Navigation path

Left navigation

Additional tools

IP/10/953

Bruxelles, 15 iulie 2010

UE lansează o consultare publică privind îmbunătățirea drepturilor victimelor infracționalității și violenței

În UE se înregistrează anual aproximativ 30 de milioane de infracțiuni grave. UE sprijină cooperarea pentru a deferi justiției infractorii, dar ce se întâmplă cu milioanele de victime ale infracționalității? Experiența traumatizantă a acestora poate fi agravată de o anchetă sau un proces dificil, de invadarea vieții lor private sau de un tratament lipsit de respect în ceea ce privește cazul lor. Oriunde s-ar afla în UE – acasă sau în străinătate – victimele au dreptul de a fi tratate cu respect, de a primi sprijin, protecție, despăgubiri și de a avea acces la justiție. Comisia Europeană a lansat astăzi o consultare publică cu privire la modul în care sunt protejate victimele, la tipul de sprijin pe care îl primesc și la necesitatea eventuală de a aduce îmbunătățiri. Comisia va folosi rezultatele consultării la pregătirea unui pachet cuprinzător de norme și măsuri practice, care urmează a fi propus în prima jumătate a anului 2011. Consultarea rămâne deschisă până la 30 septembrie 2010.

„Oricare dintre noi ar putea fi victima unei infracțiuni sau a violenței. Din păcate, acesta este cazul pentru multe milioane de persoane în fiecare an. Nu putem desface răul făcut, dar putem minimaliza impactul infracționalității, îi putem ajuta pe oameni să își revină și ne putem asigura că aceștia sunt tratați în mod corespunzător și că primesc dreptatea pe care o merită”, a declarat vicepreședintele Viviane Reding, comisarul european pentru justiție, drepturi fundamentale și cetățenie. „Victimele nu ar trebui să sufere de două ori – mai ales dacă decid să își exercite dreptul de liberă circulație în interiorul UE. De asemenea, trebuie să găsim o modalitate legală viabilă de a gestiona ordinele europene de protecție emise într-un stat membru, astfel încât victimele să poată obține recunoașterea acestora într-o altă țară. Comisia va acționa pentru a se face dreptate dincolo de frontiere, pornind de la activitățile pregătitoare realizate cu succes de președinția spaniolă a UE în ultimele șase luni în domeniul protecției victimelor.”

Infracționalitatea poate afecta pe oricine. În 2007 au fost înregistrate 30 de milioane de infracțiuni grave, iar cea mai mare parte a infracțiunilor nu sunt niciodată denunțate. Aproximativ un sfert din populația UE (125 de milioane de persoane) este direct afectată de infracționalitate în fiecare an. Cu toate că măsurile UE în diferite domenii ale politicilor în materie de justiție au abordat în ultimul deceniu o parte din nevoile victimelor, impactul acestora variază foarte mult de la un stat membru la altul. De exemplu, sumele acordate pentru despăgubiri și procedurile de depunere a unei cereri de despăgubire diferă între statele membre. Victimele sunt copleșite de proceduri adesea complicate și îndelungate înainte de a putea primi ajutoare financiare sau de a-și exercita drepturile.

Pentru a răspunde acestor aspecte, Comisia a lansat astăzi o consultare publică care va sta la baza unui pachet cuprinzător de norme și măsuri practice, care urmează a fi propus în prima jumătate a anului 2011. Comisia dorește ca pachetul să sprijine victimele pe tot parcursul procesului judiciar și după acesta. Victimele ar trebui protejate atât de autorul infracțiunii, cât și de alte traume în cursul procedurii, asigurându-se că drepturile lor sunt respectate în timpul proceselor și oferindu-le sprijinul de care au nevoie pentru a-și reveni și a obține despăgubiri.

Consultarea se referă la nevoile victimelor în cinci domenii:

  • Recunoaștere. Victimele sunt tratate cu demnitate și respect? Sunt acestea interogate cu considerație și primesc răspunsuri prompte la întrebări?

  • Protecție. Victimele sunt protejate de răzbunare și de o victimizare suplimentară atât înainte, cât și după comiterea infracțiunii a căror victime sunt? Cum se evită contactul cu autorul infracțiunii? Se pierde protecția la trecerea frontierei?

  • Sprijin. Victimele beneficiază de o asistență fizică și psihologică pe termen lung după comiterea infracțiunii a căror victimă sunt? Victimele beneficiază de o asistență practică după comiterea infracțiunii în vederea depunerii unei cereri de despăgubire sau pentru organizarea funeraliilor?

  • Accesul la justiție. Cum își pot cunoaște victimele drepturile și cum pot participa la procesul judiciar?

  • Despăgubirea. Victimele trebuie să solicite personal despăgubiri și să asigure executarea hotărârii de către autorului infracțiunii?

Comisia așteaptă răspunsuri în special de la cetățeni și organizații, asociații, organisme, instituții și experți care au de-a face cu problema victimelor atât la nivel local, cât și internațional.

Context

UE a început să se preocupe de drepturile victimelor în 1999. O decizie-cadru din 2001 a instituit standardele minime privind tratamentul victimelor în cursul procedurilor penale. Directiva din 2004 privind despăgubirea victimelor infracționalității prevede mecanisme de despăgubire a victimelor infracționalității premeditate săvârșite prin violență, precum și acordarea de asistență în cazul cererilor transfrontaliere, în toate statele membre.

Aceste vaste activități privind victimele completează alte acțiuni, cum ar fi decizia de a rezerva numărul 116 006 pentru linia de asistență telefonică (helpline) pentru victimele infracționalității, lansarea portalului e-justiție, care cuprinde fișe de informații destinate victimelor, negocierile cu privire la directive privind combaterea exploatării sexuale a copiilor și a traficului de persoane. Orice viitore măsură va lua în considerare progresele înregistrate deja de președinția spaniolă a UE cu privire la protecția victimelor.

Consultarea publică este disponibilă la adresa:

http://ec.europa.eu/justice_home/news/consulting_public/news_consulting_0053_en.htm

Sala de presă Justiție și Afaceri interne:

http://ec.europa.eu/justice_home/news/intro/news_intro_en.htm

Pagina principală de internet a doamnei Viviane Reding, vicepreședinte al Comisiei Europene și comisar pentru justiție, drepturi fundamentale și cetățenie:

http://ec.europa.eu/commission_2010-2014/reding/index_en.htm


Side Bar

My account

Manage your searches and email notifications


Help us improve our website