perioada 12 aprilie – 11 iunie, Comisia a organizat o dezbatere publică privind viitorul politicii agricole comune, solicitând din partea publicului larg răspunsuri la 4 întrebări cu adevărat fundamentale. În perioada respectivă de 2 luni, au fost primite peste 5 800 de contribuții din partea publicului larg, precum și opinii formulate de 93 de părți interesate și de 80 de grupuri de reflecție. Au fost peste 1 000 de răspunsuri din Germania și Polonia, dar au fost, de asemenea, peste 100 de răspunsuri din Franța, Letonia, Austria, Spania, Belgia, Regatul Unit și Irlanda. Luni, în cadrul conferinței, va fi prezentat un rezumat al contribuțiilor, dar esența răspunsurilor a fost următoarea:

De ce avem nevoie de o politică agricolă comună? Pentru a garanta aprovizionarea cu alimente, dar nu numai pentru asta. Mulți cetățeni, ONG-uri și grupuri de reflecție au evidențiat importanța asigurării unor condiții de concurență loială între agricultori, industria alimentară și distribuitori. Păstrarea diversității agriculturii pe întregul teritoriu al UE a fost o altă preocupare majoră.

La ce se așteaptă cetățenii de la agricultură? Ca aceasta să furnizeze alimente sigure la prețuri accesibile, să utilizeze terenurile în mod sustenabil, să mențină dinamismul comunităților rurale: acestea sunt principalele așteptări care au reieșit din dezbaterea publică.

De ce să reformăm PAC? Pentru a rezolva problema volatilității prețurilor produselor alimentare și pentru a asigura standarde de viață decente pentru agricultorii europeni. De asemenea, pentru a încerca să răspundem provocării de a hrăni populația întregii lumi, pentru a ne consolida capacitatea de a face față problemelor legate de mediu și de calitatea și siguranța alimentelor, pentru a îmbunătăți competitivitatea agriculturii și pentru a întreține peisajul bogat care formează moștenirea noastră comună.

De ce instrumente avem nevoie pentru politica agricolă comună de mâine? Suntem cu toții de acord că trebuie să continuăm să dezvoltăm mecanismele de care dispunem. Unii doresc un accent mai puternic asupra plăților care trebuie acordate agricultorilor în schimbul furnizării de „bunuri publice” legate în special de protejarea și întreținerea mediului.

Conferința din 19-20 iulie: PAC după 2013

Conferința de două zile va începe cu un rezumat al contribuțiilor primite în cadrul dezbaterii publice, detalii privind un nou studiu al EUROBAROMETRULUI referitor la atitudinea cetățenilor față de PAC și apoi o discuție de grup cu diferiți experți, referitoare la diversele subiecte menționate. Luni după-amiaza se vor desfășura ateliere referitoare la securitatea alimentară, la viitorul societății rurale, la mediu și furnizarea de către agricultură a bunurilor publice, precum și la calitate, diversitate și sănătate. Sesiunea de marți dimineața, prezidată de directorul general al DG AGRI Jean-Luc Demarty, va aborda ideile discutate în cadrul atelierelor. Vor mai fi apoi și alte ateliere referitoare la păstrarea capacității de producție alimentară, păstrarea diversității societății rurale, asigurarea furnizării de către agricultură a bunurilor publice și promovarea calității și diversității alimentelor furnizate. După-amiaza zilei de marți va fi dedicată concluziilor în urma discuțiilor purtate.

Informații suplimentare

Târgul „Gust pentru viață” – celebrarea diversității agriculturii europene

Duminică la ora 11 dimineața, în Piața St Catherine, comisarul Dacian Cioloș, alături de ministrul belgian al agriculturii, Sabine Laruelle, și de primarul Bruxelles-ului, Freddy Thielemans, vor inaugura târgul „Gust pentru viață”. Târgul va include standuri cu specialități alimentare din toate statele membre și programe culturale de animare, precum o degustare de ulei de măsline spaniol, spectacole oferite de grupuri de dansuri populare, muzică portugheză (FADO) și alte grupuri muzicale. Târgul va lua sfârșit luni seara, cu o recepție pentru delegații care participă la conferință care va include premierea câștigătorilor recentului concurs pentru crearea noii sigle ecologice a UE, care a intrat în vigoare la 1 iulie 2010.


Side Bar

My account

Manage your searches and email notifications


Help us improve our website